TABOR - Traditie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română
< Înapoi Link-uri
Cautare

Gala Galaction - iniţiative şi strădanii pentru un text scripturistic cât mai fidel surselor originale


 

Gala Galaction - iniţiative şi strădanii pentru un text scripturistic cât mai fidel surselor originale

- 130 de ani de la naştere -

 

 

 

 

 

Dumitru Abrudan

 

 

 

 

Scriitorul, academicianul şi deopotrivă preotul şi profesorul de Teologie Gala Galaction s-a născut în 16 aprilie 1879, în localitatea Dideşti, judeţul Teleorman.

A absolvit, în 1892, Colegiul Naţional „Sfântul Sava" din Bucureşti, secţia clasică, unde predarea limbilor greacă şi latină ocupa un loc important în planul de învăţământ1. Cu o astfel de pregătire liceală s-a orientat spre Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti, unde a avut, între alţii, ca profesori pe C. Dimitrescu-Iaşi, care preda Istoria Filosofiei antice, pe Titu Maiorescu, care preda Istoria Filosofiei moderne şi Logica, pe Pompiliu Eliade, care preda Limba şi Literatura franceză2.

Un fond sufletesc înclinat spre introspecţie3 îl va determina pe tânărul student ca, după numai un an de studii la Litere şi Filozofie, să se înscrie şi la Facultatea de Teologie a aceleiaşi Universităţi.

Hotărâtoare pentru o astfel de decizie a fost şi alăturarea sa la Cenaclul lui Al. Macedonski, care edita, începând din 1896, revista Liga Ortodoxă, unde Galaction şi-a publicat printre primele încercări literare. Acolo l-a întâlnit şi s-a împrietenit cu Tudor Arghezi, pe atunci Ion Theodorescu, care tocmai în acel an 1899 se retrăgea la Mănăstirea Cernica, stăpânit şi el de aceleaşi „mistice aspiraţii"4.

Un stimul pentru înscrierea la Teologie l-a primit Gala Galaction şi din partea Maicii Frăsina, fosta principesă Eufrosina Brâncoveanu, pe care a vizitat-o, prin 1900, la Mănăstirea Văratec şi de la care a primit „foarte înţelepte sfaturi"5.

În legătură cu înscrierea sa şi la Teologie, Gala Galaction consemnează lacunar în Jurnalul său din data de 11 octombrie 1899: „Ziua în care mă înscriu la Facultatea de Teologie"6. Ceva mai târziu, respectiv Duminică, 31 octombrie 1899, va menţiona din nou, în acelaşi Jurnal: „La 10 ore intru cu Theo (Ion Theodorescu n.n.) în biserica «Domniţa Bălaşa»... Serviciu arhieresc. Slujeşte P. S. Nifon Ploieşteanu7. Sunt adânc impresionat... De mâine, încolo, încep atât cursurile de Teologie cât şi pe cele de Istoria Filosofiei şi Logică ale Dlui Maiorescu. Perplexitate!"8. Ultimul cuvânt, pe care l-am subliniat, exprimă sentimentele de profundă emoţie pe care le încerca în faţa noii situaţii de student şi la o facultate cu un caracter vocaţional.

Într-adevăr, a doua zi, luni, 1 noiembrie 1899, tânărul de numai 20 de ani punea pentru prima dată piciorul, ca student, în Facultatea de Teologie a Universităţii bucureştene, unde peste ani va ajunge, nu fără obstacole, profesor. Cu şi mai mare emoţie decât în ziua precedentă, el consemnează acest moment în Jurnalul său: „În ziua aceasta (de 1 noiembrie n.n.), care cuprinde întâiul meu pas (în Facultatea de Teologie, n.n.) m-am pomenit Domnului (adică m-am încredinţat Lui, n.n.)"9. Este absolut cert că această „pomenire" sau încredinţare Domnului reprezenta un răspuns la o chemare lăuntrică, ce în limbaj teologic se numeşte vocaţie. Adevărul acesta, al unei reale determinări interioare, îl va mărturisi el însuşi într-un articol intitulat „La Facultatea de Teologie din Bucureşti", pe care l-a publicat în ziarul Dimineaţa, nr. 8767 din 22 mai 1931, p. 2. Voind să înlăture orice dubiu în privinţa deciziei luate, el ţine să precizeze următoarele: „Porneam atunci (în 1 noiembrie 1899, n.n.) pe o cale nouă, nu din greşeală, nici din pripeală, ci după lungi cercetări în inima proprie şi în inima unui amic intim (care a fost Ion Theodorescu, viitorul scriitor Tudor Arghezi, n.n.)".

