|
Concepţii asupra riturilor de construcţie din Caucaz şi Carpaţi. Observaţii la teoria lui Mircea Eliade asupra sacrifi ciului întemeietor
Răspândite în întreaga civilizaţie arhaică, cu derivaţii până în Evul Mediu Târziu şi în Romantism, riturile de construcţie se bazează pe momentul fundamental al jertfei divine, făcute o dată cu Creaţia lumii.
Mircea Eliade le consacră două lucrări („Comentarii la Legenda Meşterului Manole" în Mircea Eliade, Drumul spre centru, Editura Univers, Bucureşti, 1991 şi cap. V „Meşterul Manole şi Mănăstirea Argeşului" din Mircea Eliade, De La Zalmoxis la Genghiz-Han, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980.), pe care ne vom baza în privinţa cazuisticii, hermeneuticii folcloristice şi mitologice primare, dar de care ne vom detaşa sub raportul înţelegerii religioase.
Pornind de la studiul comparat a două legende de întemeiere din Carpaţi şi Caucaz (Legenda Mănăstirii Argeşului, respectiv Legenda fortăreţei Suram), vom accede la substraturile arhetipale ale mitului de construcţie şi vom observa mutaţiile suferite de acesta sub presiunea îndepărtării popoarelor de credinţa primordială.
Vom vedea cum un rit de construcţie păgân şi luciferic (aşa cum îl explică Mircea Eliade) ascunde, de fapt, un arhetip creştin alterat: acela al Creaţiei lumii.
ELENA DULGHERU
|
