După fizicianul şi preotul John Polkinghorne există cinci aspecte care caracterizează dialogul teologie-ştiinţă în ultimii treizeci de ani: respingerea reducţionismului, în bună parte datorită recunoaşterii din partea ştiinţei că procesele fizice nu pot fi studiate în sine, ci doar interconectate la realitatea lumii luată ca întreg; compatibilitatea dinamicităţii universului descrisă de ştiinţă cu creaţia continuă; renaşterea unei noi cauzalităţi în ştiinţa compatibilă cu teologia naturală; compararea metodologiilor specifice ştiinţei şi teologiei pe lângă distincţiile cuvenite subliniază o motivaţie comună în cercetarea lumii bazată pe credinţă; procesele fizice sunt deschise colaborării intrinseci cu omul şi cu Dumnezeu. Epistemologia ştiinţifică renunţă la pretenţiile absolute de până acum. Epistemologia actuală e deschisă spre cunoaşterea existenţială. Înţeleasă în această manieră, ea poate fi cadrul unui autentic dialog cu epistemologia teologică. Reprezentanţi de prestigiu ai ştiinţei din zilele noastre îşi manifestă prin cercetările şi conduita lor, disponibiliatea de a dialoga, de a transgresa propriile hotare ale ştiinţei. Acest lucru nu înseamnă o imixtiune în competenţa specifică teologiei, ci doar o disponibilitate pentru dialog care exprimă posibilitatea complementarităţii dintre teologie şi ştiinţă. În fata unei asemenea disponibilităţi teologia nu trebuie să rateze şansa unei întâlniri care ar putea fi benefică pentru ambele părţi.

ADRIAN LEMENI