Andrei Şaguna şi tipărirea Bibliei

Nicolae Bocşan, Gabriel-Viorel Gârdan

Traducerea Bibliei a fost considerată din totdeauna, inclusiv astăzi, un act de cultură, de încununare spirituală şi de exprimare religioasă, rezultatul unei experienţe individuale sau colective, un moment ce individualizează şi ilustrează o perioadă culturală, o cultură teologică, o etapă în evoluţia limbii literare şi liturgice. Reprezintă un element al culturii perene ce individualizează o naţiune şi spiritualitatea acesteia, o profilează în universul literelor şi al culturii teologice.

Despre Biblia lui Andrei Şaguna s-a scris mult¹, de aceea încercăm să evităm repetiţiile care abundă în numeroasele studii dedicate temei. Ne-am oprit asupra subiectului din nevoia de a înţelege resorturile care l-au determinat pe Şaguna să procedeze la uriaşa lucrare, la care s-a angajat într-o perioadă deloc uşoară pentru Biserica ortodoxă română, pentru el însuşi, angajat în atâtea întreprinderi, care l-au solicitat zilnic, conştienţi că traducerea şi editarea Sfintei Scripturi depăşeşte, prin semnificaţiile sale, actul editorial propriu-zis.

Tipărirea Cărţii Sfinte la Tipografia arhidiecezană din Sibiu, între 1856-1858, cu titlul Biblia adecă Dumnezeiasca Scriptură a Legii cei vechi şi a celei nouă, după originalul celor şaptezeci şi doi de tâlcuitori din Alexandria, „sub privegherea şi cu binecuvântarea Excelenţiei sale, Preasfinţitul Domn Andrei Baron de Şaguna", a fost rezultatul unui îndelungat efort filologic şi teologic, început imediat după înfiinţarea tipografiei diecezane. Aşa cum mărturisea, Şaguna a privegheat „din carte în carte... din cuvânt în cuvânt asupra ieşirei la lumină a acestei cărţi a Vieţii"².

A sărvârşit această lucrare bisericească şi culturală în virtutea unui program naţional şi bisericesc în acelaşi timp, pe care l-a conceput şi susţinut încă din anul 1849. Conştient de necesitatea unirii românilor ortodocşi din Imperiul austriac, răspândiţi în atâtea provincii, programul său avea ca finalitate formarea unei Biserici ortodoxe autonome, eliberată de orice jurisdicţie străină. Era un punct programatic al revoluţiei paşoptiste, reluat apoi cu consecvenţă în toată perioada ce a urmat. Este binecunoscută concepţia organică pe care arhiereul sibian a împărtăşit-o despre Biserică şi ortodoxie, despre Biserica ortodoxă română din Imperiul austriac. El nu a identificat naţiunea cu ortodoxia, dar a conceput-o din perspectiva ortodoxiei, considerată un factor de identificare naţională, elementul principal, alături de limbă, care a contribuit la menţinerea şi afirmarea acesteia. A avut o imagine de ansamblu asupra ortodoxiei româneşti, indiferent de structurile politice în care se aflau românii atunci. De aceea a pledat pentru unitatea ortodoxiei din toate provinciile locuite de români ca o premisă a unităţii corpului etnic românesc.

Asumat cu vigoarea şi forţa personalităţii sale, programul lui Şaguna de edificare a unei Biserici ortodoxe româneşti autonome în Austria timpului avea o serie de componente şi de elemente menite să individualizeze această Biserică faţă de Bisericile ortodoxe surori, faţă de celelalte confesiuni din imperiu, să-i definească identitatea.

În primul rând a urmărit solidarizarea naţiunii în jurul Bisericii sale ca instituţie naţională fundamentală, după ce noul regim a proclamat principiul egalei îndreptăţiri a naţiunilor şi confesiunilor. A urmărit să-i dea o nouă înfăţişare, după secole de umilinţe şi oprimări, să-i asigure fundamentele canonice şi juridice, aşa cum le-a transmis Biserica primelor veacuri, să edifice o instituţie bisericească stabilă, în stare să asigure raporturi cu statul, cu celelalte confesiuni, conforme principiului egalei îndreptăţiri, să-i confere demnitatea care i se cuvenea în temeiul tradiţiei şi vechimii sale. A urmărit să-i asigure forţa, structura şi instrumentele necesare pentru a răspunde la nevoile societăţii şi ale naţiunii. El a înţeles să pregătească clerul şi credincioşii, care împreună formau Biserica, pentru a face faţă provocărilor cu care se confrunta naţiunea în acel timp. A conceput un alt tip de pastoraţie, care să facă cunoscut cuvântul lui Dumnezeu preoţilor şi credincioşilor, ridicând prestigiul social şi cultural al misiunii pastorale.

