Altarul de vară de la Mănăstirea
„Buna-Vestire" - Pătrângeni

Marius Ghenescu

Prin voia Domnului mi s-a împlinit un vis care a devenit realitate, acela de a găsi o oază de spiritualitate, un spaţiu unde creatorii de diferite generaţii pot să se întâlnească, să comunice despre cea mai profundă dimensiune a artei sacre, printr-o „scriere fină cu penelul înmuiat în culori" cum afirma Nicolae Iorga.

Arta sacră a acestui secol ajunsă la o saturaţie provocată de repetarea şi copierea modelelor, are nevoie de o revigorare, de o reformulare a discursului spre actualizare. Evident, pentru acest demers, care nu se poate desfăşura decât în cadrul unei şcoli cu structuri academice, e necesară reîntoarcerea la ceea ce a însemnat picturalitatea şi simplitatea secolelor în care s-a cristalizat arta bizantină, o revenire printr-o analiză a trecutului, pentru a putea urca treptele spre o nouă renaştere într-un echilibru perfect dintre tradiţie şi creaţie.

Artiştii care copiază copii după icoane ating uneori perfecţiunea dar, desigur, icoanele lor sunt lipsite de viaţă (P. Busalev).

Acest fenomen îl regăsim şi în arta sacră care, din cauza lipsei creaţiei, este rigidă, stereotipă, devenind printr-o finisare desuetă, o expresie a manierismului.

„E o utopie să vrei să pictezi ca în secolul XIV sau XV. Icoana trebuie văzută în secolul actual" (P. Busalev).

Numai privind şi luând aminte prin analize pertinente spre deschidere, putem construi pentru prezent în spiritul actual, căci toţi marii maeştri, fie artişti plastici, fie iconari au fost preocupaţi de freamătul vremii lor, lăsând acea amprentă care dă nota de distincţie de la un artist la altul, de la o şcoală la alta, de la o perioadă la alta.

Exploatarea diveselor surse stilistice în căutarea propriei căi a artistului este extrem de importantă căci fiecare viitor iconar, miniaturist, monumentalist, trebuie să-şi formeze ochiul încât să poată discerne momentele de înaltă calitate de cele de stagnare sau chiar de decadenţă a picturii bizantine (arta cretană a secolului al XV-lea) pentru a putea vedea orientările contemporane determinate de aşteptările omului acestui secol, aşteptări îndreptate spre o revenire la ceea ce a însemnat acel pur elenism reprezentat prin manuscrisele miniate ale primelor mari şcoli: Antiohia, Efes şi în mod special Alexandria, ca filon al şcolii constantinopolitane, căreia îi atribuim toate celelalte linii din diferitele spaţii ortodoxe.

Principiul antic a însemnat: armonia, picturalitatea, respectarea proporţiilor şi mişcarea, acel veritabil echilibru dintre regulă şi libertatea creaţiei.

Meşterii s-au întrecut în virtuozitate pentru a ascunde improvizaţiile şi lipsa de inspiraţie (I. D. Ştefănescu vorbea despre perioada numită bizantinizare, acea perioadă a secolului XV - arta cretană - o perioadă de rigiditate, de reproducere a modelelor moştenite de la meşteri).

Arta liturgică şi religioasă reprezintă un scop, o viziune pe care, astfel, prin darul primit de la Dumnezeu, artistul trebuie să-l desăvârşească şi să-l împărtăşească cu mare grijă, în spiritul secolului.

Formarea de viitori artişti iconari, monumentalişti, miniaturişti, desenatori, care au toate datele pentru a putea îndrăzni spre deschidere, reprezintă unul din obiectivele principale ale Centrului de Creaţie şi Cercetare Sfântul Evanghelist Luca, reprezentat de Grupul Sfântul Evanghelist Luca, aşa încât, prin prezentarea programatică în spaţiile muzeale a temelor specifice profilului secţiei de Artă Sacră, cu un accent pe ceea ce însemnează creativitatea în canon, să dea naştere unor concepte care pot deveni obiectul unor studii masterale, de perfecţionare, revitalizând câteva linii în arta iconografică ce stau la baza icoanei: manuscrisul miniat grafică-gravură, ilustraţii de carte religioasă, tablou votiv, desenul, curatoriat şi manageriat artistic.

Aceste linii constituie noile ateliere de perfecţionare care deja funcţionează prin tabăra de vară de la Pătrângeni (jud. Alba), spaţiu unde studenţi, artişti, profesori, lucrează în fiecare an pentru a încerca a scrie o filă de acatist care constituie un posibil răspuns la întrebările pe care ni le punem în legătură cu starea artei sacre.

În acest sens, am iniţiat Proiectul „Pătrângeni", care face parte din programul de reconstituire a formei bizantine, program care urmăreşte susţinerea de tip elitist a studenţilor secţiei de Artă Sacră în mod special, păstrarea intactă a valorilor tradiţionale bizantine şi promovarea unei „scrieri" sacre autentice contemporane. Scopul acestui program este lărgirea ariei de comunicare dintre artişti şi studenţi de la alte instituţii de profil artistic din ţară şi străinătate, prin schimburi de experienţă, care facilitează circulaţia ideilor şi a formelor.

Acţiunea de anul acesta reprezintă un prim pas spre fundamentarea unui proiect structurat şi direcţionat pe implicarea benefică într-o societate în care non-valoarea, stereotipia şi invazia imaginilor malefice iau locul luminii pe care o exprimă imaginea religioasă ca şi cale spre izvorul vieţii. Starea de a crea nu poate fi provocată decât în momentul în care interiorul creatorului e curat şi înduhovnicit. Astfel, Mănăstirea cu hramul Buna-Vestire - Pătrângeni, a devenit un spaţiu departe de zbuciumul societăţii, unde timpul se opreşte, iar cântarea şi rugăciunea se împletesc cu creaţia în cosiţe de aur.

Ediţia a II-a a proiectului reuneşte într-un spirit de unitate, de armonie şi dorinţă de a crea, creatori de diferite generaţii care îşi propun ca de la an la an să aducă spre lumină chipul noii icoane închinate Maicii Domnului, cea care ne ocroteşte şi ne sporeşte talentul dacă dorim aceasta cu adevărat.

În numele Centrului de Creaţie mulţumim Maicii Stavrofore Emiliana Mardare, stareţa mănăstirii: Marius Ghenescu, Măruţoiu Constantin, Manuela Botiş, Petruţa Ghenescu, Alina Buzea, Năsui Găvrilă, Câmpean Iulia, Negru Iuliana, Drăguş Carmen, Scurtu Silvia, Pintiliescu Anamaria, Marius Miclea, Dârlea Alina, Lăcătuş Nuri, Denisa Ioniţă, Boboş Raluca.

MARIUS GHENESCU