TABOR - Traditie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română
< Înapoi Link-uri
Cautare
O viaţă de om aşa cum a fost
Articolul reprezintă o cronică pe marginea celor două volume de Jurnale ale mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania, publicate prin grija criticului literar Aurel Sasu. E vorba de o serie de caiete jurnal, cu notații scurte și aproape telegrafice, pe care omul de cultură le-a purtat de-a lungul celei mai pline de evenimente perioade din viața sa, respectiv pe perioada anilor 1965-1995. Sunt caiețele de tip agendă, în care marele ierarh a notat în grabă, printre alte multe ocupații și probleme ale zilei, fapte și evenimente trăite în acel răstimp, numele oamenilor cu care a venit în contact, mișcările și deplasările cărora a trebuit să le facă față, provocările zilei. A rezultat un text telegrafic, cu alură de aide-memoire și structură compozită, mozaicată, din care se desprinde tumultul și pulsația unei vieți conectată la îndatoririle bisericești, aflate pe prim plan, apoi la „lucrul literar”, la numeroasele întâlniri cu prietenii, la invitațiile primite, la obligațiile editoriale sau la cele de la Uniunea Scriitorilor.
 

MIRCEA POPA