Programul său de ctitorire a unei Biserici naţionale, adaptată nevoilor timpului, a asumat demersuri pe lângă autorităţile politice şi ecleziastice pentru restaurarea mitropoliei ortodoxe, un amplu program de educaţie a clerului şi a credincioşilor, ridicarea calitativă a naţiunii prin instrucţie şi cultură, crearea sistemului şcolilor confesionale la toate nivelurile, a unor instituţii culturale, sociale sau economice, în măsură să realizeze acest deziderat.

A înzestrat eparhia cu o tipografie modernă, care i-a permis să dezvolte un amplu program editorial, menit să pună în valoare caracterul naţional al Bisericii ortodoxe. În 1868 Şaguna enumera cu satisfacţie nu mai puţin de 37 cărţi tipărite în cadrul acestui program, încât, pe bună dreptate, s-a spus că până la acea dată au fost tipărite toate cărţile necesare cultului³.

Aceleiaşi concepţii despre Biserica ortodoxă română ca instituţie naţională, reprezentativă pentru toţi credincioşii români, indiferent de provincia unde locuiau, i se inserează efortul făcut pentru înnoirea cărţilor de cult, pentru adecvarea limbajului liturgic la stadiul la care a ajuns în acel moment limba română contemporană.

Editarea Bibliei la Sibiu se integrează programului editorial al lui Şaguna. Ea s-a făcut pentru a susţine noul tip de pastoraţie conceput de episcop. Mircea Basarab a remarcat că textul acesteia se adresa întregii naţiuni şi avea un scop pastoral: să pună la îndemâna clerului şi a credincioşilor textul Bibliei într-o limbă clară, pe înţelesul întregului popor⁴. A avut şi un scop teologic. A urmărit să elimine erorile care s-au strecurat în ediţiile româneşti anterioare, nepotrivirile constatate la împărţirea capitolelor şi versetelor, prin delimitarea ecleziologică de alte biserici⁵, prezentând punctul de vedere ortodox în unele probleme biblice.

Editarea Bibliei se realizează într-un context de confruntare cu Biserica greco-catolică, după ridicarea episcopiei blăjene la rang de arhiepiscopie şi numirea lui Alexandru Sterca Suluţiu ca mitropolit, care a enunţat ca obiectiv al noii provincii greco-catolice unirea tuturor românilor din Principate şi de la Sud de Dunăre cu Biserica romano-catolică. Folosirea Bibliei de la Blaj ca text de bază pentru Biblia din 1819, de la Peterburg, şi pentru Biblia de la Buzău din 1856, tentativa lui Eliad de a edita la Paris o nouă versiune a Bibliei au făcut necesară exprimarea punctului de vedere ortodox în problemele biblice, care să fie împărtăşit de întreaga Biserică ortodoxă română, dar şi de întreaga comunitate ortodoxă din Imperiu.

Programul său de edificare a unei noi Biserici ortodoxe în Imperiul austriac, cu o identitate proprie, avea în vedere şi un atare moment, cu inevitabilă încărcătură simbolică, care să-i proiecteze o înfăţişare adecvată epocii, editarea Bibliei.

A avut şi un scop lingvistic, să elimine arhaismele, provincialismele, cuvintele de origine greacă sau slavonă, reţinând doar pe cele de originie latină. În spiritul romantic al epocii, Şaguna scria în Cunoştinţe folositoare despre Sfânta Scriptură: „limba acestei cărţi nu e făcută, ci luată chiar din gura poporului şi aşa traducătorul nu e decât un răsunet, nu numai al limbii, ci şi al simţirii şi peste tot al chipului cugetării poporului"⁶.

Şaguna a fost conştient că programul său editorial, inclusiv traducerea Sfintei Scripturi, reprezintă o etapă nouă în viaţa Bisericii ortodoxe române, în particular a celei din Austria, aceea a unei renaşteri ce trebuia să fie ilustrată şi prin astfel de realizări. El a fost promotorul renaşterii bisericeşti şi spirituale a ortodoxiei, după efortul cultural al secolelor XVII şi XVIII din Transilvania şi din Principatele Române. Aceasta impunea unificarea limbii liturgice şi a scrierilor bisericeşti, ca premisă a unităţii culturale a românilor, ca expresie a solidarităţii naţionale stimulată de formarea statului român modern. Convergenţa efortului cultural şi bisericesc din Principatele Române şi din Transilvania, relaţiile lui Şaguna cu arhiereii de peste munţi, au făcut să progreseze ideea unităţii Bisericii ortodoxe române, indiferent de spaţiul în care ea se manifesta.

