Eseul încearcă să analizeze procesul numirii în Biblie, deosebit de complex şi de variat, având numeroase implicaţii de ordin lingvistic, conceptual şi cu profunde urmări la nivel spiritual. 1. Autorul subliniază forţa demiurgică a cuvântului, o particularitate ce poate fi constatată în cadrul mai multor culturi şi spiritualităţi. În spiritualitatea iudaică unele dintre cuvintele care desemnează diferite realităţi sunt, ele însele, acele realităţi. 2. Procesul numirii este unul esenţial în toate religiile care prezintă forme variate ale unuia şi aceluiaşi ritual: botezul - ritual purificator de (re)numire şi renaştere. Unul din numele care l-a preocupat mereu pe om a fost numele Divinităţii. Sunt prezentate aici numele Divinităţii întâlnite în Biblie. 3. A da nume este apanajul stăpânului. Dumnezeu încredinţează omului spre numire animalele. Cuvântul are o forţă care poate modela realitatea. 4. Există un strâns raport între cuvânt şi gest. Gesturile şi cuvintele au marele rol de a genera realitate. 5. Există o relaţie între forţa demiurgică a cuvântului şi temerile omului concretizate sub forma tabu-ului. Apare tendinţa de a dezvolta mecanisme prin care să se încerce evitarea consecinţelor nefaste pe care acţiunea numelui rostit ar avea-o. 6. Eufemismul nu este consecinţă a tendinţelor de a numi ceea ce este oprit, ci a nevoii de a manipula acea realitate. Omul a căutat căi de a numi relitatea periculoasă fără a călca interdicţiile. 7. Toate acestea evidenţiază una din trăsăturile fundamentale ale fiinţei umane, şi anume faptul că omul este o fiinţă hermeneutică.

ALEXANDRU GAFTON