La fel ca şi în alte culturi şi civilizaţii, şi în cazul spaţiului carpato-danubiano-pontic, au putut fi găsite mărturiile unor manifestări magice, rituale, ceremonii şi chiar spectacole legate de civilizaţia greacă sau romană, cu mult anterioare perioadei de definire a manifestărilor cu caracter teatral. În acest sens însăşi ascunderea lui Zamolxis într-o subterană a Sarmisegetusei – după modelul pitagorean – relevă pe lângă o tehnică schimnică şi pe aceea a unei deghizări sau travestiri religioase legate de cultul reînvierii. Dintre practicile cele mai vechi care conţineau elemente de spectacol, cea mai la îndemnă este cea a vânătorii. Dar, acest fenomen nu era singular. Au avut loc şi alte manifestări asemănătoare ce îmbinau caracterul magic cu elemente de spectacol – fapt confirmat de rămăşiţele unor rudimente de instrumente muzicale, de practica tatuajului sau de folosirea unor podoabe. Vasile Pârvan semnala existenţa unor asemenea manifestări cu caracter de spectacol însoţite de muzică şi dans la curtea regilor traci, în care la un moment dat însuşi regele intra în joc alături de toţi ceilalţi. De cultul lui Dionysos, al Afroditei ş.a.m.d., ceremonialuri care erau prezente în aşezările din Scythia Minor, s-au legat şi unele manifestări cu caracter de spectacol care, chiar dacă se desfăşurau după canavaua celor din metropolă, cu siguranţă au fost influenţate de personalitatea puternică a populaţiei autohtone. Cu timpul, ele s-au prelungit în paleta diversă a unor obiceiuri şi sărbători care prezintă în conţinutul lor deopotrivă elemente de sacralitate dar şi caracteristicile unor manifestări cu caracter spectacular. În ciuda unor reacţii potrivnice, de altfel vremelnice ale Bisericii, ele constituie momente de referinţă pentru apariţia ulterioară a unor forme de text-dialog, specifice dramei religioase, fenomen în care de astă dată Biserica, după un timp, a socotit de cuviinţă să se implice creator

RĂZVAN IONESCU