Moses Gaster este de părere că originea celor trei liturghii ale ritualului ortodox (Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Vasile cel Mare şi a Sf. Grigorie Dialogul) avându-şi originea în Biblie, au, aşadar, o origine "literară". Depinde numai de atitudinea cercetătorului faţă de o astfel de literatură care, credem că se cuvine tratată nu ca una profană ci ca una revelată, scrisă sub inspiraţia Duhului Sfânt. Căci dacă Vechiul Testament cuprinde revelaţia lui Dumnezeu, făcută prin Moise şi profeţi, Noul Testament cuprinde revelaţia divină  făcută prin  însuşi Fiul Său şi transmisă prin apostoli. Liturghia creştină nu a luat naştere dintr-o dată, ca o creaţie spontană, asemeni unei creaţii literare în întregime noi şi fără nici un precedent în trecut. Istoria ei nu începe nici măcar odată cu apariţia creştinismului. Dacă în ceea ce priveşte misterul în sine, ea este întemeiată de Mântuitorul la Cina cea de Taină, în ceea ce priveşte ideile ce alcătuiesc nucleul sau sâmburele ei originar, precum şi formele ei externe de exprimare, acestea provin dintr-o adâncă vechime, continuând o tradiţie şi un ritual inspirat din Vechiul Testament, legându-se astfel de revelaţia primordială. În acest sens se poate afirma că originea cântecelor de stea este mai cu seamă liturgică, iar strădania şi mărturisirea lui Anton Pann sunt o dovadă a necesităţii şi utilizării lor în spaţiul eclesiei. Ele au izvorât din acest spaţiu sacru şi s-au prelins către profanul din exterior sfinţindu-l, din nevoia prelungirii ritualului liturgic, a ceea ce ne-am obişnuit să numim liturghia de după liturghie.

Vicleimul rămâne, prin vremi, herald şi martor al Naşterii Domnului şi al primelor reacţii ale umanităţii la Teofania Fiului: şocul sacru al Magilor din Persia, aparţinând unei alte tradiţii spirituale, dar cutremuraţi de Pogorârea divină din Orientul palestinian, şi de aceea îndată porniţi să ducă Împăratului Împăraţilor darurile simbolice cuvenite supremului Suveran ceresc şi pământesc: aur, smirnă şi tămâie. Nelipsit în obiceiurile populare care fascinau Crăciunul copilăriei înaintaşilor noştri, obiectul unei demonice strategii culturale care ar fi vrut  să-l stârpească din conştiinţa creştină a românilor, Vicleimul poate fi astăzi, la începutul celui de al treilea mileniu, din nou martor şi povăţuitor al Naşterii Domnului cu puterea lui mister, nevinovăţie şi curăţenie, de lumină şi autenticitate.

RĂZVAN IONESCU