Mitropolitul Andrei Şaguna şi sfinţenia slujirii neamului românesc
Meritele excepţionale în istoria modernă şi locul unic al Mitropolitului Andrei Şaguna în conştiinţa românilor de pretutindeni – fiindcă el n-a fost şi nu este doar al Mitropoliei Sibiului şi al ardelenilor, ci al întregului neam românesc – au fost recunoscute şi elogiate încă din timpul vieţii sale de bărbaţi de frunte atât ai Bisericii, cât şi ai culturii naţionale. El a slujit neamul românesc cu zelul şi dragostea unui apostol, iar în cei 27 de ani de arhipăstorire „n-a fost o zi, oră sau minut în care să nu fi săvârşit vreun bine pentru Biserică, naţiune şi umanitate, pentru a cărei fericire şi-a dat averea, odihna trupului şi a sufletului, şi-a dat inima, şi-a dat totul. Aceasta e o raritate şi un fenomen fără pereche în zilele noastre. Un astfel de arhiereu îl vom putea afla numai în timpul clasic al creştinismului, în timpul lui Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Şi numai cu aceşti trei luceferi ai Bisericii şi umanităţii îl vom putea asemăna” (Nicolae Popea, Escelent’ia Sea Archiepiscopulu sî Metropolitulu Andreiu Baronu de Siagun’a, Sibiiu, 1873, p. 29). „Mitropolitul Şaguna a fost un bărbat extraordinar, trimis de Providenţă pentru fericirea poporului său”. „A fost un Moise al românilor”: „ca şi acela, şi el a eliberat poporul român din legăturile sclaviei seculare, a despărţit marea de negură şi neştiinţă, a condus poporul său la pământul autonomiei şi al independenţei, a dat poporului său tablele legii – statutul organic, şi în fine a lovit în piatră şi a dat poporului său apa cerească: ştiinţa, lumina culturii!” (Nicolae Popea, Archiepiscopul şi metropolitul Andreiu baron de Şaguna, Sibiiu, 1879. pp. 384 – 385.). CIPRIAN STREZA |