Programul amplu de retipărire a cărţilor fundamentale necesare Bisericii ortodoxe române din Transilvania a fost însoţit şi de o difuzare amplă în toate provinciile româneşti, inclusiv în episcopiile bănăţene aflate sub jurisdicţia Carloviţului. În acest program se inserează traducerea şi tipărirea Bibliei sibiene. Noua traducere s-a bazat, după cum mărturisea Şaguna în Introducerea la Biblie pe vechile traduceri şi ediţii româneşti ale Sfintei Scripturi: Noul Testament de la Bălgrad (1648), Biblia de la Bucureşti (1688), ediţia tipărită de Societatea biblică de la Petersburg (1819), Biblia de la Buzău (1856), Noul Testament tipărit la Smirna (1838)⁷, toate confruntate cu textul grecesc al Septuagintei (ediţia Atena, 1843) şi cu o traducere slavonă. Deşi nu o menţionează în Introducerea la ediţia sibiană, Şaguna a cunoscut şi ediţia de la Blaj, din 1795⁸.

Referindu-se la izvoarele care au stat la baza ediţiei sale, Andrei Şaguna îi mărturisea lui Filip Trandafilovici, în 28 ianuarie 1857, că ediţiile anterioare, „în ce priveşte Vechiul Testament, au fost până acum traduse după Vulgata, dar acum le îndrept după textele grec şi slav"⁹.

Şaguna a precizat şi în Introducerea la Biblia tipărită de el că şi-a întemeiat traducerea pe Septuaginta, singurul text pe care biserica noastră răsăriteană îl primeşte de autentic şi canonic¹⁰.

Fidelitatea faţă de textele originale bisericeşti percepută ca o „datorinţă sfântă" l-a determinat şi în cazul Bibliei sale să opereze o confruntare cu traducerile anterioare pentru a „a restatornici textul celor 72 de traducători din Alexandria"¹¹.

Despre izvoarele care au stat la baza noii traduceri şi despre stadiul editării acesteia,

Şaguna a informat îndeaproape unii colaboratori apropiaţi cu care a întreţinut o lungă corespondenţă. Unul dintre ei a fost Meletie Drăghici, protopopul Timişoarei. În 23 octombrie 1856 îi făcea cunoscut acestuia, „că Biblia cea până acum întrebuinţată de noi în limba română este după Vulgata tradusă şi pretipărită la Moscova (a se citi Petersburg) şi mai pe urmă şi la Buzău în anul 1854"¹². Episcopul sibian a început dificila lucrare de tipărire a Bibiliei după ediţia de la Petersburg, dar nu a pregetat să o compare cu ediţiile slavonă şi greacă. În aceeaşi scrisoare către Meletie Drăghici, Şaguna a scris: „şi iată am aflat că în mai multe locuri nu se potriveşte cu cea slaveană, care în toate corespunde ceii greceşti"¹³.

El a prezentat protopopului timişorean nepotrivirile constatate în Cartea a 2-a a lui Moise la Ieşire, cap. 36-39 şi în Cartea Leviţilor, cap. 6 şi 8, punându-le pe seama ierarhiei ortodoxe, care din neştiinţă sau neîngrijire a lăsat să intre „greşeli fundamentale" în textul Bibliei sau a altor cărţi bisericeşti¹⁴.

Conştient de responsabilitatea ce şi-a asumat-o prin această iniţativă, Şaguna a informat pe apropiaţii săi despre evoluţia tipăririi Bibliei şi despre izvoarele care au stat la baza noii traduceri. Alături de Meletie Drăghici, un alt sfătuitor a fost episcopul Calinic de la Râmnic. Şaguna a ţinut la curent pe ierarhul de la Vâlcea în legătură cu ritmul tipăririi Bibliei, a expediat la Râmnic colile editoriale pe măsură ce se tipăreau, solicitând episcopului Calinic să-şi exprime opinile în legătură cu noua ediţie. Aneta Niculescu a remarcat că în scrisorile adresate lui Calinic, în care a argumentat necesitatea tipăririi noii ediţii, arhiereul sibian a utilizat frecvent fraze din Predoslovia Bibliei date la tipar¹⁵.

Cel mai bine informat a fost Meletie Drăghici. Încă din 13 septembrie 1855, Şaguna îl anunţa că îi va „trimite prospectele prenumeraţiei la Biblia cu 100 icoane", care se va vinde cu 20 fl. exemplarul nelegat, accentuând faptul că „tipografia noastră într-adevăr lucra în interesul Bisericii noastre"¹⁶. În septembrie 1856 a trimis o coală editorială la Timişoara, cerându-i părerea despre ea¹⁷, pentru ca în octombrie 1856 să scrie lui Meletie Drăghici că „Biblia se tipăreşte cu bărbăţie şi abonaţii nu vor aştepta mult"¹⁸. În iunie 1857 răspundea la o scrisoare a aceluiaş protopop că „jumătate din Biblie este tipărită". El punea întârzierea tipăririi acesteia pe seama numărului mic de abonaţi şi al sărăciei tipografie, care nu putea cheltui într-un an 20-23.000 fl. necesari pentru tipărirea Bibliei. Îl asigura însă că „Biblia se tipăreşte şi la primăvara viitoare o veţi avea negreşit şi nădăjduiesc că veţi avea plăcere cu ea"¹⁹.

