Românii şi Muntele Athos.
Cercetări în arhivele athonite

Florin Marinescu

Răspunzând cu plăcere invitaţiei revistei Tabor, trimit spre publicare pentru numărul „Muntele Athos" un material care se referă la cercetările pe care - cu vrerea lui Dumnezeu şi cu ajutorul unora de pe pământ, călugări sau mireni - le-am întreprins la majoritatea mănăstirilor athonite, începând cu anul 1981. E vorba de un bilanţ ştiinţific după multele misiuni de la Athos şi după lucrul intens de la birou, prelucrând cele ce vedeam la mănăstirile de acolo.

O fac cu plăcere, mai ales că prin intermediul acestei reviste iau un prim contact - fie şi indirect - cu Clujul şi cu intelectualii săi.

1981 deci. An punct de plecare în cercetările mele la Muntele Athos. Plecasem în luna iulie, cu doi colegi de la Centrul de Cercetări Neogreceşti, unde mă angajasem cu doi ani în urmă, la mănăstirea Simonopetra, spre a înregistra cărţile greceşti ale acesteia. În paralel însă, mai aveam un scop. Colegul de la Centrul de Cercetări Bizantine, bizantinologul Dumitru Năstase, pe care-l socot mentorul meu la Atena¹, mă informase că pleca şi el la aceeasi mănăstire, unde fusese trimis - în urma invitaţiei superiorilor mănăstirii - să inventarieze cele... 59 de documente româneşti ce se păstrau în skevofilakio mănăstirii. Socot că colegul meu e pionierul cercetărilor în arhivele româneşti de la Athos, cercetări nu ocazionale, ci sistematice, cu înregistrări ale datelor arhivistice, urmate de regestarea documentelor, de publicarea lor cu o eventuală bibliografie pentru fiecare document etc.

Voi începe cu bilanţul ştiinţific al cercetărilor mele, începând cu anul 1985, an în care direcţia Centrului meu mi-a încredinţat un program intitulat „Documente româneşti care se referă la Noul Elenism şi se păstrează în arhive greceşti". Cea mai mare parte a acestora² se păstrează în arhivele mănăstirilor de la Sfântul Munte, strâns legate timp de peste cinci secole de Moldova şi de Ţara Românească. Câte sunt nu pot spune exact, pentru că nu am avut sau nu am acces la toate mănăstirile. Vă pot enumera ce ştiu sigur, din cercetările mele, sau aproape sigur³. La Protaton, care nu este numai sediul administrativ al Sfântului Munte, ci şi păstrător (în turn) al unei bogate arhive, se află 1.100 de documente româneşti. La Marea Lavră se păstrează 1.000 de documente. La Vatoped se păstrează probabil cel mai impresionant fond românesc (în sens larg al cuvântului - există şi documente scrise în alte limbi în afară de română şi de slavo-română, dar legate direct de probleme româneşti, mai ales de fostele metoace ale acestei mănăstiri athonite) de peste hotarele României. Sunt acolo peste 13.500 de asemenea documente, în afara a peste 150 de catastifuri în română, greacă şi rusă, a unor suluri de format mare, emise mai ales de Mihai Sturza, şi a unor hărţi. La Ivir sunt aproape 1.850 de documente. La Hilandar sunt puţine documente, în jur de 30. La Dionisiu se păstrează puţine documente, aproape 100. Nici la Kutlumus nu sunt prea multe - aproximativ 150. La Pantokrator nu se păstrează documente româneşti. La Xiropotamu sunt (atât foi volante, cât şi altele legate în catastifuri tematice) aproape 2.600. La Zografu încă nu am acces, nici eu nici alţi colegi cu studii în Bulgaria. Sigur există documente, printre ele unele de la Ştefan cel Mare, dar mănăstirea ramâne încă închisă cercetătorilor. La Dohiariu se păstrează aproape 1.000 de documente. La Karakallu nu există documente româneşti, nici la Filotheu, unde, dacă s-au păstrat, au ars cu ocazia unor incendii anterioare. La Simonopetra au fost identificate aproape 800 de documente. La Sfântul Pavel se păstrează aproape 1.000 de piese arhivistice. La Stavronikita sunt puţine - nici 100. La Xenofon sunt 125. La Grigoriu sunt foarte puţine, vreo 30, cel puţin din câte mi-a spus un călugăr responsabil. La Esfigmenu ar fi vreo 600, o parte dintre ele, copii nu originale, le-am văzut acum câţiva ani. La Rosikon şi la Konstamonitu încă nu am avut acces. În total ar fi aproximativ 25.000 de documente, tezaur uriaş, care poate completa, sau corecta, aspecte ale istoriei României în multe domenii, asupra cărora voi reveni.

