Această predică Despre numele de „cimitir" şi despre crucea Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos poate fi considerată, după părerea noastră, un encomion  pentru Sf. Cruce, un argument patristic în favoarea cinstirii pe care Biserica Ortodoxă o aduce acesteia. Armă redutabilă împotriva diavolului, Sf. Cruce a înlăturat tirania morţii şi ne-a deschis nouă uşile Împărăţiei; prin Cruce, cimitirul devine un loc plin de mângâiere: din sălaş al morţii, el se transformă în locaş de odihnă şi de somn, în care cei adormiţi sunt aşezaţi cu nădejdea (obiectivă!) a învierii. Semnificaţiile Sf. Cruci şi ale pogorârii la iad a Mântuitorului sunt evidenţiate de Sf. Ioan cu un realism care ne transpune, parcă, chiar la faţa locului. De asemenea, explicaţiile pe care le dă pentru practica de a săvârşi, în Vinerea Mare, slujbele divine în afara zidurilor cetăţii, subliniază importanţa pe care el o acordă şi unei „imitări geografice" a actelor centrale ale operei de mântuire săvârşite de Hristos, care ne-ar putea ajuta şi la o mai bună conştientizare şi înţelegere a semnificaţiilor spirituale ale acesteia.   

ADRIAN PODARU