În 1903, Gala Galaction obţine licenţa în Teologie, susţinând teza „Minunea din Drumul Damascului", pe care o va publica sub semnătura Grigore Pişculescu. Prestaţia sa a fost apreciată în mod deosebit de către comisia examinatoare, fapt ce l-a încurajat pe candidat să păşească către o nouă etapă a pregătirii teologice, şi anume către doctorat. S-a înscris astfel, în toamna aceluiaşi an, ca doctorand, la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, unde cursurile erau predate în limba română şi germană şi unde funcţiona o pleiadă de profesori de prestigiu european, precum Dr. Vasile Tarnavschi (Exegeza Vechiului Testament), Dr. Vasile Gheorghiu (Exegeza Noului Testament), Dr. Ştefan Saghin (Dogmatică), Dr. Eusebiu Popovici (Istoria bisericească), Dr. Emilian Voiutschi (Morală) şi Dr. Vasile Găină (Apologetică)10.

Această etapă a pregătirii sale teologice s-a prelungit până în 1909, când a obţinut titlul de doctor în Teologie11. A fost o perioadă de privaţiuni materiale, căreia greu i-a putut face faţă, mai ales că avea şi familie de întreţinut12.

După doctorat a fost numit în funcţia de defensor eclesiastic (consilier juridic, n.n.) pentru eparhiile Râmnicului şi Argeşului13, funcţie pe care a deţinut-o din 1909 şi până în 1919 şi care i-a influenţat pozitiv evoluţia destinului scriitoricesc, prin aceea că i-a oferit posibilitatea să acumuleze o bogată experienţă de viaţă, luând contact nemijlocit cu oamenii, cu tradiţiile locale şi cu frumuseţile naturii14.

Tot în 1909 a încercat să obţină un post de preot la biserica „Domniţa Bălaşa", din Bucureşti, dar fără succes15.

Preot a ajuns numai în toamna anului 1922, fără a avea însă o parohie. I s-a încredinţat postul de preot misionar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, ceea ce pentru eparhie şi pentru capitală a fost de bun augur, apariţia sa în mijlocul credincioşilor însemnând un prilej de înălţare sufletească pentru ei.

Ambele momente cruciale în viaţa sa, respectiv hirotonia întru diacon (în 20 septembrie 1922) şi întru preot (în 21 septembrie acelaşi an) le găsim consemnate în Jurnalul său. Putem citi astfel mărturisiri mişcătoare, ca acestea:

„Miercuri, 20 septembrie 1922: Porunca lui Iisus Hristos s-a îndeplinit!... Azi dimineaţă, între orele 8 şi 9, am fost sfinţit diacon. De ieri, de alaltăieri... toate condiţiile cerute de lege erau satisfăcute. Adevărata şi marea condiţie, singura pentru care trebuia să pun în sărbătoare sufletul meu, era mărturisirea înaintea duhovnicului. Am trecut prin aceste clipe sfinte şi zguduitoare... A venit apoi şi clipa covârşitoare (a hirotonirii întru diacon, n.n.)".

A doua zi, 21 septembrie, a avut loc hirotonirea întru preot, fiind săvârşită de însuşi patriarhul Miron Cristea. Adresându-se, în gând, mai Marelui Păstorilor, adică lui Iisus Hristos, care l-a ales să-I fie slujitor la altar şi propovăduitor al Evangheliei Sale, el spune: „O, de când te caut? De când te aştept? Prin câte prigoane, prin câte dureri, prin câte păcate am trecut, ca să ajung la sărbătoarea de azi! Cât îţi mulţumesc, cât de drag bate inima în mine"16.

Trebuie să spunem că nu a fost vorba doar de o stare sufletească pasageră. Gala Galaction, preotul, a trăit mereu în suflet cu prezenţa vie a lui Hristos. Era de acum mărturisitorul Său înaintea oamenilor, iar ca temei şi izvor de inspiraţie şi-a luat Sfânta Scriptură, adică pe Hristos - Logosul.

La hirotonirea sa au fost prezenţi în catedrală şi câţiva prieteni, care îl preţuiau şi pe care el îi înştiinţase de evenimentul ce urma să se petreacă. Aceştia au fost profesorul Ioan Mihălcescu (viitorul mitropolit al Moldovei Irineu Mihălcescu), care pe atunci preda Teologie Dogmatică şi Simbolică la Facultatea de Teologie din Bucureşti, Nichifor Crainic, redactor la revistele Lamura şi Cuvântul din Bucureşti şi I. G. Duca, fost coleg de liceu la „Sf. Sava", la momentul respectiv ministru de externe al României17.

