Integrarea în Uniunea Europeană

- o preocupare asumată deplin şi de Biserica Ortodoxă Română -

Patriciu Vlaicu

Nu se poate vorbi despre o cultură şi o civilizaţie europeană fără să se ţină cont de rolul jucat de creştinism în formarea şi dezvoltarea acestei civilizaţii. În decursul vremii, Biserica a reuşit să fie atât pentru Occident cât şi pentru Orient o instituţie dătătoare de ton în toate sferele vieţii sociale. Chiar dacă în ultima vreme există tendinţe de aşezare a fenomenului religios în domeniul privat, nimeni nu poate contesta caracterul public al vieţii religioase comunitare. Pentru un credincios, întreaga activitate este marcată de convingerile sale, şi astfel identitatea religioasă a persoanei, chiar dacă nu este manifestată în mod provocator, are influenţe în toate sferele societăţii.

În acelaşi timp, Biserica, instituţie prezentă în societate, nu poate să fie dezinteresată de ceea ce se întâmplă în jurul ei. Deşi Biserica nu are vocaţia de a organiza lumea din punct de vedere instituţional, ea priveşte cu atenţie la evoluţiile societăţii şi consideră că are obligaţia morală de a se pune în serviciul binelui comun prin valorile pe care le apără, prin competenţele şi disponibilitatea membrilor ei.

Din acest motiv, Biserica a urmărit cu mare atenţie procesul aderării ţării noastre la structurile europene şi, alături de celelalte culte, a susţinut aspiraţiile europene ale României.

În cadrul reuniunii naţionale de la Snagov din anul 1995, unde reprezentanţii partidelor politice şi ai instituţiilor din România au semnat o declaraţie de susţinere a aderării României la structurile europene, cultele au scos în evidenţă că, în cadrul procesului de aderare la Uniunea Europeană, este necesar să fie luată în considerare şi dimensiunea religioasă, alături de cea culturală, economică şi socială în general¹. Cultele s-au exprimat şi asupra strategiei naţionale de dezvoltare economică pe termen mediu elaborată de Guvernul României în anul 2000, şi în mai multe rânduri a fost atrasă atenţia asupra nevoii de a se înţelege complexitatea proiectului european şi de a susţine adaptarea acestuia la noile realităţi geopolitice şi socioculturale.

Problematica aderării României la Uniunea Europeană a provocat dezbateri animate şi au putut fi constatate atât atitudini optimiste cât şi sceptice. Ultimii ani au dus la o mai bună înţelegere a proiectului european şi avem toate motivele să privim spre viitorul nostru european, în mod optimist, dar realist.

Uniunea nu este o matrice în care să fie modelate valorile şi particularităţile unei naţiuni. Ea este un cadru de manifestare a unei viziuni comune şi a unui proiect de împreună-vieţuire, care poate să evolueze în funcţie de realităţile care o vor determina în viitor.

În 2005, Preafericitul Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a atras atenţia asupra faptului că „Uniunea însăşi nu este o organizaţie gata făcută, ci ea urmează un proces de construcţie după un proiect perfectibil care, cu timpul, va putea deveni un mod de viaţă, o experienţă dobândită (aquis) care se transformă într-o trăire (vecu) de interpretat şi de transmis"². Preafericirea Sa mai afirma că, dacă acest proces de construcţie sau de reconstrucţie europeană schimbă, într-o anumită măsură, viaţa naţiunilor şi a persoanelor, el poate constitui de asemenea o provocare sau/şi o şansă pentru Biserici şi comunităţi religioase, care vor fi astfel chemate să înţeleagă propria lor tradiţie vie ca pe un proces de înnoire a identităţii lor într-un context nou, tradiţie pe care o putem numi fidelitate reînnoită³.

