Dumnezeu, după comunism

Punctul de plecare al unui studiu pe termen lung¹

Paul M. Zulehner

Timp de patruzeci de ani, politica religioasă şi bisericească a comunismului în ţările din estul (centrul) Europei a încercat prin toate mijloacele imaginabile să interzică oamenilor „drogul religiei" şi să distrugă bisericile. În 1997, sub conducerea Forumului Pastoral din Viena², printr-o activitate de cercetare într-o reţea internaţională din zece noi democraţii reformate (Reformdemokratien), s-a examinat în ce măsură deteriorarea dimensiunii religioase cauzate de comunism a reuşit şi faptic. S-a pus întrebarea, încă actuală, în ce fel s-au poziţionat social bisericile creştine în acest interval: ca biserici martire, colaboratoare sau supravieţuitoare în mod programatic, ca urmare a „politicii paşilor mici".

Culturile ateizante (Atheisierende), polarizate şi religioase

Rezultatele cercetării din 1997 au fost între timp publicate³. Ele au arătat cum rezultatul este diferit de la ţară la ţară, conform istoriei, configuraţiei religioase şi modernizării economice, dar şi conform acţiunilor desfăşurate de biserici la toate nivelurile.

• Există ţări ateizante⁴, cum ar fi Cehia şi Germania de Est, cu o cultură de coloratură protestantă care - aceasta este o încercare de interpretare -, printr-o valorificare în mod vădit a singularităţii şi a greşelii unei coagulări eclesiale, nu s-a putut apăra în faţa represiunii comuniste. În aceste ţări „mulţi au uitat că au uitat de Dumnezeu". Ateismul a devenit un soi de înţelegere de sine culturală. Germania de Est este astăzi un fel de Bayern cu sens invers.

• Există ţări care au o coloratură fundamental religioasă: este vorba despre ţări ca Polonia, Lituania, şi chiar mai mult Croaţia.

• Şi, în cele din urmă, există ţări cu o considerabilă polarizare a viziunii despre lume, cum ar fi Slovacia (singura ţară postcomunistă care nu are educaţie religioasă în şcoli), sau, de asemenea, Ungaria.

Graficul 1: Situaţia religioasă după comunism

După zece ani

La iniţiativa Forumului Pastoral, a fost reluat recent, după zece ani, studiul în colaborare cu Miklós Tomka (Budapesta) şi András Máte-Tóth (Szeged). Profilul studiului trebuia să se transforme dintr-o radiografie transversală, pe orizontală, într-una longitudinală, de adâncime. Trebuiau subliniate evoluţiile datelor semnalate anterior. Ce s-a întâmplat cu dimensiunea religioasă a culturii în tinerele democraţii reformate⁵?

Numărul ţărilor vizate a crescut de la zece la patrusprezece. Motivul constă în îndoiala metodologică⁶ care pune în discuţie în ce măsură „evlavia ortodoxă" poate fi înţeleasă şi exprimată cu instrumentare dezvoltate în „Occident" (bazate şi pe sociologia religiei a lui Max Weber). Pe lângă aceasta, au fost desfăşurate studii despre evlavia ortodoxă într-un proiect special condus de rusoaica Inna Naletova, elevă a lui Peter L. Berger. Demersul a avut la bază evoluţia unui chestionar repetat. Celor zece ţări avute în vedere înainte le-au fost adăugate şi ţări cu o cultură ortodoxă: Serbia, Bielorusia, Moldova şi Bulgaria. În ultima ţară trăieşte o minoritate musulmană, care reprezintă un grup pus în valoare în datele reprezentative despre ţară.

Despre metodologia studiului

Chestionarul pentru anul 1997 şi apoi pentru 2007 a fost conceput conform noului stadiu al cercetării religiei. În cercetarea socio-religioasă şi socio-eclesială timpurie, se punea oamenilor întrebarea în ce măsură ei urmează, prin ceea ce cred, practică şi trăiesc aşteptările unei comunităţi religioase.