Înainte de a trece la rezultatele cercetărilor mele, trebuie să mai fac o precizare. La toate mănăstirile athonite există, în afară de documente româneşti şi multe greceşti, mai ales corespondenţa între fiecare dintre acestea şi reprezentanţii trimişi de ele la metoacele pe care le deţineau în Ţara Românească, în Moldova sau în Basarabia, dar şi catastife ce se referă la viaţa economică - vânzări şi cumpărări de produse etc. din fiecare biserică, mănăstire sau schit ce erau închinate mănăstirii athonite. Aşa că cineva, care vrea să se ocupe de o mănăstire, renumită sau nu, ar trebui, chiar dacă sună un pic romantic, să se ocupe şi de această corespondenţă sau documente cu caracter economic. La Protaton, de pildă, numărul documentelor greceşti ce se referă la corespondenţa monahilor este dublu în comparaţie cu cele româneşti. La fel şi la Dionisiu.

Care sunt rezultatele de până acum (prelucrare şi valorificare)?

O iau iar de la început. La Protaton (unde am început cercetarea în 1985) am publicat în anul 2000, într-un volum colectiv⁴, ο primă descriere a arhivei româneşti. Separat, în anul 2002, am publicat un Catalog⁵ al tuturor documentelor româneşti (în sens larg, după cum am scris mai sus), care cuprinde o bogată Introducere, o descriere a arhivei, o clasificare a acesteia, rezumatele în limba greacă ale tuturor documentelor, indici bilingvi, glosar şi un rezumat în limba franceză⁶. Fotografii color, unele rare, însoţesc textele⁷. La Marea Lavră am reuşit (prin 2003), după mulţi ani de aşteptare, să-i fac pe călugări să-mi deschidă arhiva, pe care am clasificat-o (mai exact am numerotat documentele luându-mi scurte note despre fiecare dintre cele aproape 1.000 de documente). De multă vreme călugărul responsabil „mă ameninţa" că mă va invita să continui munca în vederea realizării unui catalog de genul celor deja publicate. La Vatoped lucrez din 1988. Acolo, dat fiind volumul uriaş de muncă, e o situaţie mai specială. În orice caz, cu ajutorul dat de unii colegi am o imagine foarte clară a întregii arhive româneşti. Dat fiind că publicarea unui catalog de regeste (adică vreo 15 volume) e imposibil de realizat, singura soluţie e de a scrie o carte despre relaţiile româno-vatopedine sau cel puţin despre unele aspecte ale acestora. În orice caz, am publicat deja într-un volum colectiv (mai exact în două) materiale despre metoacele vatopedine din România⁸ - la nivelul cunoştinţelor din 1986 - şi un al doilea material despre arhiva românească a mănăstirii⁹. În sfârşit, am publicat în urma unui simpozion ţinut la Bucureşti un material îmbogăţit, axat tot pe problema fostelor metoace (informaţii ce le deţineam la începutul lui octombrie 2006)¹⁰. În plus, am pregătit şi în limba greacă, pentru un volum colectiv ce e sub tipar, un material pe aceeaşi temă, cu date şi mai noi, care va apărea probabil în acest an.