În 1926, după cei nouă ani de misiune, se titularizează ca profesor de Noul Testament la Facultatea de Teologie din Chişinău, care tocmai atunci a luat fiinţă, ca parte constitutivă a Universităţii din Iaşi. Mai activau acolo profesori ale căror nume vor rămâne înscrise în istoria învăţământului teologic universitar din ţara noastră. Îi amintim astfel pe profesorii: Vasile Radu (Vechiul Testament), Toma Bulat (Istoria bisericească universală), Constantin Tomescu (Istoria Bisericii Române), Cicerone Iordăchescu (Patrologie), Valeriu Iordăchescu (Morală), Ioan G. Savin (Teologie Fundamentală), Iuliu Scriban (Omiletică) şi Nichifor Crainic (Literatură religioasă modernă)18. Gala Galaction a îndeplinit funcţia de decan al acestei facultăţi, între 1928-1930.

În 1940, în urma anexării Basarabiei de către Rusia Sovietică, Facultatea de Teologie din Chişinău se uneşte cu cea din Bucureşti. Gala Galaction consemnează şi acest eveniment în Jurnalul său. Astfel, citim că: „Ziarele de azi (Duminică 4 august 1940, n.n.) informează despre transferarea mea la Facultatea de Teologie din Bucureşti, odată cu catedra la care sunt titular (la Chişinău, n.n.)"19. Rezultă din această consemnare că el urma să predea, la Bucureşti, Exegeza Noului Testament. Or, pe această catedră era titular, la momentul acela, Haralambie Rovenţa, dublu licenţiat în Teologie şi Limbi clasice, cu studii de specializare la Strassbourg, Oxford şi Atena, mai tânăr decât Gala Galaction cu 19 ani. Catedra de Vechiul Testament era, în schimb, vacantă din 1939, când s-a pensionat titularul de până atunci, pr. prof. dr. Ion Popescu-Mălăieşti. Dar, tot Gala Galaction ne informează că la această catedră a fost transferat, la aceeaşi dată, colegul său de la Chişinău, pr. prof. dr. Vasile Radu, orientalist cu studii de specializare la Paris şi traducător din arabă şi ebraică. Dată fiind această stare de lucruri, era logic pentru Galaction să se întrebe „cu ce modalităţi şi dreptăţi s-a acoperit ministrul Caracostea20, hotărând cele hotărâte, adică transferarea catedrelor didactice de la Chişinău la Bucureşti"21. O astfel de întrebare pe care şi-o punea sieşi, trăda o stare de incertitudine. De altfel, el şi consemnează în continuare, în Jurnal, frământarea care îl stăpânea la momentul acela. „Nu ştiu să spun exact, scria el în aceeaşi zi de 4 august, dacă să mă bucur sau să mă îngrijorez de această mutare de la Iaşi la Bucureşti. Trebuie totuşi să cuget că tot ce ne trimite Dumnezeu se cuvine să fie primit cu inimă cucernică şi recunoscătoare. Acesta e adevăr de neclintit... Dar iarăşi, omeneşte vorbind, mă mai întreb dacă nu cumva mai trebuie ceva pe lângă această decizie ministerială sau această lege excepţională (de transfer, n.n.)"22.

Răspunsul la această întrebare îl va primi Gala Galaction exact peste o lună, în 4 septembrie 1940, când a sosit, pe neaşteptate, o veste întristătoare: colegul său de la Chişinău, profesorul Vasile Radu, a murit subit, în urma unui edem pulmonar. Gala Galaction va ocupa, începând cu septembrie 1940, catedra de Exegeza Vechiului Testament, de la Facultatea de Teologie din Bucureşti, pe care o va onora până în 1947, când îl va succeda şi pe el tot un refugiat din părţile nord-estice ale ţării, şi anume din Bucovina. Acela a fost pr. prof. dr. Vladimir Prelipcean.

