TABOR - Traditie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română
< Înapoi Link-uri
Cautare

Andrei Tarkovski în oglinda creştinismului: Prietenia


Dacă porunca cea nouă lăsată de Hristos este aceea a iubirii, apoi prietenia reprezintă treapta cea mai de sus a relaţiilor interpersonale, la orice nivel s-ar stabili ele: între fiinţe pământeşti, între fiinţe cereşti şi mai ales între Dumnezeu şi oameni. Ea este, în ultimă analiză, o condiţie vitală pentru cel ce trăieşte după o cuvenită rânduială a firii, şi cu atât mai mult pentru creştin.

Prietenia va fi analizată la Andrei Tarkovski pe trei paliere: acela al prieteniilor personale din această viaţă, al felului cum este reflectată prietenia în filmele sale şi cel al prieteniilor livreşti.

În această parte, dedicată prieteniilor personale, au fost privite îndeaproape  legăturile cu oameni apropiaţi, cu care el s-a însoţit pe perioade mai lungi sau mai scurte ale vieţii, oameni de diferite condiţii sociale şi intelectuale. Unii sunt nume mai larg cunoscute, altele cunoscute numai în anumite cercuri profesionale, în sfârşit, altele cu totul necunoscute. Câteva dintre aceste prietenii sunt cu totul exemplare. Vladimir Vîsoţki, Alexandr Sokurov, Alexandr Mişarin, Anatoli Soloniţîn, Serghei Paradjanov, Mstislav Rostropovici, Vladimir Maximov, Andrei Iablonski, Krzysztof Zanussi, Tonino Guerra, Franco Terilli, Layla Alexander constituie numai câteva astfel de exemple. Ceea ce contează într-o prietenie nu este atât mulţimea înfăptuirilor şi timpul petrecut împreună, cât intensitatea trăirii, însemnătatea reciprocei existenţe pe drumul întru izbăvire, indestructibilitatea relaţiei. Prieteniile sunt, în bună măsură, oglinda nemincinoasă a existenţei noastre. Este mişcătoare, totdeauna, la Andrei Tarkovski, simplitatea, normalitate relaţiilor, căldura şi duioşia însemnărilor privindu-i pe prietenii lui. Este multă viaţă curată şi intensă în legăturile lui umane, multă con-pătimire, multă disponibilitate. Atât raportarea lui Andrei Tarkovski la prietenii lui, cât şi multe dintre mărturiile acestor prieteni sunt foarte preţioase privitor la tema prezentului studiu, aceea a oglindirii vieţii şi operei tarkovskiene prin prisma valorilor creştine.

 


 

COSTION NICOLESCU