La Ivir, unde am intrat pentru prima dată în arhiva mănăstirii în anul 1987, am publicat în anul 2007 o carte în două volume¹¹ dedicată acesteia. La Hilandar am vizitat mănăstirea prin 1998, dar nu am prelucrat cele vreo 30 de documente¹². La Dionisiu, volumul de regeste pentru cele mai puţin de 100 de documente slavo-române şi române e gata. Posibil să apară în 2009. Subsemnatul are sub tipar, într-un volum dedicat Patriarhului Nifon, decedat în 1508, o contribuţie privitoare la relaţiile Sfântului cu Ţara Românească. La Kutlumus am publicat în 1998 volumul de regeste¹³. În plus, folosind aproape în exclusivitate material din arhiva mănăstirii, am ţinut în 1997 o comunicare, împreună cu un colaborator, Kostas Tsiandis, despre arhimandritul Meletie Kutlumusianos, cu ocazia celui de-al 7-lea Congres de studii panioniene¹⁴. La mănăstirea Pantokrator am luat contact direct acum vreo cinci ani cu aspecte ale relaţiilor românilor cu mănăstirea. Voi folosi materialul adunat cu ocazia unui nou congres athonit¹⁵. La mănăstirea Xiropotamu, unde am început să cercetez arhiva în 1985, am publicat în 1997 un prim volum de regeste¹⁶. În prezent e gata de publicat şi volumul al doilea, cuprinzând în exclusivitate regestele a peste 1.500 de documente grupate în catastife tematice. Am gata şi o prezentare succintă a relaţiilor româno-xiropotamiene pentru un volum colectiv ce va apărea probabil în 2009. Ţin să subliniez că universitarii ieşeni Ioan Caproşu şi Petronel Zahariuc au pregătit împreună cu mine un prim catalog de regeste în limba română, de documente aflate în această mănăstire¹⁷. La Zografu, aşa cum am scris, nu există pe moment posibilitatea unui contact direct cu arhiva românească ce aproape sigur există. La Dohiariu am publicat, într-un volum colectiv apărut în 2001, un capitol despre relaţiile Ţărilor Române cu mănăstirea¹⁸ şi un altul despre arhiva românească a mănăstirii¹⁹. Am gata pentru tipar volumul complet de regeste. La Karakallu²⁰ şi la Filotheu (unde, dacă au existat, s-au pierdut se pare într-un incendiu) nu există documente româneşti, aşa cum am scris mai sus. Simonopetra a fost prima mănăstire athonită a cărei arhivă Dumitru Năstase²¹ şi cu mine am cercetat-o în 1981. Împreună am publicat în 1987 o primă descriere sub forma unui Catalog sumar²². Avem aproape gata catalogul complet al arhivei româneşti în limba greacă, iar împreună cu universitarul ieşean Petronel Zahariuc pregătim şi o ediţie în limba română. La Sfântul Pavel, unde lucrez de prin 1995, am publicat în anul 2002 catalogul complet de regeste al arhivei româneşti²³. La Stavronikita călugării încă nu şi-au îndreptat atenţia către arhiva românească. La Xenofon am pregătit catalogul complet al regestelor, pe care responsabilii mănăstirii încă nu l-au avansat spre publicare²⁴, în timp ce am ţinut la un congres la Salonic o comunicare, apărută acum doi ani, despre relaţiile Ţărilor Române şi mănăstirea athonită²⁵. La ultimele patru mănăstiri nu am lucrat arhivele româneşti din motive independente de voinţa mea.

Cum se explică existenţa unui număr atât de impresionant de documente româneşti (în sensul larg al cuvântului) la cele mai multe mănăstiri athonite? În primul rând, cum au reuşit să ajungă atât de multe? Cred că cele mai importante pentru fiecare mănăstire, închinări de metoace sau de proprietăţi, au ajuns mult mai devreme de mijlocul secolului al 19-lea, probabil imediat după actul în sine. Restul au ajuns - după părerea mea - fie pe mare, fie pe uscat, prin Constantinopol, la mănăstirile respective puţin înainte de 1863. Explicaţia existenţei a atâtor mii de documente româneşti la Muntele Athos e destul de simplă dacă ne gândim la multiplele relaţii existente din secolul al 14-lea (cazul mănăstirii Kutlumus, unde la 1375 egumenul era un călugăr român, Melchisedec) şi până târziu în secolul al 19-lea între Ţările Române şi fiecare mănăstire athonită. Nu există mănăstire de la Athos care să nu fi fost ajutată de domnii Ţărilor Române, fie cu sume de bani, fie prin ajutoare pentru construcţii sau reparaţii de clădiri, fie (mai ales) prin închinarea de metoace, într-o asemenea măsură încât călătorul rus Porfirie Uspenski să scrie, în cunoscuta sa lucrare Istoria Afona, că „niciun alt popor pravoslavnic nu a făcut atât de mult bine la Athos cât au făcut românii"²⁶.