Copleşit de-a dreptul de turnura lucrurilor, Gala Galaction se va lăsa din nou antrenat în a sta de vorbă cu sine însuşi, aşternând în pagina Jurnalului mărturisiri ca acestea: „A fost vorba, scrie el, să fi fost profesor la Bucureşti, întâia oară, imediat după obţinerea titlului de doctor, aşadar în 1909, când catedra de Noul Testament era vacantă (?!)23. A doua oară, acum 16-17 ani, am dat pentru această catedră (de Noul Testament, n.n.) un examen, aprobat cu entuziasm şi cu unanimitate de toată comisia examinatoare. Senatul universitar... m-a respins... Ironia ironiilor! Mai mult decât atât, şi a treia oară, fiind profesor titular la Chişinău, cerusem după lege, să fiu mutat la Bucureşti, la catedra vacantă similară... Mi s-a răspuns, prin glasuri de pe lături, că Facultatea de Teologie din Chişinău nu este egală cu cea din Bucureşti! Iată însă că azi, când mai am trei ani de carieră profesorală, sunt adus la Bucureşti, să însufleţesc şi să instruiesc pe tinerii noştri leviţi! Ce trist lucru, când îţi vezi dreptatea abia după 30, 20, 16 ani! E ca şi când te-ai întâlni, după atâta şi atâta vreme, cu aceea pe care ai iubit-o până la cer, în anii tinereţii şi acum o găseşti căruntă!"24.

Ţinând cont de tot ceea ce a reprezentat Gala Galaction pentru Literatura şi Spiritualitatea românească, starea sa de nemulţumire, legată de opoziţia ce i s-a făcut, este desigur motivată. Dar dacă oamenii l-au nedreptăţit uneori, Dumnezeu l-a răsplătit însutit cu darurile sale cele bogate. El s-a validat nu doar ca vrednic slujitor la altar şi erudit profesor de Teologie, ci mai ales ca şi scriitor, dăruit cu har, îndreptăţit întru totul de a sta în rândul clasicilor literaturii române. S-a mai remarcat şi ca un zelos şi foarte avizat traducător al „Cărţii cărţilor", care este Biblia, în graiul neamului din care a făcut parte.

De altfel, tot ce am marcat succint, până aici, are drept scop tocmai dorinţa de a pune în evidenţă capacitatea scriitorului de a se implica într-o lucrare de anvergura celei pe care a săvârşit-o fericitul Ieronim la sfârşitul secolului IV şi începutul secolului V, când a oferit lumii creştine apusene acea monumentală traducere latină a Bibliei, care se numeşte Vulgata.

Dragostea pentru „Cartea cărţilor", care se întâlnea în sufletul său cu o dragoste tot atât de mare pentru limba străbună, întinerită continuu, cu fiecare generaţie25, l-au stimulat foarte devreme şi pe Gala Galaction în a se preocupa de o nouă traducere românească a Bibliei, după textele originale în care aceasta a fost scrisă (textul ebraic, pentru Vechiul Testament, şi textul grecesc pentru Noul Testament).

Era întru totul convins că Biblia nu este doar suportul pe care se sprijină credinţa creştină ci, în egală măsură, şi fundamentul pe care s-au zidit toate marile literaturi europene. „Printre literaturile europene, scrie el, literatura engleză şi literatura germană au început primăvara lor cu traducerea Sfintei Scripturi. Biblia engleză precede opera lui Shakespeare. Biblia lui Luther deschide calea lui Klopstock şi a lui Goethe"26.

Astfel stau lucrurile şi în cazul literaturii române. Când la 1648 s-a tradus Noul Testament de la Bălgrad (Alba Iulia), iar în 1688 a văzut lumina tiparului traducerea integrală a Bibliei de la Bucureşti, limba română a promovat examenul maturităţii sale literare. Numai că, aşa cum va spune Şaguna la 1858, când a mijlocit şi el o nouă ediţie a Bibliei în limba română, graiul unui popor este ca un pom viu, care în fiecare primăvară îşi primeneşte frunzele. Cele îngălbenite şi uscate cad şi în locul lor cresc altele tinere27. Cu simţul său literar de excepţie, Galaction şi-a dat seama că vechile noastre traduceri scripturistice (parţiale şi integrale), cu toată preţuirea ce li se cuvenea, ca unor documente de limbă literară românească, erau totuşi lacunare pe alocuri şi deficitare din punct de vedere al limbii literare. Pentru astfel de considerente, ca orice erudit, iniţiat în tainele muncii de cercetare, a demarat întâi o campanie de sensibilizare a factorilor responsabili (magisteriul bisericii şi comunitatea academică) pentru solidarizare în direcţia unei noi ediţii scripturistice. Iată un prim apel lansat cu fermitate, prin 1910, deci numai la un an după ce şi-a luat doctoratul, către toţi factorii menţionaţi: „Ne trebuie o nouă traducere a Sfintei Scripturi. Vlădici, teologi şi scriitori consacraţi trebuie să se înţeleagă odată şi să se apuce să lucreze noua Biblie, de care are nevoie neamul românesc"28.

