Spre deosebire de accepţia curentă cu privire la filozofie, ce trimite astăzi mai mult la articularea unui discurs filozofic coerent, antichităţii îi este specifică o înţelegere mult mai complexă a acesteia ce presupune integrarea discursului într-un anumit modus vivendi specific. Această accepţie este familiară şi Bisericii vechi care, în raport cu lumea păgână, se defineşte pe sine ca filozofia cea adevărată (vera philosophia), filozofia cea înaltă (akra philosophia), ca filozofie creştină (philosophia christiana), trimiţând nu doar la conţinutul învăţăturii de credinţă, ci şi la practicarea în viaţă a acestuia. În mod special, monahismul va fi păstrătorul acestei înţelegeri de sine a Bisericii vechi, acesta prezentându-se pe sine până astăzi ca filozofie duhovnicească şi filozofie a desăvârşirii în continuarea unei solide tradiţii patristice ce începe cu Părinţii apostolici şi apologeţi şi atinge apogeul la Sf. Părinţi ai veacului al IV-lea.

PICU OCOLEANU