Cuvântul şi poezia textelor biblice

Toma Grigorie

Fără a intenţiona producerea unui studiu stilistic sau lingvistic specializat asupra textelor biblice, ne vom referi succint la valoarea expresivă şi autentică a cuvântului şi a poeziei lor, înscriindu-ne printre numeroşii susţinători ai valorii culturale şi literare a Cărţii Sfinte.

După cum este cunoscut, Biblia este denumită astfel, pentru că derivă de la termenul biblia care este pluralul elenului biblion, cu sensul de carte. Este o Carte care cuprinde 66 de Cărţi scrise în timpul a 1400 de ani, devenind astfel o veritabilă Carte a Cărţilor.

Cuvântul Bibliei este atât de cuprinzător în idei şi sentimente, în gânduri şi fapte ale genezei vieţii pe pământ şi a universului în totalitatea lui, pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu sau chiar Dumnezeu însuşi, creatorul unic al lumii.

Această aserţiune o aflăm chiar în textele biblice: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. (...) Toate lucrurile au fost făcute prin El şi nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El. (...) Şi Cuvântul a devenit trup şi a locuit printre noi (şi noi am privit slava Lui, slavă ca a unicului Fiu din partea Tatălui), plin de har şi de adevăr" (Ioan 1: 1-3, 14).

Printr-o figură stilistică, textul Bibliei îi conferă Cuvântului trup locuitor printre noi. Puterea Cuvântului a fost recunoscută unanim de-a lungul veacurilor de existenţă a vieţii pe pământ. Prin Cuvânt, Dumnezeu a dat omului putere totală asupra tuturor vieţuitoarelor.

Martin Luther (1483-1546), preot şi doctor în teologie, iniţiator al unor reforme protestante, a reiterat şi întărit spusele apostolului despre existenţa lui Dumnezeu în cuvânt: „Dumnezeu este pretutindeni. Totuşi El nu vrea ca tu să-L găseşti în altă parte, ci doar în Cuvânt. Caută şi-L vei înţelege corect. Altfel îl ispiteşti pe Dumnezeu şi înalţi idolatria. De aceea El a stabilit o anumită metodă pentru noi. Aceasta ne va învăţa cum şi unde să-L căutăm şi să-L găsim, şi anume în Cuvânt".

Traducătorii Bibliei din limba ebraică sau greacă au reuşit să menţină în cea mai mare parte frumuseţea şi expresivitatea Cuvântului ei.

Poeticitatea textelor biblice este prezentă şi în modalitatea de expresie a lor. Unele compartimente ale Cărţii Cărţilor au fost scrise în versuri. Traducătorii au evitat dificultăţile transpunerii versificaţiei şi le-au reprodus în proză, însă au respectat caracterul lor poetic.

După ce ai citit Biblia cuprins de evlavie şi de înălţare sufletească şi apoi ori de câte ori o răsfoieşti ca să-i deguşti dulceaţa cuvintelor, regăseşti la tot pasul formulări poetice de mare emoţie artistică.

De la prima şi până la ultima pagină a Cărţii Sfinte, tronează o poezie a limbii, captivantă, epică dar şi lirică deopotrivă, şi nu mai puţin beneficiind de particularităţile retorice ale stilului dramatic sprijinindu-se în parte pe dialog.

Cercetând pasajele cele mai grăitoare în acest sens, cu mare greutate ne putem opri să spunem acesta e cel mai semnificativ, cel mai săţios de frumuseţi ale limbii acestor texte inegalabile.

Iată un fragment poetic exemplar din Geneza, în care, după potopul lui Noe, Dumnezeu face un legământ cu acesta că n-o să mai dezlege nicicând zăgazurile cerului şi ale apelor, ca să nu mai pedepsească astfel niciodată pământul pentru necredinţa şi răutatea oamenilor.

Şi, ca să-şi respecte legământul, a creat un semn de aducere aminte:

Curcubeul Meu pe care l-am aşezat pe nor, el va sluji ca semn al legământului dintre Mine şi pământ.

Când voi strânge nori deasupra pământului, curcubeul se va arăta în nor;

Şi Eu îmi voi aduce aminte de legământul dintre Mine şi voi şi dintre toate vieţuitoarele de orice fel: şi apele nu se vor mai face un potop, ca să distrugă orice făptură. (Geneza 9: 13-15).