Orientarea acestei întrebări s-a schimbat radical între timp. Motivul constă în individualizarea accentuată a culturilor moderne. Azi oamenii au asigurată posibilitatea de a-şi organiza singuri viaţa. Odinioară viaţa era o „mare afacere în spaţiul public", pe când azi ea a devenit un fel de „mică afacere în spaţiul privat" (cf. Thomas Luckmann). Oamenii au posibilitatea de a dispune de viaţa lor, însă, în cele din urmă, ei nu mai au altceva de ales. Peter L. Berger numeşte aceasta „necesitatea ereziei"⁷: Omul poate alege totul, în afara posibilităţii de a alege. Aceasta priveşte şi domeniul concepţiei religioase sau bisericeşti asupra lumii. Dacă cineva crede într-adevăr, care este conţinutul credinţei cuiva, cum se raportează cineva la comunitatea religioasă: toate acestea sunt rezultatul „alegerii" cuiva. Pe lângă aceasta, nu trebuie trecut cu vederea faptul că fiecare alegere individuală este inserată social: în familie, în cercul de prieteni, în lumea mediatică.

• Aşadar, de la studiu se pot aştepta înainte de toate afirmaţii despre religiozitatea persoanelor izolate. Întrebarea care a constituit punctul de plecare: Cât de religioasă se consideră lumea? Cu ce se află în legătură religiozitatea dumneavoastră: de exemplu cu un ritual religios? Şi ce consecinţe are religiozitatea asupra oamenilor concreţi şi asupra vieţilor lor?

• Un al doilea grupaj de teme caută să clarifice cum i se pare lăcaşul de cult omului pretenţios, şi anume fiecăruia conform religiozităţii proprii. Desigur, în cultura noastră creştină europeană stau pe agenda de lucru multe teme legate de credinţă. Însă ce selecţionează oamenii chestionaţi din dogmele existente? Ce lăcaşuri de cult îşi înalţă oamenii izolaţi, ca şi cum „le-ar locui"? Pentru că prima fază a religiozităţii provine din discurs, ne referim la conţinutul de credinţă al religiei.

• Un al treilea grupaj tematic se referă la relaţia oamenilor cu comunităţile religioase, şi anume, în cazul de faţă, cu Bisericile creştine în diferitele lor variante confesionale: Între cele consultate (privite statistic şi astfel valorificate) destul de multe aparţin Bisericii catolice (romană, greco-armeană), Bisericilor ortodoxe şi, de asemenea, Bisericilor Reformei (luterană, reformată şi altele). În statele avute în vedere, comunităţile religioase ale iudeilor, musulmanilor, dar şi religiile asiatice reprezintă (din punct de vedere statistic) grupuri atât de mici, încât ele (a se vedea cazul musulmanilor - în Bulgaria ei reprezintă 14%) nu pot fi puse în valoare separat.

Lucrul la statisticile anului 2007 s-a încheiat între timp, şi a început valorificarea lor. Se impune întrebarea ce fel de evoluţie religioasă „au prognozat" cei chestionaţi în anul 1997 şi cum a fluctuat de fapt evoluţia (atâta timp cât ea tocmai a fost pusă în evidenţă prin cercetare). Rezultă că trebuie să ne limităm în această ultimă privinţă (pentru a compara) doar la cele zece ţări „mai vechi".

Prognoză

În fiecare dintre ţările care au fost incluse în ambele studii (din 1997 şi 2007) au avut loc în ultimii zece ani diverse schimbări:

Graficul 2: Religiozitatea ţărilor între 1997 şi 2007

• Astfel a crescut considerabil ponderea religiozităţii în Ucraina (+27%), în România (+21) şi în Slovacia (+13)

• În Polonia (+3), Germania de Est (0) şi Ungaria (-1) ea a rămas mai mult sau mai puţin constantă.

• O uşoară scădere a înregistrat ponderea ei în Cehia (-4), Slovacia (-2), Lituania (-2) şi Croaţia (-2).

În medie, în spaţiul est(central)european, s-a înregistrat o uşoară creştere a religiozităţii (+5%).

Această evoluţie poate fi analizată mai în profunzime pe baza a două întrebări care au fost puse în ambele studii. Oamenii au fost întrebaţi atât în 1997 cât şi în 2007 cum apreciază evoluţia din ultimii zece ani şi din viitorii zece ani:

„Ce ne puteţi spune?

