Ioan St. Lazăr, Fântânarul – apă vie

Reliefând anumite valenţe teologice şi artistice ale poemului lui Dumitru Ichim „Meşterul Manole”, mitropolitul Bartolomeu (semnând Valeriu Anania) sugera o meditaţie asupra condiţiei teandrice a creatorului de artă sacră; dar nu numai a acestuia, ci şi a oricărui constructor de faptă durabilă, fie în plan material (binecuvântat cu o cruce), fie în plan moral-spiritual, recte, în sufletul uman. Ceea ce înseamnă a descoperi, în timpul vieţii proprii, „apa vie” a Duhului şi a o împărtăşi oamenilor trăitori aici, iar, trecând în viaţa de dincolo, a te preface tu însuţi, „după modelul hristic”/euharistic, în acea apă vie curgând veşnic. Întru memoria mitropolitului Bartolomeu, înţelegem şi adoptăm metafora simbolică a fântânarului devenind fântână cu apă vie şi ne cuminecăm cu ea, precum cu Hristos, izvorul ei veşnic.

Keywords: Mitropolitul Bartolomeu, Dumitru Ichim, „Meşterul Manole”, „apa vie” a Duhului, metafora simbolică a fântânarului

IOAN ŞT. LAZĂR