În tot acest interval de aproape şase secole, dar mai ales după Căderea Constantinopolului, Ţările Române, Moldova şi Ţara Românească (în Transilvania nu s-au semnalat decât foarte puţine legături cu Muntele Athos), au reprezentat baza economică, sprijinul politic, loc pentru refugiul multor greci, din toate categoriile sociale, dar şi singura speranţă a Muntelui Athos şi a celorlalte centre ortodoxe de a nu dispărea în marea islamică care se întindea fără încetare în Europa de sud-est şi centrală.

Şi aceasta pentru că cele două principate, îmbinând înfruntările militare cu tratativele, rezistenţa cu maturitatea politică, au reuşit să păstreze o oarecare autonomie şi organizare statală. Domnilor acestora se adresau deseori reprezentanţii mănăstirilor şi a centrelor ortodoxe mai sus menţionate pentru ajutor. Şi domnii răspundeau de cele mai multe ori solicitărilor pentru că aceasta se potrivea cu politica lor, politică pe care a sesizat-o primul marele istoric Nicolae Iorga, explicând-o în cartea sa rămasă celebră, Byzance après Byzance, politică ce urmărea refacerea în forme simbolice a unui Imperiu Creştin sub mantia bisericească a Patriarhiei Ecumenice şi a Muntelui Athos²⁷. Intrau în această politică acceptarea instituţiilor bizantine, modul de viaţă şi «ethimotypia» la curţile domnilor, relaţii cu reprezentanţii popoarelor subjugate din sud-estul Europei, dar şi multilateralul ajutor către Sfântul Munte, către Patmos, către Sinai sau către Patriarhii²⁸.

Care sunt temele principale care se relevă în miile de documente româno-athonite?

Multiplele ajutoare ale domnilor Ţării Româneşti şi ai Moldovei, dar şi ale unor dregători ai Divanelor domneşti, uneori şi ale unor soţii ale acestora - cum a fost de pildă o Elenco Moruzi - către Protaton şi către fiecare mănăstire athonită în parte. E vorba aici atât de ajutor material pentru construirea, repararea sau zugrăvirea însăşi a bisericilor, a trapezelor, a arsanalelor, a turnurilor, apoi de sprijin financiar pentru întărirea mănăstirilor, a spitalelor acestora etc, dar mai ales de închinarea unor mănăstiri, biserici sau schituri din Moldova (inclusiv din Basarabia) sau din Ţara Românească, ca metoace la Protaton sau la majoritatea mănăstirilor athonite. Peste 130 de asemenea instituţii eclesiastice din aceste regiuni (deţinătoare de averi imobile uneori destul de însemnate, care ajutau mult la susţinerea athoniţilor) au fost închinate la Muntele Athos, de la sfârşitul secolului al 16-lea şi până târziu, la începutul secolului al 19-lea. În funcţie de influenţa unei mănăstiri athonite ea capătă puţine sau multe metoace româneşti²⁹. Citez doar câteva dintre acestea: Cotroceni, Radu Vodă şi Mihai Vodă la Bucureşti, Trei Ierarhi, Barboi şi Golia la Iaşi, Precista la Bacău, iarăşi Precista la Târgu Ocna şi multe altele. În afară de aceste ajutoare concrete, domnii le mai înzestrau cu vase sau cu ţesături cu folos liturgic, cu manuscrise³⁰ sau cărţi şi alte lucruri preţioase.

Prezenţa călugărilor aghioriţi, mulţi dintre ei adevărate personalităţi intelectuale şi nu numai³¹, în Ţările Române. Veneau fie ca preoţi în bisericile devenite metoace, fie ca preoţi în bisericile greceşti din Braşov şi Sibiu (cazul călugărilor mai ales de la Ivir şi de la Xiropotamu), fie aducând Lemnul Sfânt (ca binecunoscutul călugăr din Skopelos, Kesarios Dapontes), fie pentru «zitia», strângând bani pentru mănăstirea lor aflată în stare proastă, fie pentru tratative cu autorităţile române în preajma anului 1863.