• astăzi sunt mai mulţi oameni religioşi decât acum 10 ani

• la fel de mulţi

• astăzi sunt mai puţini oameni religioşi decât înainte cu zece ani

Şi cum credeţi că vor fi peste zece ani?

• în zece ani vor fi mai mulţi oameni religioşi decât astăzi

• la fel de mulţi

• în zece ani vor fi mai puţini oameni religioşi decât astăzi"

Astfel au apreciat cei chestionaţi evoluţia religioasă viitoare. În acelaşi timp, datele din 2007 arată cât de realiste le-au fost prognozele:

• În 1997 au prognozat foarte sigur ucrainienii: 83% au considerat atunci că în viitorii zece ani vor fi mai mulţi oameni religioşi. Numărul lor a crescut factual cu 27%.

• Au dat greş oamenii din România sau din Polonia, dar şi din Germania de Est. În aceste ţări oamenii au apreciat că procentul celor religioşi va scădea. De fapt acesta a crescut (uşor).

• Dimpotrivă, au fost decepţionate speranţele prognozate în Lituania, Ungaria sau Slovenia. În locul unei creşteri a celor religioşi a survenit stagnarea numărului lor. Procentul celor religioşi a rămas acelaşi sau a scăzut uşor.

• Extrem de exacţi au fost, în cele din urmă, cehii. Ei au considerat că nu se vor schimba prea mult, iar dacă se va întâmpla totuşi, va fi în defavoarea religiei. Ceea ce s-a şi întâmplat (-4%).

Graficul 3: Prognoza evoluţiei religioase şi a schimbărilor între 1997 şi 2007

Din acestea se poate afla că prognozele, chiar şi atunci când au la bază un procent însemnat din populaţie, nu sunt neaparat de încredere. Un rol important îl joacă atât evoluţia socio-culturală, cât şi situaţia politică sau acţiunea mai mult sau mai puţin eficientă a factorilor religioşi.

Pe acest fundal pot fi citite prognozele din anul 2007 pentru următorii zece ani.

• Există ţări optimiste religios: Ucraina, Bielorusia, Moldova, Serbia, Bulgaria. Toate sunt culturi ortodoxe.

• Dimpotrivă, în spaţiul catolic - inclusiv în fosta Germanie de Est protestantă - prognozele sunt pesimiste religios. Dintre toate ţările din acest spaţiu doar Polonia face excepţie. Mulţi consideră evident faptul că, în procesul de reconstrucţie socială, de europenizare, de euro-modernizare şi de globalizare, nu poate fi menţinut standardul naţional-bisericesc al religiei. În timp ce, însă, în cazul Poloniei este prognozată diminuarea de la un nivel foarte înalt, în cazul Cehiei sau al fostei Germanii de Est micşorarea se va accentua şi mai mult de la un nivel care este oricum scăzut: aşa cred cei chestionaţi. Pare a fi vorba despre o anumită atribuire a unei direcţii culturale dominante - aceasta avea în fosta Germanie de Est sau în Cehia o coloratură a-religioasă. Ambele ţări au fost percepute ca un fel de contrariu al „Poloniei". Se pare că amândouă dintre aceste „culturi ateizante" (atheizierenden Kulturen) din inima Europei se potrivesc culturii majoritare dominante. Acesteia i se datorează însă faptul că în Polonia catolică se lasă aşteptată o catolicizare masivă. Atunci când se consolidează culturile ateizante, se şterge relevanţa culturilor religioase.

Graficul 4: Prognoză pentru religie în următorii 10 ani

Prognoze optimiste şi pesimiste

Datele ne oferă posibilitatea să examinăm în continuare prognoza evoluţiei religioase în ţările vizate. În acest sens, cei chestionaţi sunt împărţiţi în cinci grupe:

• Cei care îşi declară optimismul pentru viitor („în zece ani vor fi mai mulţi oameni religioşi decât în prezent"), şi se bazează în plus retrospectiv pe o sporire a religiozităţii („azi sunt mai mulţi oameni religioşi decât înainte cu 10 ani");

• Oameni care, contrar aşteptărilor lor recente („azi sunt mai puţini oameni religioşi decât acum 10 ani"), dau o prognoză optimistă;

• Alte persoane care, nici în trecut şi nici în viitor, nu văd vreo schimbare („la fel de mulţi");

• Persoane care, conform aşteptărilor negative („azi sunt mai puţini oameni religioşi decât acum 10 ani"), dau o prognoză negativă („în zece ani vor fi mai puţini oameni religioşi decât astăzi");

• Şi, în cele din urmă, unii care, contrar aşteptărilor optimiste din trecut („în prezent sunt mai mulţi oameni religioşi decât acum zece ani"), dau o prognoză negativă pentru viitor („în zece ani vor fi mai puţini oameni religioşi decât în prezent").

