Romanul Fiul apocrif, de Vasile Avram, e povestea unei obsesii a personajului principal, M, pentru o coloană de piatră de pe vârful unui deal, de care se leagă multe poveşti extraordinare, inexplicabile. Cea care ne vorbeşte în Prolog e chiar coloana care, de-a lungul celor patru capitole, pare a absorbi ca un vârtej substanţa vieţii, iar în final pe însuşi personajul narator.

M este fiul unic al unui şef comunist, Mastan, fără trecut şi fără rădăcini. Dar eroul îşi va respinge condiţia socială şi familia, despre care va afla ulterior că nici nu e cea autentică. De altfel, trecutul său nu are nici o importanţă, cu excepţia unei experienţe de doar o săptămână când, prin intermediul unui coleg de liceu, Ciungan, va cunoaşte universul de maximă coerenţă al satului tradiţional (Lemniu). Drumul lui M de la Colivia înţelepciunii (primul capitol), la resorbţia în Piatra magică (ultimul capitol) e o spirală a absorbţiei în arhetip. M  şi Ciungan (devenit doctorul Cunigan) sunt "fraţii antagonici", ale căror drumuri sunt simetrice în oglindă. Deşi teoretic orientat de Cunigan spre ascetism, traseul vieţii lui M nu va eluda niciuna dintre tentaţiile lumii (puterea, familia, pasiunea erotică etc), trăite oarecum la limita dintre viaţă şi vis. Mai ales dragostea cu Pădureanca (patroană mitică a dragostei malefice la Lemniu) va sintetiza celelalte două experienţe erotice: cu Tania, iubita intangibilă, şi cu Lutiţa, ţiganca senzuală.

În final, revenit la Lemniu după cca 20 de ani, M va descoperi un univers degradat, (efectul "ciumei ideologice"), dar nelipsit de anume fărâme ale înţelepciunii transcendente (morarul Constantin, bătrâna "nebună", beţivul şi epilepticul Leonida, copilul Ionică), care îi vor da tot atâtea impulsuri spre coloană. Iar, în noaptea de Sânzâiene, dormind cu capul pe soclul ei, va dispărea din lumea fizică.

VASILE V. FILIP