Nu se va opri însă aici. Aproape lună de lună de acum încolo va publica, într-un număr important de periodice, articole şi apeluri prin care va aduce mereu în atenţie această problemă atât de preocupantă pentru el. Menţionăm astfel selectiv titluri ca acestea29:

„Biblia în româneşte", în ziarul Lumina, nr. 326 din 2 VII, 1918, p. 1.

„Noi nu citim Biblia", în Renaşterea, nr. 59 din 25 VIII, 1918, p. 1.

„Interesul pentru Biblie creşte", în Renaşterea, nr. 87 din 22 IX, 1918, p. 1.

„În jurul problemei biblice", în Renaşterea, nr. 122 din 27 X, 1918, p. 1.

„Daţi-ne «Biblia» în româneşte!", în Cele trei Crişuri, nr. 2 din 1 V 1920, p. 3-5.

„Ne trebuie o nouă traducere a Bibliei", în rev. Curentul nou, nr. 19 din 6 VI 1920, p. 289.

„«Delienda Cathargi» - Argumente pentru o nouă traducere românească a Bibliei", în Curentul nou, nr. 20 din 13 VI, 1920, p. 310.

„Ajutoare sufleteşti (pentru o nouă traducere a Bibliei)", în Luptătorul, nr. 8 din 24 VI, 1920, p. 1.

„Preocupările mele de azi", în rev. Umanitatea, nr. 2 din iulie, 1920, pp. 66-68.

„Zelul pentru Biblie", în Mântuirea, nr. 508 din 5 IX, 1920, p. 1.

„Biblia din nou tradusă", în rev. Hasmonea, nr. 1 din ianuarie 1921, pp. 5-7.

„Când va fi gata traducerea Bibliei?", în Mântuirea, nr. 737 din 29 VII, 1921, p. 1.

„Biblie nouă şi ziar ortodox", în Universul, nr. 281 / 2.XI.1923, p. 2.

„Biblia mea englezească şi traducerea Noului Testament", în Viaţa Românească, nr. 11 / noiembrie 1924, pp. 218-223.

„Desluşiri provizorii (traducerea Bibliei)", în Adevărul literar şi artistic, nr. 238 / 28.VI.1926, p. 4.

„Gândul nostru cel de toate zilele (editarea Noului Testament)", în Adevărul literar şi artistic, nr. 294 / 25.VII.1926, p. 5.

„O nouă traducere a Vechiului Testament", în Viaţa Românească, nr. 10-12 / X-XI, 1928, pp. 88-94 (semnat şi de pr. prof. Vasile Radu).

Ce oare altceva ne-ar putea sugera această lungă listă de articole, având toate o unică temă, şi anume Biblia, decât o angajare fermă a autorului lor, în direcţia unei traduceri moderne dar şi fidele în acelaşi timp textului original al Sfintei Scripturi.

Suflet tumultuos de veritabil artist în mânuirea cuvântului şi cleric „înrobit" cercetării zilnice a cuprinsului Sfintei Scripturi, Gala Galaction nu putea rămâne însă numai la a tot clama nevoia imperioasă de a ne legitima şi înaintea lui Dumnezeu cu o nouă înveşmântare în grai românesc a Legii Sale sfinte, ci simţea că este dator să treacă el însuşi neîntârziat la fapte, adică să se apuce de o lucrare care este copleşitoare dar care trebuie totuşi săvârşită. Ne încredinţează de lucrul acesta într-un articol publicat în Viaţa Românească, unde citim: „Tot scriind articol după articol şi tot predicând că ar fi păcat să întârziem cu noua traducere a Bibliei, am izbutit să conving totuşi pe cineva să se apuce de lucru. Acela am fost eu însumi"30. Într-adevăr, în 20 septembrie 1920, preotul dăruit cu har ceresc prin Taina Hirotoniei, dascălul iniţiat în tainele limbii elinilor31 şi scriitorul dibaci în a aşeza fiecare cuvânt la loc potrivit, s-a apucat de lucrarea anevoioasă de traducere, întâi a Noului Testament.

