Sfântul Ierarh Nicolae al Mirei Lichiei, la fel ca mulţi alţi sfinţi din vechime, are o biografie creată din surse foarte reduse. Viaţa sa nu poate fi o biografie în sensul modern al cuvântului, ci doar povestirea a câtorva fapte ale vieţii sale deduse din izvoare împrăştiate. Ar părea surprinzător dat fiind faptul că despre Sfântul Nicolae au fost scrise tomuri voluminoase. În realitate, marea majoritate a vieţilor, mai ales cele scrise după anul 1000, au îmbogăţit istoria vieţii sfântului incluzând toate faptele vieţii unui alt Nicolae, monah din aceeaşi regiune care a trăit 200 de ani după episcopul Mirei Lichiei. Studiul profesorului Gerardo Cioffari prezintă, pe baza analizei critice a izvoarelor, evenimentele din viaţa Sfântului Nicolae care pot contura o minimă biografie istorică. Fără a se elimina elemenul spiritual al vieţii sfântului, studiul prezintă locul naşterii, faptele milostive şi râvna pastorală a episcopului din Mira Lichiei. Puţin cunoscut mediului academic autohton, studiul prezintă la final evenimentul mutării moaştelor Sfântului Nicolae de la Mira Lichiei (Asia) la Bari (Italia) din primăvara anului 1087.