În martie 1857, episcopul Hacman solicita trei exemplare din Biblia pe care o credea tipărită în acel moment²⁰. În august acelaşi an Şaguna i-a răspuns că „tipărirea Bibliei nu s-au sfârşit", dar „una sută de coale aveau tipărite şi se pot espeda numaidecât"²¹. Abia în iulie 1859 s-au trimis la Cernăuţi cele trei Biblii abonate²². În mai 1858, Şaguna s-a scuzat faţă de patriarhul Raiacici că nu a putut să-l viziteze „fiind împiedicat cu editarea Bibliei"²³.

Anunţată din toamna anului 1855, Biblia a fost tipărită integral până în vara anului 1858. Aşa cum mărturisea în Precuvântare, apariţia ei era o necesitate pentru Biserica ortodoxă ardeleană în plină reorganizare şi consolidare, impusă de nevoile pastoraţiei: „Cetirea Sfintei Scripturi de trebuinţă Bisericei, va să zică preoţimei, ca să ştie păstori cu bun spor pe creştini cătră viaţa de veci; iar creştinilor este de trebuinţă ca să ştie în ce cred şi cum să creadă, ca să mărturisească sufletele sale"²⁴.

Este ideea pe care a susţinut-o consecvent în toată păstorirea sa, de la prima circulară din 1846, unde a recomandat preoţilor să citească regulat Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi. Instalările noilor preoţi în parohii au fost însoţite, întotdeauna, de dispoziţii ferme transmise protopopilor să recomande noilor preoţi citirea regulată a Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi.

Şaguna a justificat traducerea Bibliei ca popoarele „să poată ceti cărţile Sfintei Scripturi şi să se poată folosi de ele"²⁵. Era conştient de imensa responsabilitate ce şi-a asumat, scriind că acest fapt „pune asupră-ne şi datorinţa cea mare şi sfântă de a pătrunde duhul ei cel mântuitor şi a ne face vrednici cetăţeni ai împărăţiei lui Dumnezeu ceii în cer"²⁶.

Totodată era conştient că fapta sa nu constituie o premieră, ci un moment într-un proces continuu de traducere şi adaptare a Bibliei la nevoile contemporane.

În acest sens, Şaguna mărturisea în Introducere că „limba Bibliei pentru un popor numai odată se poate face", că el era numai unul dintre „următorii" primilor traducători în româneşte a cărui misiune era doar să reînnoiască şi să îndrepte limba Bibliei, aşa cum ar fi reînnoit-o şi ar fi îndreptat-o cel dintâi traducător²⁷.

De aceea a făcut elogiul primelor traduceri româneşti, convins că „niciuna dintre traducerile de mai târziu nu poate fi părtaşă laudei ce se cuvine acelora care au altoit întâia dată cuvântul Sfintei Scripturi în pom românesc"²⁸.

El a restabilit valoarea primelor traduceri româneşti, pe nedrept negată în Prefaţa Bibliei de la Blaj, observa Mircea Basarab, scriind: „Deşteptarea poporului românesc din barbaria veacurilor, împrietenirea lui mai de aproape cu legea lui Dumnezeu... înfrăţirea neamului nostru românesc, pre care mâna Proniei l-au semănat prin atâtea ţări deosebite şi printre atâtea neamuri străine, rămânerea în viaţă a limbei noastre naţionale - toate aceste binecuvântări neasemănate avem a le mulţumi acestor ediţii ale Sfintei Scripturi, acestor monumente nepieritoare ale limbei, moralitatei şi preste tot ale vieţii noastre naţionale şi bisericeşti"²⁹.

Recunoaştem cu uşurinţă proiecţia ideilor fundamentale ale programului său naţional şi bisericesc asupra celor două traduceri şi conştiinţa datoriei ce o avea de a „lăsa drept moştenire sfântă şi netrecătoare fiilor noştri"³⁰.

Şaguna şi-a făcut cunoscută opera imediat după tipărire. A trimis-o la toţi arhiereii ortodocşi din Principate, la confraţii din mitropolia Carloviţului pentru a-şi exprima opinia asupra acesteia, semnalând totodată iniţiativa lui Eliad de a edita la Paris, în acelaşi an, o traducere românească a Bibliei. Încă din mai 1858, când Biblia sa nu era tipărită, Şaguna a înştiinţat pe patriarhul Raiacici „că un oarecare revoluţionar Heliade scoate la Paris Biblia româneşte, cu litere latine, într-o limbă stricată", informându-l despre critica făcută în „Telegraful Român" fragmentelor tipărite până în acel moment la Paris şi adnotărilor la acestea, publicate sub titlul Biblice sau Notiţii historice, philosophice, religioase şi politice asupra Bibliei. Şaguna cerea patriarhului să ia măsuri urgente, „să nu cumva să întârziem, căci răul e deosebit de mare şi aproape de noi"³¹.