Atunci când o ţară aderă la Uniunea Europeană, deşi devine membru cu drepturi depline, ea continuă să parcurgă un proces de integrare, care are componente la toate nivelele vieţii sociale. Integrarea nu înseamnă diluare sau asumare necondiţionată a unui dat impus. Integrarea are drept componentă principală asumarea unei perspective ţinând cont de particularităţile propriei identităţi. Chiar dacă este unanim acceptat că integrarea europeană nu are numai componente de ordin economic, putem observa că acest proces este dominat de aspecte de ordin material şi geostrategic. J. Tinbergen consideră că integrarea este o „centralizare la nivel supranaţional"⁴ a unui număr oarecare de instrumente cu efecte externe considerabile, iar Centrul de dezvoltare al O.C.D.E.⁵ defineşte integrarea ca fiind un fenomen ce vizează lichidarea progresivă a discriminărilor existente la graniţele a două sau mai multe ţări hotărâte să se integreze⁶.

Este din ce în ce mai clar că integrarea europeană poate fi un succes doar dacă urmăreşte în mod echilibrat aspectele de ordin economic, spiritual, social şi cultural, şi dacă ia în considerare temeliile ce condiţionează în mod direct sau indirect comportamentul personal sau comunitar. Pentru a înţelege integrarea europeană în toată complexitatea ei, este necesar să înţelegem trecutul şi să avem o viziune clară asupra viitorului, rămânând în acelaşi timp cu picioarele pe pământ. Proiectul european are un suflet care se hrăneşte din trecutul istoric, se maturizează acceptând un destin comun, dar este important să nu îl degradăm printr-o autoadmiraţie ce ne poate împinge spre autoimitare.

Proiectul european s-a născut dintr-o iniţiativă entuziastă într-o perioadă în care realităţile geopolitice obligau la o perspectivă restrânsă, statele europene neaparţinând aceluiaşi bloc politic, aflându-se astfel într-o criză de comunicare. La început, sistemul comunitar european răspundea aşteptărilor unei părţi a Europei fără a putea anticipa ce se va întâmpla cu ţările aflate în blocul comunist. Cu toate acestea responsabilii bisericeşti au atras atenţia asupra faptului că Europa nu poate fi redusă la un proiect economic sau politic selectiv.

Cardinalul König, fost Arhiepiscop romano-catolic al Vienei, afirma deja în anul 1982: „Atunci când Biserica vorbeşte despre Europa, ea nu se referă la o parte a acesteia, cea a CEE, şi a zonei de liber schimb, nici cea a Consiliului Europei, nici cea a Blocurilor militare: Biserica priveşte Europa în totalitatea ei, cea care a constituit o unitate spirituală datorită misiunii creştine, din Portugalia în Urali, din Islanda până în Malta. Pentru noi Europa nu poate regrupa frontiere militare şi nici politice sau sociale... Pentru creştini, Europa este în acelaşi timp Europa de Vest şi Europa de Est, deci o realitate care este în acelaşi timp religioasă şi culturală."⁷

După căderea Cortinei de Fier, Europa ca spaţiu geografic a început să se regrupeze şi din punct de vedere politic. Ţările din vechiul bloc comunist şi-au manifestat aspiraţiile la integrarea în Uniunea Eurpeană care să le aducă o viaţă mai bună şi să dea lumii şansa unui nou echilibru.

În Europa Centrală şi Orientală, cultele joacă un rol important iar Comunismul nu a reuşit să le distrugă autoritatea morală; dimpotrivă, ele sunt luate în considerare de către State ca instituţii care pot să aducă un echilibru în societatea bulversată de evenimentele economice şi politice care se succed cu o viteză uluitoare.

Biserica Ortodoxă este deschisă pentru a participa la procesul de consolidare a Uniunii Europene şi consideră că poate aduce o contribuţie importantă prin experienţa unităţii în diversitate şi prin practica bimilenară a subsidiarităţii.