Ziua aceea de septembrie 1920 a rămas ca o dată memorabilă în viaţa sa, fapt pentru care o şi menţionează cu un accent apăsat în Jurnalul său: „Am trăit, până acum, scrie el, în aprilie 1921, într-o amară mediocritate. Dar, astă-toamnă (în septembrie 1920, n.n.) am pornit o lucrare mare: am început să traduc Sfânta Scriptură, întâi, Noul Testament. Mai am câteva capitole şi isprăvesc şi Faptele Apostolilor, aşadar, primele cinci cărţi mari din Noul Testament"32.

Deşi din start s-au ivit şi greutăţi, autorul nu s-a lăsat biruit. Pentru autoîncurajare, scria, în continuare, la aceeaşi dată, în Jurnalul său: „Voi stărui în calea apucată. Traducerea aceasta este pentru mine o poruncă"33.

Trei ani a durat, respectiv până în 1924, până ce Galaction şi-a văzut încheiată osteneala de traducere a întreg Noului Testament.

Încă din momentul în care s-a apucat de lucru (septembrie 1920), el a dorit să-şi asigure şi şansa că atunci când traducerea va fi terminată, să poată fi şi tipărită, fără întârziere. S-a gândit astfel să facă o ofertă editurii „Viaţa Românească" din Iaşi, al cărei director era Garabet Ibrăileanu34. În mai 1920, îi scrie acestuia: „M-am decis să traduc Biblia... Voi face o traducere unitară, caldă şi mlădioasă, în limba românească din secolul XX... Înainte de a cugeta la o convenţiune cu lumea streină, m-am gândit la o convenţiune cu «Viaţa Românească». E uşor de înţeles că e vorba de o întreprindere uriaşă din care vor izvorî nu numai glorie şi aur, dar mai cu seamă foloase sufleteşti pentru neamul nostru românesc. Biblia, când se va revărsa în traducere proaspătă şi viguroasă peste un popor, are puterea Nilului, cel ce transformă în viaţă moartea nisipurilor toride"35.

Din păcate, răspunsul din partea celor de la „Viaţa Românească" a întârziat. Aşa că, în septembrie acelaşi an, Galaction îi comunica lui Ibrăileanu că a fost încheiat un contract cu o editură particulară, a firmei străine ce îşi avea sediul în Bucureşti, şi anume firma Marmorosch-Blank. Urma ca până în decembrie 1923 întreaga Biblie, şi nu doar Noul Testament, să fie predată în vederea tiparului36.

Gala Galaction îşi dezvăluia şi planul sau ritmul de lucru pe care şi l-a propus: „Timp de aproape o mie şi două sute de zile nu voi putea să fac altceva decât să caut pe româneşte forma cea mai neaosă şi mai mlădioasă, pentru cele vreo mie de pagini ale Bibliei"37.

Când lucrurile cu tipărirea păreau aşezate, Galaction are surpriza rezilierii contractului şi de către firma străină. El îi acuză pe trei dintre consilierii acelei firme, între care era şi Vasile Pârvan, că l-ar fi influenţat pe patron în adoptarea unei astfel de măsuri unilaterale. L-au prevenit cum că s-ar putea ca afacerea să fie până la urmă păguboasă, datorită traducerii de slabă calitate ce li se părea lor că se contura38.

Galaction şi-a zis şi acum în sinea sa: „Voi stărui cu încăpăţânare pe drumul apucat, când voi putea şi cum voi putea... Din tot ce m-au învăţat evenimentele prin care am trecut, din tot ce am suferit în anii din urmă, din tot ce-mi arată oamenii şi vremea noastră, eu unul... aleg acest imperativ: Ne trebuie Sfânta Scriptură!"39.

În 1923, s-a ivit o nouă şansă: Fundaţia Culturală „Principele Carol" s-a arătat dispusă să-l sprijine pe Gala Galaction în demersul său de a-şi vedea tipărit Noul Testament. Dar, cum principele Carol II, în împrejurările ştiute, a renunţat la succesiunea la tron şi s-a expatriat, şi sprijinul faţă de Galaction a căzut. „Diavolul este vigilent, scria el în aprilie 1925, până în momentul de faţă, de trei ori mi-a zădărnicit proiectele... Noul Testament doarme în manuscript"40.

În 1927 traducerea lui Gala Galaction a văzut totuşi lumina tiparului, în tipografia Institutului Biblic al Patriarhiei Române. Traducătorul a consemnat această izbândă în Jurnalul său, din data de 9 septembrie 1927: „Vara aceasta, scrie el, mi-a adus o mare mângâiere: a apărut de sub teascurile Institutului Biblic, Noul Testament. Patriarhul Miron Cristea s-a bucurat şi el şi odată cu el mai toţi amicii mei eclesiastici (cam puţini, nu e vorbă!), care socotesc că Biserica noastră română ortodoxă e în mare câştig cu traducerea mea"41.

