Textul de faţă reprezintă o omilie-tratat despre Maica Domnului scrisă de Teofan, mitropolitul Niceei, autor ce face parte din a doua generaţie de teologi palamiţi. Teofan al Niceei este „mariologul" prin excelenţă al teolgiei bizantine târzii. În omilia sa, publicată aici în prima parte, Teofan afirmă că Fecioara Maria e mai mai mare decât orice laudă, că e cunoscută ca şi Dumnezeu din cele create, că întruparea din Fecioară e taina existenţei fericite şi cauza finală a creaţiei lumii, că Fecioara, adevărat Pământ şi Rai, e centru al creaţiei noi, că Ea se află în vârful ierarhiei îngerilor şi e Mamă a celor îndumnezeiţi în Biserică, cer al Soarelui dreptăţii. Teofan compară Fecioara cu îngerii, vorbind despre superioritatea ei; o numeşte împărat, domn şi dumnezeu al celor îndumnezeiţi.