Mitropolitul Iosif, Reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituţiile Europene, arată că mentalitatea ortodoxă este pregătită să înţeleagă procesul de integrare europeană în toate subtilităţile lui, şi instituţia bisericească este gata să transmită credincioşilor ei un mesaj de speranţă şi de încredere. Înaltpreasfinţia Sa subliniază aşteptarea Bisericii ortodoxe ca Uniunea Europeană să asume efectiv fundamentele societăţii şi culturii europene şi să manifeste o mai mare deschidere pentru luarea în considerare a contribuţiei pe care Bisericile europene o pot aduce în acest poces de consolidare instituţională a Uniunii⁸. Înaltpreasfinţia Sa atrage atenţia asupra faptului că, deşi liderii statelor europene nu reuşesc să ajungă la un acord în ceea ce priveşte afirmarea oficială a rădăcinilor creştine ale Europei, pentru noi, europenii creştini, este important să dăm Europei tot ceea ce identitatea noastră creştină poate aduce. Creştinismul ne dă capacitatea de a accepta diferenţele şi de a ne îmbogăţi de dragostea pentru aproapele, de a depăşi egoismul şi a trăi în smerenie, şi toate acestea fără a aştepta ceva în schimb. Hristos a marcat definitiv identitatea Vechiului continent. Patrimoniul spiritual şi cultural european este o mărturie de necontestat. Chiar dacă pentru mulţi relaţiile economice au o mai mare importanţă decât afirmarea idealurilor şi a identităţii, fiecare dintre noi are obligaţia de a compensa absenţa recunoaşterii oficiale cu un efort personal şi comunitar intens pentru a trăi, şi a face evident ceea ce din diferite raţiuni este pus în umbră. „Unificarea europeană este o lucrare marcată de aspiraţii, idealuri şi convingeri. Ea vizează realizarea unei unităţi organice, printr-o manifestare coerentă şi unitară. Din punct de vedere structural, organismul european prinde contur. Noi, cultele, putem ajuta Europa să îşi ia din nou în considerare sufletul"⁹.

Aceste opinii exprimate de personalităţi ale Bisericii Ortodoxe Române nu sunt singulare în spaţiul ortodox. În cadrul mesajului adresat cu ocazia celei de-a III-a Adunări ecumenice europene de la Sibiu, în 7 septembrie 2007, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a atras atenţia că fundamentele pentru o nouă Europă nu pot fi numai de ordin financiar şi politic. Ele trebuie să fie ancorate în dimensiunea culturală şi naţională. Din acest motiv - spunea Sanctitatea Sa - „suntem de acord şi ne aducem contribuţia pentru crearea unei Europe umane şi sociale, luminate de către veşnica lumină a lui Hristos, care este izvorul drepturilor omului şi al valorilor fundamentale de pace, de justiţie, de libertate, de toleranţă, de împreunălucrare şi de ajutor"¹⁰.

Este îmbucurător să observăm că aspiraţiile Bisericii găsesc ecou şi în poziţiile demnitarilor europeni.

Tot la Sibiu, Preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, René van Der Linden, a făcut apel la colaborarea dintre Stat şi Biserică, apreciind că organizaţiile religioase joacă un rol esenţial în societate, fiind capabile să liniştească tensiunile. El a spus că politicienii trebuie să recunoască această realitate şi să consolideze rolul Bisericilor şi al altor organizaţii religioase în societate.

Cu aceeaşi ocazie, Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a subliniat că angajamentul Bisericilor creştine a fost observat cu multă atenţie de către Comisia Europeană şi mai ales acţiunile KEK ce au însoţit şi încurajat marea aventură a construcţiei europene. Domnia Sa a insistat asupra faptului că există acum o mare dezbatere privind rolul religiei în viaţa publică şi că mesajul religiilor trebuie să fie ascultat cu mult interes, într-un cadru instituţional care ia în considerare toate componentele societăţii.

Preocupările europene manifestate de Biserica Ortodoxă Română, s-au concretizat în februarie 2000 când Sfântul Sinod a numit pe Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale, ca reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituţiile europene. Odată ce aderarea României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007 a devenit certitudine, a început organizarea Biroului Pemanent al Bisericii Ortodoxe Române la Bruxelles. Comunitatea ortodoxă din România este cea mai importantă ca număr dintre comunităţile ortodoxe aflate pe teritoriul unor ţări candidate sau membre ale Uniunii Europene şi, în acest context, Biserica Ortodoxă Română înţelege să investească toate mijloacele de care dispune pentru favorizarea unui cadru de colaborare instituţională, panortodoxă, ecumenică, interreligioasă şi interculturală.