Pe foaia de titlu, în partea de sus, se află precizarea că traducerea este a Părintelui Grigorie (Gala Galaction). Urmează titlul, cu caractere mari: NOUL TESTAMENT. Sub titlu avem, înscrisă într-un cerc de ghirlande, monograma hristică. Sub monogramă precizarea: Tipărit în zilele M. S. Regelui României, Ferdinand I, cu îndemnul şi purtarea de grijă a Î.P.S. Sale întâiul Patriarh al ţării D.D. Miron. În josul foii de titlu, sub o linie, scrie: Editura Institutului Biblic al Bisericii Ortodoxe Române - 1927. Bucureşti, Palatul Sfântului Sinod.

Patriarhul semnează un cuvânt introductiv.

Gala Galaction socoteşte cei trei ani care s-au scurs din 1924, când a finalizat traducerea, şi până în 1927, când Noul Testament a fost tipărit, ca o perioadă de „carantină" pentru lucrarea sa.

Deşi se aştepta ca lucrul pe care l-a săvârşit să stârnească şi proteste (?!) şi discuţii, totuşi a avut parte numai de aprecieri pozitive. Profesorul de Exegeza Noului Testament de la Academia Teologică din Sibiu, Nicolae Colan, viitor episcop al Clujului şi mitropolit al Ardealului, a făcut, în Revista Teologică, pe care o redacta, o prezentare elogioasă a traducerii lui Galaction, socotind-o „eveniment de excepţională valoare"42.

Numai după un an, Noul Testament a cunoscut o nouă ediţie, tot în Editura şi Tipografia Institutului Biblic al Patriarhiei Române.

De îndată ce şi-a văzut încununată osteneala de câţiva ani, scriitorul şi traducătorul experimentat de acum nu putea lăsa lucrul la jumătate. Îşi face cunoscută din nou hotărârea de a traduce şi Vechiul Testament. Stimul în această privinţă a primit şi din partea altor persoane, clerici şi laici. Chiar profesorul sibian, Nicolae Colan, cu temeinică pregătire filologică, pe lângă cea teologică, îşi încheia recenzia la traducerea neotestamentară cu îndemnul: „să îmbrace şi Legea Veche în haină nouă românească"43.

Într-un interviu acordat în ianuarie 1928 lui Sandu Tudor, viitorul ieroschimonah Daniel de la Sihăstria şi mai apoi aderent al mişcării de reînnoire duhovnicească „Rugul aprins", de la mănăstirea Antim, pe atunci însă ziarist în Bucureşti, Gala Galaction se arată ferm hotărât să continue ceea ce a început: traducerea întreagă a Sfintei Scripturi. Lucrul acesta „mă obsedează", spune el44. Mai mult decât atât, declară că va muri neîmpăcat dacă nu va apuca să poată strânge la pieptul său traducerea integrală a Sfintei Scripturi.

Conştient de responsabilitatea demarării unei astfel de lucrări, Gala Galaction a început să-şi umple casa cu ediţii, în diferite limbi, ale Sfintei Scripturi, cu dicţionare ebraice şi greceşti, cu comentarii patristice şi literatură exegetică modernă45. Socotea însă că mai e nevoie încă de un lucru foarte important: de competenţă. Avea o concepţie foarte bine conturată cu privire la traduceri şi traducători. A şi publicat un articol, cu acest titlu: „Traduceri şi traducători"46, în care dezvoltă un adevărat discurs cu privire la ce trebuie să fie cu adevărat o traducere. Astfel arată că „fiecare limbă are geniul ei. Traducerile sclavagiste (înfeudate originalului) sunt nişte monştri filologici. O traducere bună tranzitează originalul din vasele lui, în vasele cele noi. E adevărat că traducerile deplin biruitoare sunt foarte puţine. Se pare că un traducător fericit trebuie să fie, în limba maternă, un mare scriitor. Experienţele cele mai multe s-au făcut cu Sfânta Scriptură. Sute de ani originalul sacru a fost tradus juxtaliniar (cuvânt după cuvânt, cum era în original), spre torturarea limbii în care se făcea traducerea. Azi, literatura şi psihologismul au descătuşat pe traducătorul biblic... Un traducător transfigurează pe autorul pe care-l traduce. Urmează de aici că traducerile şi traducătorii trebuie puşi sub un regim aspru? Să nu mai traducem? Să închidem graniţele dintre literaturile naţionale? Dimpotrivă. Cel mult să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dăruiască mari talente de traducători".