Considerând tipărirea Bibliei lui Eliad cu „un fenomen periculos pe orizontul ortodoxiei noastre", Şaguna l-a informat în 6 octombrie 1858 pe patriarhul de la Carloviţ despre măsurile luate „pentru preîntâmpinarea şi pentru îndepărtarea acestei primejdii din ortodoxie"³²: circulara din 24 mai 1858, articolul din „Telegraful Român", nr. 22 din 1858, şi răspunsul său critic la Biblice, tipărit sub titlul Respingerea unor atacuri în treaba unei traduceri noue a Bibliei în 1 octombrie 1858³³. Critica lui Şaguna susţinea că Heliade nu avea pregătirea necesară pentru a face o operă bisericească atât de importantă, că a interpretat fals Sfânta Scriptură şi a întrebuinţat o limbă latinizantă, neobişnuită în cărţile bisericeşti, pe care poporul nu o înţelege. Îl acuza pe Heliade că s-a atins de Biblie „cu mâini nesfinţite şi profane", că „se răpeşte de genul fantaziilor", că „după canonul 64 din Trula un mirean nu este chemat a traduce Biblia"³⁴.

Episcopul Şaguna a considerat o datorie a sa în calitate de ierarh, în conformitate cu canonul 64 Trulan şi a V-a poruncă bisericească, să ia atitudine faţă de „rătăcirile acestui mirean în activitatea sa biblică", cerând părerea patriarhului despre „această lucrare a mea fie înşivă, fie prin sinod arhieresc"³⁵. Raiacici a promis să supună analizei sinodului lucrarea lui Şaguna, scrisă în limba română, „după ce va fi înţeleasă deplin de el şi de arhierei" şi i-a cerut sufraganului său să o traducă în limba slavonă spre a fi prezentată sinodului³⁶. Şaguna a respins această cerere şi a propus „ca episcopii să o traducă prin oamenii lor"³⁷. Respingerea unor atacuri în treaba unei noi traduceri a Bibliei a fost tradusă în slavonă de arhimandritul Ştefan Mihailovici, un apropiat al episcopului sibian, care o caracteriza „unică pe câmpul cel pârlog a bisericii noastre ortodoxe prin Excelenţa Voastră împotriva întreprinderii cei prea îndrăzneţe a mireanului Eliad"³⁸.

În paralel cu demersurile pe lângă patriarhul sârb, Şaguna s-a adresat arhiereilor din Principatele Române, în tentativa de a provoca o lucrare comună împotriva întreprinderii lui Heliade.

În acest scop a trimis emisari la Bucureşti şi Iaşi pentru a asocia mitropoliţii din cele două provincii cauzei sale. În Moldova a trimis pe preotul Ioan Băloiu din Poiana Sărată. Mitropolitul Moldovei s-a solidarizat cu iniţiativa lui Şaguna şi a promis să interzică difuzarea Bibliei lui Heliade în Moldova. Trimisul lui Şaguna s-a prezentat apoi la căimăcănie, la Sturza, Alecsandri, Kogălniceanu, Codrescu, Hurmuzache, la Damaschin Bojincă şi la fraţii Scriban, la Socola. Preotul Ioan Băloiu a vizitat apoi pe episcopii de Huşi şi Roman, mănăstirile Neamţ, Secu, Agapia, Văratec, Bogdana şi Bisericani. Peste tot a difuzat broşura Respingere a unor atacuri în treaba unei traduceri nouă a Bibliei, unde a combătut punctul de vedere al lui Heliade din Biblice, publicat şi în ziarul „Naţionalul" nr. 69-70 din 1858. Cu excepţia lui Alecsandri, Kogălniceanu şi Codrescu, celelalte persoane vizitate s-au solidarizat cu atitudinea lui Şaguna³⁹.

La intervenţia lui Şaguna, mitropolitul Nifon a publicat o circulară în care avertiza pe credincioşi despre pericolul unor înnoiri nefireşti în Biserica creştină. Mitropolitul Ungro-Vlahiei a reprodus în revista „Predicatorul" din Bucureşti scrisoarea prin care Şaguna condamna iniţiativa lui Heliade, elogiind atitudinea episcopului ardelean ca unul care „priveghează neîncetat a ţinea pe fraţi în unitatea sfintei noastre Biserici" şi care a arătat românilor „păcatele de care este plină această traducţie a Bibliei"⁴⁰.