Reprezentanţa are în primul rând misiunea de a asigura o comunicare eficientă între Biserica Ortodoxă Română şi instituţiile Uniunii Europene şi de a participa în mod efectiv la constituirea la Bruxelles a unui cadru de colaborare instituţională, panortodoxă, ecumenică şi interreligioasă; de a participa la acţiunile de mobilizare a Bisericilor europene pentru susţinerea valorilor religioase în cadrul procesului de consolidare instituţională a Uniunii şi de a asigura legătura între Biserica Ortodoxă Română şi instituţiile care sprijină proiecte de informare, proiecte sociale, educaţionale sau culturale; de a acorda asistenţă în înţelegerea mecanismelor Europene şi crearea capacităţii de adaptare la practicile folosite şi de a crea şi dezvolta parteneriate pentru a facilita accesul la platforme şi reţele Europene.

Principalele activităţi ale Reprezentanţei sunt concentrate în direcţia urmăririi sistematice a informaţiilor primare şi transformarea lor in knowledge; dezvoltarea de campanii de Lobby şi Advocacy; asistenţa în formarea de parteneriate strategice/sinergice; organizarea şi găzduirea de evenimente, campanii de informare, sesiuni de instruire.

Reprezentanţa este condusă de către ÎPS Sa Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, sprijinit de Consiliul Reprezentanţei coordonat de un consilier rezident în Bruxelles. În cadrul acestui consiliu sunt cooptaţi specialişti în domeniul relaţiilor dintre Biserică şi Stat, în domeniul Teologiei sociale şi în alte domenii de actualitate pentru dezbaterile la nivel european. Pentru informare şi documentare Biroul Permanent dispune de pagina internet : www.orthodoxero.eu şi de Buletinul European, EuRoOrthodox, www.euroorthodox.net.

Deschiderea şi dinamismul Bisericii Ortodoxe Române, analizele realiste care apar din interior şi acţiunile concrete de asumare a unei responsabilităţi morale şi spirituale în general în procesul de integrare post-aderare, ne încurajează să credem că Biserica Ortodoxă Română este un factor de echilibru care participă la consolidarea unei perspective optimiste pentru România, Stat membru al Uniunii Europene.

1 Vezi Déclaration des Cultes sur l`Intégration de la Roumanie dans l`Union Européenne, Snagov, le 16 mai 2000, Gouvernement de Roumanie, Bucarest, 2000.

2 IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Biserica Ortodoxă şi Noua Europă, Conferinţă susţinută, în 27 mai 2005, la Universitatea „Marc Bloch" din Strasbourg (Franţa), text manuscris.

3 Ibidem.

4 Pierre Guillaume, Pierre Delffaud, G. Gérard şi J. A. Lesourd, în lucrarea Nouvelle histoire économique, tome II, le XXe siècle, Armand Colin, 1992, pp. 175 şi 198, depăşesc abordarea pur economică şi o integrează în viziunea generală despre integrare.

5 Organizaţia de Colaborare şi Dezvoltare Economică.

6 Vezi pentru mai multe detalii Jean-Jaques Servan-Schverber, Le défi americain, Denoêl, Paris, 1967, pp. 84 şi 119.

7 Cf. Jean Gueit, Directeur de l`Institut de l`Europe Centrale et Orientale, professeur de droit public, Université d`Aix-Marseille, „ L`Unité européenne comme enjeu de l`œcuménisme ", Aix en Provence, 2002, p. 11.

8 Vezi Mitropolitul Iosif, Europa are nevoie de fraternitatea noastră, în Buletinul reprezentanţei Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituţiile Uniunii Europene, Sept. 2007, p. 2.

9 Ibidem, p. 3.

10 Extrase din mesajele adresate la această adunare, la care facem trimitere, au fost publicate în pagina internet a Reprezentanţei BOR pe lângă Instituţiile Uniunii Europene şi în Buletinul aceleiaşi reprezentanţe, EuRoOrtodox, din septembrie 2007.

PATRICIU VLAICU