Studiul de faţă pune în lumină importanţa Septuagintei pentru Tradiţia Bisericii. Există o discrepanţă între canonul biblic ebraic şi traducerea grecească a corpusului scripturilor iudaice (Septuaginta) în ce priveşte ordinea canonică a cărţilor. Lista cărţilor în ordinea Septuagintei creştinilor are o adâncă semnificaţie teologică. Canonul biblic ebraic exclude orice continuitate cu Noul Testament. Părinţii Bisericii au apărat Septuaginta ca pe o revelaţie profetică şi o interpretare autorizată a vechilor scripturi iudaice. Împlinitorul Legii şi al Profeţilor este Iisus Hristos, Care prin venirea Sa „scoate vălurile" acoperite pentru iudaism, proiectând din El Însuşi o lumină care, venită din afara textului, îi revelează sensul autentic latent. În modul aranjării cărţilor din Septuaginta centrul scripturilor e deplasat înainte. Dintr-o colecţie de scrieri centrate pe o Lege dată unui popor, ele devin povestea profetică a unei promisiuni universale realizată în Hristos şi în Biserică.

IOAN I. ICĂ JR.