Discurs [tratat] despre Preacurata şi Preasfânta Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea, care prin multe laudă în chip diferit măreţiile Ei negrăite şi cuvenite lui Dumnezeu şi arată şi că taina întrupării lui Dumnezeu Cuvântul este o convergenţă şi o conexiune [syndrome kai synapheia] între Dumnezeu şi întreaga creaţie, lucru care este binele ultim şi cauza finală a celor ce sunt (II) Traducere din limba greacă de Arhid. Prof. dr. Ioan I. Ică jr.
Textul de faţă reprezintă o omilie-tratat despre Maica Domnului scrisă de Teofan, mitropolitul Niceei, autor ce face parte din a doua generaţie de teologi palamiţi. Teofan al Niceei este „mariologul" prin excelenţă al teologiei bizantine târzii. În omilia sa, publicată aici în a doua parte, Teofan vorbeşte despre predestinarea din veci a Fecioarei pentru taina Întrupării în baza preştiinţei superiorităţii ei incomparabile şi a libertăţii conlucrării cu Dumnezeu; despre planul lui Dumnezeu în Întrupare: unirea cu creaţia, anticipată în om şi realizată în Hristos în Corpul Său; despre Fecioara, Gâtul prin care Hristos Capul transmite Corpului Său tainic toate harurile şi prin care toate cele din corp urcă spre Capul lor. Mitropolitul Niceei se mai referă la relaţia Fecioarei-Mamă cu persoanele Sfintei Treimi: ea este Sfânta Sfintelor şi jertfelnicul Templului ceresc; Fecioara dă trup şi hrăneşte pe Fiul, iar pe noi ne hrăneşte cu harul îndumnezeirii; modelată de Duhul Sfânt, ea devine icoană vie a Duhului şi a darurilor Lui supranaturale; este izvor şi distribuitoare a harului. Creştinii sunt datori a-şi aduce aminte neîncetat de Maica Domnului atât prin laude cât şi prin viaţa curată. TEOFAN AL NICEEI |