Într-o scrisoare din noiembrie 1858 către Şaguna, mitropolitul Sofronie al Moldovei acuza iniţiativa lui Heliade că este „împotriva sfintelor învăţături cele întocmite în soboarele icumenice" şi elogia lucrarea lui Şaguna „cu care întâmpinaţi a înlătura primejdia, vă împliniţi sfânta datorie către poporul şi biserica lui Hristos", şi, „luând deplină cunoştinţă de toate acestea care se ating şi de Biserica şi de poporul Moldovei", a promis să o analizeze şi să-l înştiinţeze despre rezultat⁴¹.

În 17 octombrie 1858, Şaguna a trimis 20 de exemplare din Respingere a unor atacuri în treaba unei traduceri nouă a Bibliei episcopului Filotei de la Buzău şi i-a prezentat dorinţa ca ierarhia din Moldova, „să ţie un sinod arhieresc, unde să se anatemiatizească scrierile d(omnului) Eliad şi care sinod, după o înţelegere cu guvernul, să adune toate scrierile pomenitului autor şi să le arză"⁴². Elogiind curajul lui Şaguna prin publicarea Respingerii, Filotei recunoştea că „împrejurările prezente ale bisericii noastre, ameninţate prin scrierile domnului Eliad", impun recunoştinţă şi respect faţă de episcopul ardelean, „pentru neadormita priveghere ce aveţi de a păstra întregimea şi curăţenia adevărului Bisericii ortodoxe şi liniştea fiilor ei", dar propunerea de convocare a unui sinod cu scopul de a anatemiza scrierile lui Eliad „rămâne la hotărârea şi punerea la cale a consiliului tuturor chiriarhilor noştri"⁴³.

În scrisoarea adresată episcopului Filotei, Andrei Şaguna a făcut o observaţie la Precuvântarea de la începutul tomului V al Bibliei de la Buzău, la care Filotei răspunde, „vă încunoştiinţez baza pe care m-am rezimat, luând de original Biblia de la Blaj".

Episcopul de la Buzău invoca „autoritatea" care a dat-o Bibliei blăjene mitropolitul Veniamin Costachi, sinodul Bisericii ruse şi Societatea biblică din Sankt Peterburg. Aceasta din urmă a cerut ierarhilor români „cea mai perfectă Biblie română care ar fi putut să le servească de model sau original", iar mitropolitul Venianim „ca unul ce era mai perfect în cunoştinţa adevărului şi a scopului biblic", a recomandat Biblia blăjeană şi l-a trimis pe arhimandritul Varlaam Huza să supravegheze tipărirea ediţiei româneşti.

Filotei justifică reproducerea identică a Preacuvântării Bibliei de la Blaj din nevoia de a explica cititorului de rând întrebările ce le ridică textul biblic, astfel încât „fiecare creştin sau cel puţin fiecare cetitor al Bibliei da oricând şi oricui răspuns la întrebările despre nădejdea şi credinţa noastră, după sfătuirea Sfântului Petru". Filotei s-a simţit obligat să facă precizarea că „niciodată n-am privit-o, nici o voi privi de canonică, ci numai ca o povăţuire înlesnicioasă spre priceperea înaltei demnităţi a Bibliei"⁴⁴.

Şaguna a rămas surprins de răspunsul episcopului Filotei, scriindu-i: „Să-mi fie spus mie aceasta altcineva, că adecă răposatul mitropolit al Moldovei, Veniamin, au caracterizat Biblia blăjeană pentru model de a se primi de catră Societatea rusească biblică nu o aş fi crezut, dar înţelegând-o de la Frăţia Ta nu mă îndoiesc despre adevărul acesta"⁴⁵. A cerut însă episcopului Filotei să elimine din exemplarele nevândute Preacuvântarea blăjeană şi să o înlocuiască cu Preacuvântarea Bibliei tipărite la Sibiu, deoarece „astfel s-ar tăia prilejul pentru un eretic Eliad şi partizanii lui de a mai defăima obrăzniceşte pe arhiereii noştri". De asemenea, a cerut arhiereilor de peste munţi mai multă fermitate faţă de tentativa lui Eliad, să fie apărători îndrăzneţi şi înţelepţi ai adevărului evanghelic: „lucraţi până este ziuă, căci când va veni întunericul «Eliad», Belzebutul parizian vă va strâmtora cu partizanii săi"⁴⁶.

Andrei Şaguna l-a rugat pe episcopul Calinic de la Râmnic să intervină la Ministerul de culte pentru a interzice difuzarea Bibliei de la Buzău, deoarece era identică cu Biblia de la Blaj, „cuibul uniaţiei". Într-o scrisoare din 1858 către episcopul Calinic, Şaguna îl ruga să combată Biblicele lui Heliade⁴⁷.

