TABOR - Traditie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română
< Înapoi Link-uri
Cautare

Identitate şi discurs feminin:  Alice Voinescu, Jurnal


Anca Ursa, Identitate și discurs feminin: Alice Voinescu, JURNAL

Apărut în 1997, la 40 de ani de la moartea autoarei, Jurnalul Alicei Voinescu se înscrie în seria documentelor personale imposibil de publicat înainte de 1989. Acoperind 32 de ani, însemnările au multiplă valoare: document extrem de important pentru informaţiile istorice conţinute, oglinda unei inteligenţe rare şi a unei conştiinţe acute, receptive la lumea în care a trăit, martor al evoluţiei unor personalităţi ca Gide sau Enescu, de a căror prietenie s-a bucurat. Dincolo de calităţile intrinseci, mai există un motiv care ne-a determinat să ne oprim asupra acestui jurnal: alături de paginile intime ale Jeniei Acterian, ale Marthei Bibescu, ale Florenţei Albu, ale Ioanei Em. Petrescu, cele ale Alicei Voinescu sunt reprezentative pentru maniera în care se instituie scriitura diaristică feminină în cultura noastră, pentru felul în care îşi defineşte parametrii specifici în cadrul genului proxim.

Keywords: Alice Voinescu, jurnal, „eul”, feminitate, prietenie,

 


 

ANCA URSA