Textul de faţă discută modul cum percepe Biserica textul biblic al Facerii şi metoda de lucru adecvată pentru explorarea acestuia în profitul poporului lui Dumnezeu. Sunt analizate obstacolele majore întâmpinate de interpretul de azi în evaluarea naraţiunii despre creaţie. Comentatorii contemporani sesizează o anumită stranietate a Scripturii, o dicontinuitate între universul ei mental şi al nostru. Se impune identificarea celui mai potrivit cadru hermeneutic pentru descifrarea semnificaţiei textului. Sarcina interpretului eclesial e de a indica existenţa unui plan transcendent la nivelul căruia Scriptura încetează a mai fi străină, vorbind pentru noi. Există două versiuni ale Facerii care diferă semnificativ din punct de vedere al cercetătorilor. Din perspectiva conştiinţei eclesiale, Duhul Sfânt integrează cele două versiuni, conferindu-le unitate. Cele două versiuni sunt aşadar complementare semantic. Poemul din Facere 1,1-2,3 e inspirat de Sf. Duh şi neîncetat adâncit de experienţa şi meditaţia Bisericii. Pasajul reprezintă un text canonic şi normativ pentru teologie. Autorul pune problema canonicităţii textului biblic, modul cum Biserica a selectat textele ce au intrat în componenţa canonului biblic. Scriptura este cartea Bisericii. Canonicitatea trimite spre comunitatea care a realizat în Duhul Sfânt selecţia şi ordonarea scrierilor. Această comunitate pune în lumină anumite semnificaţii ale textelor, ascunse în dosul scriiturii. Efortul asumării eclesiale a Scripturii continuă şi dincolo de complexa întreprindere a selectării şi aranjării textelor în canonul biblic, şi anume în laboratorul Sfintei Liturghii. Autorul descrie cum sunt prinse textele biblice în circuitul liturgic şi modul cum sunt ele interpretate.

DORU COSTACHE