Prezenţa altor greci în Principatele Române. Începând din secolul al 14-lea şi bineînţeles mai ales în epoca fanariotă, un mare număr de greci, din toate categoriile sociale, au venit în ospitalierele Ţări Române. E vorba printre alţii (în afară de câţiva domni) de dregători, de negustori, de arendaşi de moşii, de clerici de toate gradele, de doctori, de secretari, de profesori particulari, de bibliotecari, de librari, de oameni de teatru. Mulţi reprezentanţi ai acestor pături sociale se întâlnesc în documentele româneşti de la Athos.

Prezenţa unor călugări români la mănăstiri athonite. Aceleaşi documente oferă date foarte interesante - şi inedite - despre prezenţa unor asemenea monahi români la (cel puţin) unele dintre mănăstirile de la Athos³².

Problema (secularizării) mănăstirilor închinate. Nu o vom analiza aici, dar, din multele documente ce se referă la ea, cititorul poate (să încerce) să-şi creeze o imagine despre aceasta. Problema a fost în actualitate timp de aproape 60 de ani (de prin 1860 până prin 1908) şi documentele pot aduce lămuriri la ea³³.

Last but not least mai prezint o temă, de fapt un îndemn (şi către mine însumi) la o cercetare. E vorba de nivelul intelectual (mai ales) al egumenilor, fie români, fie greci, oglindit prin listele de prenumeranţi la unele lucrări în curs de publicare în secolul al 19-lea.

Cât priveşte tematica concretă a documentelor, cititorul interesat va extrage multe elemente, în funcţie de câmpul lui de investigatie. Sper că analiza lor atentă va îmbunătăţi cunoştinţele noastre în domeniul multiplelor relaţii româno-athonite.

1 Am avut şi în Bucureşti, la Biblioteca Academiei, - unde am lucrat timp de opt ani şi unde m-am format ca paleograf de scriere chirilică românească, bagaj ştiinţific cu care am venit în Grecia, - un mentor, pe regretata doamnă Dalila Aramă.

2 Există şi în alte locuri, atât în biblioteci ateniene cât şi în bibliotecile unor insule sau în oraşe greceşti, documente româneşti. La solicitarea cunoscutului profesor de la Universitatea din Iaşi, Ştefan Gorovei, am ţinut acum câţiva ani o comunicare la Institutul de Genealogie „Sever Zotta", cu tema „Documente româneşti în Grecia", şi pregătind-o am fost chiar eu impresionat de multitudinea locurilor unde se păstrează acestea, rezultat bineînţeles al unor relaţii strânse, mai vechi sau mai noi, cu regiunile respective.

3 O precizare. Istoria relaţiilor românilor cu o mănăstire nu se oglindeşte întotdeauna în numărul de documente existent acolo. Fie unele incendii, fie lipsa de repeziciune dovedită de unii egumeni în 1863 de a lua cu ei documente legate de metoace sau de proprietăţi, înainte ca acestea să fie depozitate - în urma decretului lui Alexandru I. Cuza - în două dintre mănăstirile cele mai bine păzite din Ţările Române, Golia şi Văcăreşti, fie alte motive necunoscute nouă au dus la situaţia de azi.

4 Cu titlul Kειμ?λια Πρωτ?του, ?γιον ?ρος 2000, pp. 181-196. Textul meu poartă titlul „Το ρουμανικ? αρχε?ο".

5 Cu titlul Ρουμανικ? ?γγραφα του Αγ?ου ?ρους. Αρχε?ο Πρωτ?του, Αθ?να, 2001.

6 Acelaşi conţinut îl au toate cele cinci volume atonite apărute până în prezent sub semnătura mea.

7 O altă categorie de documente ce ar trebui să intre în atenţia cercetătorilor ce se ocupă - sau se vor ocupa - de relaţii româno-athonite este aceea cuprinsă în arhivele greceşti ale fiecărei mănăstiri şi care cuprinde multe elemente interesante legate fie de prezenţa aghioriţilor în Ţările Române, fie de aspecte economice ale metoacelor. Vezi de pildă în colecţia Αθωνικ? Σ?μμεικτα volumul semnat de Χαρ?λαμπος Γ?σπαρης, cu titlul Αρχε?ο Πρωτ?του. Επιτομ?ς μεταβυζαντιν?ν εγγρ?φων, Αθ?να, 1991, din care subsemnatul a extras multe date interesante.