Poezia sui-generis se adăposteşte în paginile Bibliei şi ne farmecă spiritul cu frumuseţea uneltelor poetice pe care le foloseşte simplu, firesc, fără ostentaţie.

Cântarea Cântărilor, de exemplu, este un poem amplu împodobit cu alese figuri stilistice şi expresii lirice, care-i conferă atributele unei literaturi de autentică valoare.

Şi, cum nicio interpretare secundară nu se dovedeşte mai convingătoare decât opera însăşi, nu trebuie evitate citatele semnificative care să vină în sprijinul afirmaţiilor analizatorului.

Poemul anunţat creionează puritatea unui sentiment liturgic printr-o înlănţuire de metafore şi comparaţii, aşa cum le descoperim şi în fragmentul următor:

Eu sunt un trandafir din Saron,

Un crin din văi -

ca un crin în mijlocul spinilor,

aşa este iubita mea între fete. -

Ca un măr între copacii pădurii,

aşa este prea iubitul meu între

tineri.

La umbra lui îmi găsesc plăcerea

şi rodul lui este dulce pentru cerul

gurii mele. (Cântarea Cântărilor 9: 1-4)

Limba literară şi poetică îşi găseşte în textele biblice o exemplară întrebuinţare şi ca model primordial care a stat desigur şi stă la baza formării şi evoluţiei gândirii, vorbirii şi scrierii alese a limbilor întregii umanităţi.

De acest lucru este convins şi marele scriitor german şi universal, Johann Wolfgang Goethe, care-şi susţine convingerea şi ne îndeamnă să nu despărţim religia de ştiinţă, pentru că nu sunt incompatibile, ci se completează reciproc:

Lăsaţi cultura minţii să avanseze, lăsaţi ştiinţele naturale să progreseze în cea mai mare măsură şi adâncime, şi mintea umană să se lărgească atât de mult cât doreşte: dincolo de elevaţia şi Cultura morală a Creştinătăţii atât cât străluceşte şi răzbate afară din Evanghelii, nu va merge.

Sunt recunoscute unanim elocvenţa şi rafinamentul stilului poetic al Cărţii Cărţilor şi nu facem decât să întregim prin reiterare calităţile literare ale acestor texte sacre. Printre alte figuri ale stilisticii şi ale retoricii, este folosită de autorii Bibliei şi repetiţia în gradare progresivă a sentimentelor, a atitudinilor afective, precum în refrenul unui cântec:

3 Şi Dumnezeu a zis: «Să fie lumină!»

Şi a fost lumină.

6 Şi Dumnezeu a zis: «Să fie o întindere

între ape şi ea să despartă apele de ape».

9 Şi Dumnezeu a zis: «Să se strângă la

un loc apele care sunt dedesubtul

cerului şi să se arate uscatul!». Şi aşa

a fost. (Geneza 1)

Cuvântul Bibliei este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu pus cu măiestrie în gura autorilor ei care au fost unii dintre cei mai mari învăţaţi ai omenirii de-a lungul unui mileniu şi aproape jumătate. Expresia puternică a Cuvântului Lui nu lasă nicio urmă de îndoială în privinţa veridicităţii celor enunţate de Divinitate prin această inegalabilă Carte a Cărţilor.

Nu altfel se exprimă, printre mulţi alţii, şi marele fizician Isaak Newton: „În Biblie sunt mai multe semne sigure de autenticitate decât în toată istoria profană".

Iar strălucitul filozof Immanuel Kant susţine atât valoarea inestimabilă pentru umanitate a Bibliei, cât şi interdicţia categorică a devalorizării ei: „Existenţa Bibliei, ca o carte pentru oameni, este cel mai mare beneficiu pe care l-a exprimat vreodată rasa umană. Orice atentat de a o deprecia este o crimă împotriva umanităţii".

Şi aceste cuvinte apreciative ale unor mari savanţi ai lumii, care nu sunt puţine, ne determină să-i dăm Cezarului ce e al Cezarului şi să ne îmbogăţim perpetuu cugetul şi duhul cu frumuseţile grăitoare din pildele Cuvântului lui Dumnezeu, încrustat în limba înmiresmată şi în învăţătura îmbietoare şi înălţătoare a Bibliei.

TOMA GRIGORIE