Abstract

În scrierile sale, ca şi în viaţă, N. Steinhardt a demonstrat un interes deosebit pentru a îndruma şi a sfătui din punct de vedere moral. El avea o mare abilitate în a descoperi - mai ales în cărţile pe care le citea - referinţe cu încărcătură morală. De asemenea, credea că există o foarte strânsă legătură între operă şi viaţă şi între operă şi autorul ei. Plecând de la aceste elemente, N. Steinhardt, chiar dacă a scris în plină perioadă comunistă, a indicat fără echivoc derapajele morale ale vremii: minciuna, relaţiile sociale subminate de neîncredere, falsitatea comportamentului, răutatea gratuită. Pe de altă parte, a subliniat sensul înălţător al libertăţii, curajului, fidelităţii, adevărului, recunoştinţei, binelui. O primă abordare etică întâlnită în opera sa se referă la realităţile perioadei în care autorul scrie, perspectiva axiologică steinhardtiană urmărind identificarea, afirmarea şi recunoaşterea stării de fapt a comunismului şi a efectelor lui asupra gândirii şi comportamentului uman. Într-un al doilea registru etic, N. Steinhardt atenţionează cu privire la faptele reprobabile ale omului, iar într-un al treilea propune soluţii practice în scopul „însănătoşirii" morale a omului şi a societăţii. Steinhardt a remarcat şi calităţile morale ale scriitorului. În viziune steinhardtiană însă, creştinismul nu se reduce sub nici un chip la moralitate şi moralism. Între cele două nu poate fi identitate deoarece moralitatea nu este decât dovada transformării interioare determinate de credinţă, pe când creştinismul este modul de trăire a credinţei.

ŞTEFAN ILOAIE