Preot dr. Pavel Vesa, Incursiuni în istoriografia ecleziastică arădeană, Editura Gutenberg Univers, Arad, 2004, 208 pag.
După Biserici de lemn de odinioară din judeţul Arad (1997) şi Bisericile de mir arădene între tradiţie şi modernitate (2000), părintele Pavel Vesa ne propune, prin lucrarea de faţă, încă un demers finalizat de istorie ecleziastică referitoare la ţinuturile aflate, în ultimele trei secole, sub jurisdicţia episcopiei ortodoxe române a Aradului. Angajat de multă vreme în cercetarea şi valorificarea ştiinţifică a fondurilor de arhivă existente în cadrul episcopiei sau la Arhivele Naţionale Arad, părintele Vesa ilustrează de pe poziţiile unui profesionalism autentic ceea ce numim în mod convenţional preocupări de istorie locală, atât de necesare în vederea elaborării unor sinteze ulterioare. Pentru zona Aradului, ale cărei structuri ecleziastice sunt cercetate de aproximativ un secol, răstimp în care a intrat în circuitul ştiinţific o cantitate apreciabilă de material arhivistic, parcurgându-se astfel, în bună parte, etapa restituirii documentare, o abordare din perspectiva istoriei istoriografiei, precum aceasta pe care o semnalăm, care să facă cel puţin un inventar a ce s-a scris şi să analizeze cum s-a scris istoria bisericească a românilor ortodocşi din Părţile Vestice, este mai mult decât binevenită.
Cartea Incursiuni în istoriografia ecleziastică arădeană, apărută la Gutenberg Univers din Arad, în 2004, este structurată pe întinderea celor 208 pagini în 11 capitole, precedate de succinte consideraţii introductive şi, respectiv, urmate de un rezumat în limba franceză. Primul capitol, intitulat Ideea unei sinteze istorice a Episcopiei Aradului, are un caracter de evaluare retrospectivă, până la zi, a proiectelor de elaborare a unei sinteze monografice a eparhiei ortodoxe arădene, de la cele formulate în a doua jumătate a secolului al XIX-lea de Vasile Mangra, continuând cu cele ale lui Gheorghe Ciuhandu şi Ştefan Lupşa, până la cele mai apropiate de noi, finalizate în lucrarea Episcopia Aradului. Istorie. Viaţă culturală. Monumente de artă, apărută în 1989, redactată de un colectiv de istorici, coordonat de profesorul Mircea Păcurariu, carte care reprezintă în opinia lui Pavel Vesa, „o primă sinteză istorică a Episcopiei Aradului", ce survine „după atâtea încercări nereuşite". Capitolele următoare se situează oarecum pe aceeaşi linie evaluativă şi de repertoriere a scrierilor cu problematică bisericească referitoare la ortodoxia arădeană: Istoriografia bisericească până la mijlocul secolului al XIX-lea (capitolul II), Istoriografia bisericească în a doua jumătate a secolului al XIX-lea (capitolul III), Istoriografia bisericească în secolul al XX-lea (capitolul IV). Sunt înseriate în aceste capitole, autori, titluri şi preocupări, special dedicate istoriei bisericeşti arădene sau lucrări de istorie politică, istoria ideilor sau istoria culturii care au atins în treacăt şi fenomenul ecleziastic, de la primele consemnări din perioada cronicilor medievale, până la notabile abordări din istoriografia românească a secolului XX.
În cuprinsul următoarelor trei capitole sunt trecute în revistă contribuţii istorice referitoare la manuscrise şi cartea veche, locaşuri de cult, cronici şi monografii locale (de parohii şi sate, în principal). Alte trei capitole succesive (VIII, IX, X), mută perspectiva de investigaţie de la teme şi probleme, înspre oameni care au ilustrat prin preocupările lor istoria bisericească arădeană, înfăţişându-se sub forma unor micromonografii de personalităţi: Vasile Mangra, Gheorghe Ciuhandu, Ştefan Lupşa; după ultimele două capitole sunt anexate liste bibliografice cuprinzând opera reprezentativă. Capitolul al XI-lea intitulat Bibliografia studiilor privind istoria vieţii bisericeşti arădene în unele reviste bisericeşti şi de cultură. Indice bibliografic, constituie aşa cum reiese şi din titlu, un indice bibliografic, amplu şi, prin aceasta, deosebit de util, ce repertoriază studii şi materiale de istorie ecleziastică apărute în perioada 1877-2000 în reviste ca: „Biserica şi Şcoala", „Hotarul", „Mitropolia Banatului" şi „Altarul Banatului". Ultimul capitol al cărţii (XII), În loc de concluzii, prezintă câteva consideraţii asupra preocupărilor de istoriografie ecleziastică arădeană, insistând cu precădere asupra destinului unei idei, aceea de sinteză monografică a episcopiei Aradului, de care şi-au legat numele istorici sau ierarhi precum: Vasile Mangra, Andrei Magieru, Ştefan Lupşa şi Timotei Seviciu. Printre obstacolele care au împiedicat concretizarea unei atari iniţiative se numără şi cele datorate cenzurii impuse de regimul comunist; părintele Vesa aminteşte aici lucrarea lui Ştefan Lupşa, rămasă în manuscris, afirmând că publicarea ei astăzi, dincolo de faptul reparatoriu, ar fi de mare utilitate pentru istoriografia ecleziastică.
Incontestabil, cercetarea fondurilor de arhivă referitoare la istoria structurilor ecleziastice şi comunitare ortodoxe din părţile Aradului nu şi-a încheiat încă misiunea, iar nevoia tipăririi unui „corpus de documente din arhivele arădene şi străine", aşa cum afirmă autorul în capitolul concluziv, rămâne un imperativ de actualitate. În condiţiile în care cercetările mai vechi sau mai noi au restituit o cantitate apreciabilă de documentaţie primară şi au reconstituit marile linii de evoluţie istorico-ecleziastică ale regiunii, istoricul Pavel Vesa este perfect îndreptăţit, totuşi, să pună problema unui „bilanţ parţial", a unei discuţii de etapă. Mai mult decât un amplu şi consistent repertoriu al stadiului cercetărilor privind istoria bisericească arădeană, părintele Pavel Vesa avansează prin această carte, oarecum indirect şi printre rânduri, şi o promisiune, aceea de a relansa deja venerabilul proiect de sinteză istorică a episcopiei Aradului şi de a-l ilustra printr-o nouă şi originală abordare personală.
ION CÂRJA |