8 Cu titlul „Τα μετ?χια στη Ρουμαν?α" στον συλογικ? τ?μο Ιερ? Μον? Βατοπαιδ?ου. Παρ?δοση - Ιστορ?α - Τ?χνη, τ?μος Α`, Αθ?να, 1986, σσ. 89-96 και 328.

9 Cu titlul «Το ρουμανικ? αρχε?ο», στον δε?τερο τ?μο του ?διου ?ργου, σσ. 621-626 και 681.

10 Cu titlul „Les Métoches du monastère Vatopediou en Roumanie", în volumul colectiv Romanian Principalities and the Holy Places along the centuries. Papers of the Symposium held in Bucharest 15-18 october 2006, pp. 41-48. Volumul a apărut în anul 2007.

11 Sub titlul Ρουμανικ? ?γγραφα του Αγ?ου ?ρους. Αρχε?ο Ιερ?ς Μον?ς Ιβ?ρων, Αθ?να, 2007. Paralel cu mine, călugărul ivirit M?ξιμος a publicat o prezentare a celor două misiuni pe care subsemnatul le-a efectuat împreună cu câţiva călugări iviriţi (printre care şi autorul) în România, pe urmele vechilor metoace ale acestei mănăstiri.

12 A făcut-o cercetătorul sârb rezident la Paris, Bosko Bojovic, care a şi publicat o primă descriere a lor în articolul intitulat „Le patronage sur Chilandar (Mont Athos) et la légitimation du puvoir princier", apărut în volumul Arta istoriei. Istoria artei. Academicianul Răzvan Theodorescu la 65 de ani, Bucureşti, 2005, pp. 37-48. Articolul prezintă - printre altele -, cum e şi firesc, multiplele legături româneşti cu Hilandarul. Date interesante despre acestea şi în volumul intitulat Aρχε?ο της Ι.Μ. Χιλανδαρ?ου. Επιτομ?ς μεταβυζαντιν?ν εγρ?φων, semnat de Βασ?λης Αναστασι?δης, Αθ?να, 2002, apărut în colecţia Αθωνικ? Σ?μμεικτα a Centrului de Cercetări Bizantine.

13 Sub titlu Ρουμανικ? ?γγραφα του Αγ?ου ?ρους. Αρχε?ο Ιερ?ς Μον?ς Κουτλουμουσ?ου, Αθ?να, 1998.

14 A apărut sub titlul Φλοριν Μαριν?σκου - Κ?στας Τσιαντ?ς, „Ο λευκαδ?της αρχιμανδρ?της Μελ?τιος Κουτλουμουσιαν?ς" în volumul de comunicări Στ` Διεθν?ς Πανι?νιο Συν?δριο Ζ?κυνθος, 23o27 Σεπτεμβρ?ου 1997. Πρακτικ?. Τ?μος Δε?τερος, Αθ?να, 2001, pp. 301-308.

15 Nu a fost identificat încă hrisovul slavon de închinare a mănăstirii Căscioarele, cu data de 1629 (7137), februarie 13, care în arhiva mănăstirii se păstrează sub formă de traducere greacă, în timp ce la Arhivele Statului se păstrează doar traducerea românească.

16 Cu titlul Ρουμανικ? ?γγραφα του Αγ?ου ?ρους. Αρχε?ο Ιερ?ς Μον?ς Ξηροποτ?μου. Τ?μος πρ?τος, Αθ?να, 1987. Α fost primul meu volum athonit publicat. Date interesante cuprinde şi volumul publicat în colecţia „Αθωνικ? Σ?μμεικτα" de Π?ρις Γουναρ?δης, cu titlul Αρχε?ο της Ι.Μ. Ξηροποτ?μου, Επιτομ?ς μεταβυζαντιν?ν εγγρ?φων, Αθ?να, 1993.

17 Cu titlul Documente româneşti din arhiva mănăstirii Xiropotam de la Muntele Athos. [Catalog] editat de Florin Marinescu, Ioan Caproşu, Petronel Zahariuc. Vol. I, Iaşi, 2005.

18 Cu titlul „Σχ?σεις της μον?ς με τη Μολδαβ?α και τη Βλαχ?α", în volumul Παρουσ?α Ιερ?ς Μον?ς Δοχειαρ?ου, ?γιον ?ρος, 2001, pp. 119-127.

