|
Discurs [tratat] despre Preacurata şi Preasfânta Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea, care prin multe laudă în chip diferit măreţiile Ei negrăite şi cuvenite lui Dumnezeu şi arată şi că taina întrupării lui Dumnezeu Cuvântul este o convergenţă şi o conexiune [syndrome kai synapheia] între Dumnezeu şi întreaga creaţie, lucru care este binele ultim şi cauza fi nală a celor ce sunt (I)
Traducere din limba greacă de Arhid. Prof. dr. Ioan I. Ică jr.
Textul de faţă reprezintă o omilie-tratat despre Maica Domnului scrisă de Teofan, mitropolitul Niceei, autor ce face parte din a doua generaţie de teologi palamiţi. Teofan al Niceei este „mariologul" prin excelenţă al teolgiei bizantine târzii. În omilia sa, publicată aici în prima parte, Teofan afirmă că Fecioara Maria e mai mai mare decât orice laudă, că e cunoscută ca şi Dumnezeu din cele create, că întruparea din Fecioară e taina existenţei fericite şi cauza finală a creaţiei lumii, că Fecioara, adevărat Pământ şi Rai, e centru al creaţiei noi, că Ea se află în vârful ierarhiei îngerilor şi e Mamă a celor îndumnezeiţi în Biserică, cer al Soarelui dreptăţii. Teofan compară Fecioara cu îngerii, vorbind despre superioritatea ei; o numeşte împărat, domn şi dumnezeu al celor îndumnezeiţi.
TEOFAN AL NICEEI
|
