Autorii încearcă, pe baza diverselor surse bibliografice, să clarifice, în primul rând, apartenenţa botanică şi geografică a tuturor ingredientelor din Sfântul şi Marele Mir (insistând mai cu seamă asupra produsului utilizat de Biserica Ortodoxă Română). Odată realizat acest lucru, scopul principal a urmărit sublinierea următoarelor două aspecte: 1. actualizarea denumirilor (de Ev Mediu!) din reţeta mirului, la limbajul acestui secol (mărind astfel accesibilitatea informaţiei pentru un public mai larg) şi 2. sublinierea proprietăţilor aromatice şi terapeutice ale acestor ingrediente, respectiv accentuarea valorii materiale a Mirului, aspect ce potenţează de fapt valoarea sa spirituală.

Rămânând încă o serie de semne de întrebare, chiar şi unele contradicţii, se consideră că dialogul pluridisciplinar este necesar şi că el poate să fie benefic deopotrivă pentru naturalişti şi teologi, dar şi pentru cultura publicului larg (a credincioşilor mai cu seamă).

Prin toate consideraţiile prezentate, se doreşte şi o sensibilizare a diverselor grupuri de oameni pentru necesitatea acţiunilor conjugate în conservarea şi protecţia speciilor de pe Terra, de fapt a Creaţiei în ansamblul său.

VASILE CRISTEA, MIRCEA TĂMAŞ