19 Cu titlul „Το ρουμανικ? αρχε?ο", pp. 263-266.

20 Acolo există o corespondenţă grecească referitoare la un metoh al mănăstirii de la Ismail.

21 Vezi articolul său cu titlul „Les documents roumains des archives du couvent athonite de Simonopétra. Présentation préliminaire" în Σ?μμεικτα, τ?μος π?μπτος, Αθ?να, 1983, σσ. 373-388. Vezi de asemenea textul său din volumul colectiv Σιμον?πετρα. ?γιον ?ρος, Αθ?να, 1991, cu titlul „Ρουμανικ? ?γγραφα", pp. 281-283.

22 Vezi „Les actes roumains de Simonopétra (Mont Athos). Catalogue sommaire" în volumul Σ?μμεικτα, τ?μος ?βδομος, Αθ?να, 1987, pp. 275-419. Şi ediţie separată, ed. Manutios, Athenes, 1987, 153 p., cu o introducere de D. Năstase.

23 Cu titlul Ρουμανικ? ?γγραφα του Αγ?ου ?ρους. Αρχε?ο Ιερ?ς Μον?ς Αγ?ου Πα?λου, Αθ?να, 2002.

24  În schimb, împreună cu Petronel Zahariuc, pregătim o ediţie în limba română.

25 Cu titlul „Σχ?σεις της μον?ς Ξενοφ?ντος με τη Βλαχ?α και τη Μολδαβ?α. Πρ?δρομη παρουσ?αση", apărută în volumul intitulat ?γιον ?ρος. Πνευματικ?τητα & Ορθοδοξ?α. Τ?χνη. B` Διεθν?ς Συμπ?σιο, Θεσσαλον?κη, 11- 13 Νοεμβρ?ου 2005, Θεσσαλον?κη, 2006, pp. 175-194. Textul e semnat împreună cu ieromonahul Ieronymos Xenofondinos.

26 Porfirie Uspenski, Istoria Afona, vol. III, Petersburg 1884, p. 334. E de menţionat cu această ocazie faptul că generozitatea românească s-a manifestat nu numai faţă de Athos, ci şi faţă de multe alte centre ortodoxe importante ca Patriarhia Ecumenică, Patriarhiile de Alexandria, Antiohia şi Ierusalim, Sinai, Meteora, Patmos etc.

27 Aceasta «idee imperială» reprezintă una dintre temele principale de cercetare - desfăşurată timp de decenii de colegul şi prietenul Dumitru Năstase, teorie pe care o argumentează continuu cu noi aspecte. Vezi cu totul informativ câteva dintre studiile sale de bază: L` heritage impérial byzantin, Fondation européenne Dragan, 1976; „«Necunoscute» ale izvoarelor istoriei româneşti", în Anuarul Institutului de Istorie «A. D. Xenopol», XXX, 1993, pp. 483-499. „Ştefan cel Mare împărat", în Studii şi materiale de istorie medie, XVI, 1998, pp. 65-102. Una dintre ideile principale ce rezultă din cercetările lui D. Năstase este aceea că ajutorarea Sfântului Munte de către domnii Moldovei şi cei ai Ţării Româneşti asigurau o legitimare a domniei acestora.

28 Doi dintre domnii care au aplicat în practică această politică de tip imperial au fost Neagoe Basarab şi Vasile Lupu. Primul dintre ei a fost socotit «ctitor al întregului Sfânt Munte».

29 În Introducerile la cele cinci cărţi aghiorite ale mele prezint pe larg acest ajutor multilateral.

30 Donaţia la multe mănăstiri athonite de manuscrise, cu ferecături superbe, e un capitol foarte tentant de care poate într-o bună zi voi reusi să mă ocup mai de aproape.

31 Cea mai importantă figură dintre toţi, pentru care, împreună cu colegul Vladimir Mischevca de la Chişinău, am pregătit un material dens special, bazat aproape în exclusivitate pe documente, a fost Grigorios, Mitropolit de Irinupoleos.

32 Vezi mai ales Introducerile la volumele mele dedicate mănăstirilor Xiropotamu şi Ivir.

33 Din multele lucrări apărute după 1860 amintesc doar pe aceea a lui Marin Popescu-Spineni, Procesul mânăstirilor închinate, Bucureşti 1936. Nu cunosc contribuţii serioase mai noi.

FLORIN MARINESCU