O teologie politică pentru sfârşitul imperiului bizantin (secolele XIII-XVI). La originea eclesiologiei moderne
Eseul de faţă îşi propune o incursiune în istoria şi mentalitatea Imperiului bizantin. Autorul pune în discuţie în ce fel poate iconografia exprima şi un conţinut de ideologie politică. În decursul istoriei Imperiului bizantin, episcopii şi împăraţii au jucat rolul de a conduce poporul lui Dumnezeu, fapt reprezentat iconografic prin nimb. Eshatologia inovatoare a Sfântului Grigorie Palama a permis formularea unei teologii politice care exaltă rolul Bisericii şi diminuează semnificaţia spirituală a Imperiului. Episcopul e reprezentantul unei monarhii spirituale, Împărăţia cerurilor, realitate care primează şi loc de evadare pentru creştinul apăsat de teroarea istoriei. Biserica ajunge să legitimeze şi să definească Imperiul: împărăţia politică devine o instituţie temporală consacrată şi recunoascută de Biserică, fapt marcat la un moment dat şi liturgic. Eseul încearcă o evaluare a luptei pentru întâietate dintre Biserică şi Imperiu, două realităţi definitorii ale istoriei bizantine. PETRE GURAN |