Şaguna şi-a făcut un merit deosebit prin a trimite Biblia în toate eparhiile de peste munţi şi în protopopiatele din Transilvania şi Banat, pentru mănăstirile Sângeorge şi Bezdin din Banat. Consistoriul din Timişoara a primit 115 exemplare din Biblie⁴⁸. În toate protopopiatele din Episcopia Transilvaniei, preoţii au achiziţionat Biblia din sumele acordate de Şaguna, provenind din ajutorul împărătesc de 24.000 fl.. Precizăm că numai în 1861 s-au acordat ajutoare în valoare de 100 fl. pentru 42 de protopopi sau administratori protopopeşti şi câte 50 de fl. pentru 394 de preoţi, mai ales din protopopiatele sărace: Mureş (11), Gurghiu (11), Clujul de Jos (15), Lupşa (12), Mediaş (14), Solnoc I (16), Târnava de Sus (13), Unguraş (17), Făgăraş II (12)⁴⁹. Era o modalitate prin care episcopul a ajutat preoţii şi parohiile să achiziţioneze cărţile tipărite la Sibiu, inclusiv Biblia. În protopopiatele cu parohii ortodoxe sărace a donat Biblia, cum s-a întâmplat în Mureş, unde a dăruit preoţilor 6 exemplare din Sfânta Scriptură.

În acest mod a înţeles Şaguna să pună în practică ţelul pe care şi l-a fixat atunci când a început tipărirea Bibliei: să pună la îndemâna clerului şi a credincioşilor textul Sfintei Scripturi într-o limbă pe înţelesul întregului popor. Şi-a onorat misiunea asumată conştient, de a înzestra Biserica ortodoxă română din Transilvania cu acest monument de cultură şi trăire bisericească la realizarea căruia a fost mânat de motive teologice, culturale, lingvistice, de împrejurările pe care le traversa Biserica sa, pe care, în dorinţa de înnoire a ei, a înzestrat-o cu cel mai important mijloc de a face cunoscut cuvântul lui Dumnezeu, aidoma tuturor celor care au trudit la diortosirea ei, care, aşa cum arăta IPS Bartolomeu în Cuvântul lămuritor asupra Sfintei Scripturi publicat în Biblia tipărită în ediţie jubiliară a Sfântului Sinod în anul 2001, au făcut un anevoios drum „prin secole şi milenii, de a străbate straturile filologice spre a ajunge din nou la teologie".

1 Gheorghe Tulbure, Mitropolitul Şaguna. Opera literară. Scrisori pastorale. Circulare şcolare. Diverse, Sibiu, 1938, pp. 34-40; Grigore T. Marcu, „Sfânta Scriptură în pom românesc. 100 de ani de la apariţia Bibliei lui Şaguna", în Mitropolia Ardealului, III, 1958, nr. 11-12, pp. 782-812; N. I. Nicolaescu, „Scurt istoric al traducerii Sfintei Scripturi în limba română. Primele ediţii ale Bibliei în Biserica Ortodoxă Română", în Studii Teologice, XXVI, 1974, nr.7-8, 489-521; Dumitru Abrudan, „O dispută dintre Şaguna şi Heliade Rădulescu pe tema traducerii Bibliei", în Revista Teologică, III, 1993, pp. 44-53; Ovidiu Moceanu, Teologie şi filologie. Andrei Şaguna vs Ion Heliade Rădulescu, Piteşti, 2003; Stelian Tofană, „Biblia lui Şaguna sau fenomenul şagunian între actualitate şi uitare", în vol. In memoriam Mitropolitul Andrei Şaguna (1873-2003), Cluj-Napoca, 2003, pp. 144-153; Mircea Basarab, „Biblia lui Şaguna", în vol. Mitropolitul Andrei Şaguna creator de epocă în istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania, Sibiu, 2008, pp. 211-224; Ovidiu Moceanu, „Biblia lui Andrei Şaguna şi limba vie a poporului", în vol. Mitropolitul Andrei Şaguna creator de epocă în istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania, Sibiu, 2008, pp. 226-231.

2 Andrei Şaguna, Cuvinte folositoare despre Sfânta Scriptură, prefaţă la Biblia tipărită la Sibiu, 1856-1858, p. XVI.

3 Ciprian Streza, „Importanţa cărţilor de cult tipărite în timpul păstoririi lui Andrei Şaguna", în vol. Mitropolitul Andrei Şaguna creator de epocă în istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania, Sibiu, 2008, p. 333.

4  Mircea Basarab, op. cit., p. 214.

5 Ibidem, p. 216.

6 Andrei Şaguna, Cuvinte folositoare despre Sfânta Scriptură, p. VII.

7 Ibidem, p. XVI.

8 Mircea Păcurariu, „Andrei Şaguna: Activitatea editorială", în vol. In memoriam: Mitropolitul Andrei Şaguna 1873-2003, p. 52.

