Destinul individual şi responsabilitatea istorică faţă de grup sînt exemplar redate de Nicolae Steinhardt în Jurnalul fericirii. Opera sa fundamentală are o misiune complexă: de la revelarea căilor prin care lucrează destinul în construirea sinelui pînă la definirea amplă şi debordant erudită a unei a patra soluţii de salvare dintr-un univers concentraţionar: creştinismul. În convorbirile cu Ioan Pintea, monahul de la Rohia precizează: „Creştinismului i se potriveşte observaţia Simonei Weil: nu oferă o soluţie miraculoasă de salvare din suferinţă, ci o folosire miraculoasă a suferinţei". Jurnalul lui Nicolae Steinhardt este „folosire miraculoasă a suferinţei", deci expresie a unui creştinism asumat ca destin şi trăit autentic.

IRINA CIOBOTARU