TABOR - Traditie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română
< Înapoi Link-uri
Cautare

Ctitoriile episcopului Nicolae Ivan


 

În studiul nostru ne-am propus să trecem în revistă câteva dintre realizările deosebite ale episcopului care a reînviat eparhia de la Cluj, realizări care îl aşează fără rezerve în galeria ctitorilor şi a marilor binefăcătorilor ai acestei jurisdicţii bisericeşti. Episcopul Nicolae Ivan s-a afirmat ca ctitor incontestabil a Episcopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a instituţiilor sale culturale (biblioteca eparhială, muzeul eparhial, corul episcopesc, revista „Renaşterea", „Călindariul Clujului Românesc"), sociale şi economice , a Institutului/Academiei Teologice, a monumentalei catedrale, a numeroase biserici şi a mănăstirilor de pe tot cuprinsul eparhiei, a sentimentului demnităţii naţionale şi a credinţei, generozităţii şi responsabilităţii fiecărui membru al corpului eclezial încredinţat purtării sale de grijă.


 

GABRIEL-VIOREL GÂRDAN