Adeseori în exegeza istorico-critică, ambiguitatea textelor biblice a fost explicată ca o urmare a prelucrărilor literare şi redacţionale: combinarea de surse literare diferite sau intervenţiile cu ocazia unor prelucrări ale textelor nu au fost întotdeauna îndeajuns „finisate", lăsând loc incoeziunii, inadvertenţelor sau ambiguităţii. Deşi o asemena explicaţie nu poate fi exclusă, credem că ea nu poate fi invocată cu regularitate. În prezentul articol sunt oferite patru exemple de ambiguitate în naraţiunea biblică, care nu sunt întâmplătoare, ci intenţionate de text: Fac 32,23-33; 1Rg 18,2b-16; 1Rg 18,21-24 şi 1Rg 22,6.12.15. Echivocul afirmaţiilor şi ambiguitatea textului sunt aici mijloace teologice: ele pot fi impuse de tipul discursului (Fac 32,23-33), sau pot să descopere dimensiuni profunde ale personajelor biblice (1Rg 18,2b-16; 1Rg 18,22-24; 1Rg 22,6 ş. u.).

CONSTANTIN OANCEA