Acest text începe cu o schiţă a profilului moral şi cărturăresc remarcabil al personalităţii mitropolitului Dosoftei din Moldova, un veritabil Fénelon român, după mărturii ale epocii. În continuare se argumentează, pe urmele lui B. P. Haşdeu, I. Bianu, N. Cartojan, I. C. Chiţimia, N. A. Ursu şi Al. Andriescu, faptul că la baza poeziei culte româneşti nu stă, cum s-a considerat multă vreme, micul poem al lui Miron Costin Viaţa lumii, ci Psaltirea în versuri (Psaltirea pre versuri tocmită) transpusă în română de Mitropolitului Dosoftei şi tipărită în străinătate, la Uniev, în 1673. Urmează redarea unor mostre exemplificatoare ale virtuozităţii lirice din diverşi Psalmi prelucraţi în stihuri de Dosoftei şi, în final, este evocat impactul acestora asupra unor versificări ulterioare: Ion Prale (1827), Elizius Cupcea (1843), Vasile Militaru (1933), M. Sadoveanu (1934-1940), Constantin Popescu (1993).

CONSTANTIN CIOPRAGA