În fiecare ţară luată aparte (în 1997 şi 2007 separat) persoanele se împart astfel: Doar 10% consideră că evoluţia se va modifica în continuare altfel decât în ultimii 10 ani. Restul celor chestionaţi se înscriu în continuare şi pe viitor în trend-ul recent. Majoritatea oamenilor (41%) sunt optimişti conform aşteptărilor. 26% sunt pesimişti conform aşteptărilor în privinţa religiei. 22% nu întrevăd nicio schimbare în comparaţie cu trecutul; situaţia rămâne neschimbată, aşa cum este în prezent.

Tabelul 1: Optimiştii şi pesimiştii religioşi în 1997 şi 2007 după ţări

Desigur, există între aceste ţări luate în parte diferenţe considerabile: atât între datele aceluiaşi an comparate între ţări, cât şi între cele două anchete realizate la un interval de timp de zece ani în fiecare ţară luată separat.

Grafic 5: Optimiştii şi pesimiştii religioşi în 2007 după ţări

Covârşitor optimiste în privinţa religiei (conform aşteptărilor) sunt Ucraina, Bielorusia, Serbia, Moldova, Bulgaria şi România. Covârşitor pesimişti în privinţa religiei se arată oamenii din Polonia, Slovenia, Germania de Est, Croaţia, Cehia (aici este prognozată oricum multă stabilitate) şi Slovacia.

Merită remarcate schimbările petrecute între anchetele realizate în cele zece state în 1997 şi 2007: numărul optimiştilor în ceea ce priveşte religia a înregistrat o scădere în Slovenia, Croaţia, Ungaria, Lituania şi Slovacia. Ponderea lor a sporit doar în fosta Germanie de Est şi în România. Procentul pesimiştilor, ca şi poziţia „constanţilor", s-a modificat în mod corespunzător.

Tabelul 2: Schimbări în prognozele religioase din 1997 şi 2007 după ţări

Se poate încerca investigarea factorilor care au condus la prognoze religioase diferite şi evidenţierea coloraturii confesionale a acestor ţări. Aşa-zisele culturi ortodoxe sunt în mod clar mai optimiste decât cele catolice sau protestante. Au existat, de asemenea, schimbări masive la nivelul confesiunilor între anii 1997 şi 2007. Catolicii au pierdut mult din optimism (-24%), la fel ca şi greco-catolicii care arată împreună o ridicată preţuire a religiei (-27 %). Bisericile protestante minoritare s-au schimbat doar într-o mică măsură (-4 %). Ortodocşii se situează, dimpotrivă, pe un curent ascendent: printre ei creşte procentul optimiştilor în ceea ce priveşte religia de la 44% în anul 1997 la 59% în anul 2007, adică înregistrează un plus de 15 puncte procentuale.

Tabelul 3: Prognozele religioase după confesiuni

În plus, un anumit rol îl joacă şi vârsta celor chestionaţi. La cei tineri chestionaţi optimismul înregistrează o scădere, iar pesimismul creşte.

Tabelul 4: Prognoze în conformitate cu vârsta

Nu este aici locul să interpretăm mai mult aceste schimbări şi e nevoie de mai multă prudenţă pentru continuarea analizelor. În aceste date putem remarca o mai mare uniformitate la ortodocşi decât la catolici: la ortodocşi, desigur, mai întâi la grupul de vârstă cuprins între 20 şi 29 de ani. Mai nou se pare însă că procentul optimiştilor religioşi în grupele de vârstă este mult peste medie la ortodocşi.

Tabelul 5: Prognoze în funcţie de vârstă şi confesiune