9 Andrei Şaguna, Corespondenţa, vol. I/2, ediţie, note şi studiu introductiv de Nicolae Bocşan, Ioan-Vasile Leb, Gabriel-Viorel Gârdan, Bogdan Ivanov, Vasa Lupulovici şi Ioan Herbil, Cluj-Napoca, 2007, p. 225.

10 Andrei Şaguna, Cuvinte folositoare despre Sfânta Scriptură, p. XVI.

11 Ibidem. Gheorghe Tulbure, op. cit., p. 36.

12 Andrei Şaguna, Corespondenţa, vol. I/1, ediţie, note şi studiu introductiv de Nicolae Bocşan, Ioan-Vasile Leb, Gabriel-Viorel Gârdan, Pavel Vesa şi Bogdan Ivanov, Cluj-Napoca, 2005, p. 197.

13 Ibidem.

14 „Caută numai în a 2-a carte a lui Moisi la Eşire cap. 36 şi asemenează textul slavean cu cel românesc şi te vei convinge că numai până la a 8-lea stih se potriveşte în parte cu textul slavean, dar mai apoi celălalt cuprins nicidecum şi că de la 8-lea stih nu mai sunt stihuri în cel slavean. Capul 37 aşişderea are alt cuprins în Biblia slaveană decât în cea română şi este fără stihuri. Tot aşa este şi cu 38-lea cap şi cu 39-lea, în care de preurmă trebuie să fie 38 stihuri şi sunt în cea română numai 35. În cartea Leviţilor capul 6-lea în Biblia românească are 40 stihuri şi trebuie să aibă numai 30 (vezi Biblia grecească şi slaveană). Apoi în capul 8-lea de la 19-lea stih nu se potriveşte din Biblia română cu cea slaveană sau grecească şi alte multe", ibidem, pp. 197-198.

15 Aneta Niculescu, „Legăturile dintre Andrei Şaguna, mitropolitul Ardealului, şi Sfântul Calinic de la Cernica", în vol. Astra 1861-1991. 130 de ani de la înfiinţare, Sibiu, 1992, pp. 36-37.

16 Andrei Şaguna, Corespondenţa, vol. I/1, p. 194.

17 „Gândesc că ai primit un «Probebogen» din Biblie: cum îţi place?", ibidem, p. 195.

18 Ibidem, p. 196.

19 Ibidem, p. 200.

20 Ibidem, p. 299.

21 Ibidem, pp. 299-300.

22 Ibidem, p. 303.

23 Andrei Şaguna, Corespondenţa, vol. I/2, p. 145.

24 Ovidiu Moceanu, Biblia lui Andrei Şaguna şi limba vie a poporului, p. 227.

25 Andrei Şaguna, Cuvinte folositoare despre Sfânta Scriptură, p. VI.

26 Stelian Tofană, op. cit., pp. 147, 148.

27 Andrei Şaguna, Cuvinte folositoare despre Sfânta Scriptură, p. VI.

28 Gheorghe Tulbure, op. cit., p. 35. Andrei Şaguna, Cuvinte folositoare despre Sfânta Scriptură, p. VII.

29 Andrei Şaguna, Cuvinte folositoare despre Sfânta Scriptură, p. VII; Mircea Basarab, op. cit., p. 217.

30 Mircea Basarab, op. cit., p. 225.

31 Andrei Şaguna, Corespondenţa, vol. I/2, p. 145.

32 Ibidem, p. 146.

33 Pentru polemica cu Heliade vezi Ovidiu Moceanu, Teologie şi filologie. Andrei Şaguna vs. Ioan Heliade Rădulescu, p. 85 sq.

34 Gheorghe Tulbure, op. cit., pp. 37-40.

35 Andrei Şaguna, Corespondenţa, vol. I/2, p. 146.

36 Ibidem, p. 147.

37 Ibidem, p. 148.

38 Ibidem, p. 228.

39 Dumitru Abrudan, op. cit., pp. 48-49.

40 Andrei Şaguna, Corespondenţa, vol. I/1, p. 41.

41 Ibidem, pp. 244-245.

42 Andrei Şaguna, Corespondenţa, vol. I/1, p. 235.

43 Ibidem.

44 Ibidem, pp. 235-236.

45 Ibidem, p. 237.

46 Ibidem.

47 Aneta Niculescu, op. cit., pp. 156-157.

48 Andrei Şaguna, Corespondenţa, vol. I/2, p. 226.

49 Ana Grama, „Fondurile şaguniene - o moştenire inestimabilă în Arhiva Mitropoliei Ardealului", în vol. Mitropolitul Andrei Şaguna creator de epocă în istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania, pp. 412-413.

NICOLAE BOCŞAN, GABRIEL-VIOREL GÂRDAN