Iniţiativa lui Gala Galaction de a traduce Vechiul Testament din ebraică era inedită, în sensul că toate traducerile româneşti de până atunci au fost făcute după Septuaginta, varianta grecească a Vechiului Testament ebraic, apărută în secolele III-II î.d.Hr., în Alexandria Egiptului. Între această variantă şi textul original ebraic, sunt destul de multe diferenţe (adausuri, omiteri şi inversări de text în Septuaginta faţă de textul ebraic). Dar aceste diferenţe nu ating totuşi fondul dogmatic al Vechiului Testament. Au fost făcute de către traducătorii Septuagintei spre a facilita înţelegerea textului. Totuşi, în unele situaţii s-a mers prea departe. Spre exemplu, Cartea profetului Ieremia este mai scurtă în Septuaginta cu aproape 2000 de cuvinte decât textul ebraic47.

Motive ca acestea l-au determinat pe biblistul, care era Gala Galaction, să reflecteze serios la o nouă traducere a Bibliei, după textele originale ebraic şi grecesc. În privinţa Noului Testament, situaţia era deja rezolvată. Se impunea să se procedeze identic şi cu Vechiul Testament. Cum această primă parte a Bibliei creştine este mai extinsă decât cea de a doua, şi cum limba ebraică nu-i era tot atât de accesibilă ca şi cea greacă, Gala Galaction s-a gândit să-şi ia un colaborator, pentru a purta împreună, poate pentru ani de zile, povara unei mari responsabilităţi, precum este cea a traducerii Legii şi Profeţilor. Acela a fost colegul său de profesorat de la Chişinău, pr. dr. Vasile Radu, orientalist şi traducător avizat din limbile semite. A fost omul de nădejde, care l-a ajutat „cu puteri de Samson" să clădească până sus „visul torid al unei vieţi întregi", care a fost traducerea Bibliei48. Foarte deschis, Galaction mărturiseşte că pentru a izbândi i-au fost necesare cunoştinţele temeinice, în domeniul Bibliei şi al filologiei semite, pe care le poseda cu prisosinţă colegul său. Cum au colaborat unul cu altul rezultă din această mărturie a lui Galaction: „Eram atât de deosebiţi unul faţă de altul! El era un erudit sever care, de nevoie, trebuia să admită hegemonia poeziei. Eu eram preot care trebuia să mă supun pravilei ştiinţifice... Ne toleram unul pe altul, până la durere, dar, manuscrisele noastre, cenzurate reciproc, mărturisesc şi vor mărturisi despre calitatea lor, celor ce îşi vor lua sarcina să cerceteze războiul ciudat pe care-l duceam: el împotriva literaturii mele şi eu împotriva asprei lui concluziuni"49.

Dar nu numai Galaction, ci ambii parteneri au ţinut chiar din start să încunoştiinţeze opinia publică despre angajamentul lor. Iată cum citim într-un articol semnat de amândoi traducătorii şi publicat în decembrie 1928, în Viaţa românească: „Autorii acestui articol, după ani de zile de pregătire şi ezitare, cutează astăzi să încarce pe umerii lor povara grea a acestei întreprinderi. Am început să traducem din originalul ebraic. E o lucrare grea, o lucrare istovitoare"50.

Începutul l-au făcut cu aceea dintre cărţile vechitestamentare care li s-a părut cea mai dificilă, şi anume Psaltirea. Deşi erau sceptici în momentul debutului lucrării, în martie 1929 ei vestesc faptul că traducerea era terminată, iar la sfârşitul anului că era deja tipărită, tot în tipografia Institutului Biblic al Bisericii Ortodoxe Române.

Oamenii de litere, şi între ei Tudor Arghezi, în primul rând, au primit cu elogii noua ediţie a Psaltirii, dar citeţii de la strană şi chiar preoţii, care erau obişnuiţi cu vechiul text, întâmpinau greutăţi în rostirea cursivă a Psalmilor, în biserică. Aşa se face că, în 1931, Institutul Biblic a tipărit o altă Psaltire, tradusă de fostul episcop Nicodim Munteanu al Huşilor, retras la acea dată din scaun şi devenit stareţ la mănăstirea Neamţ51.

De precizat că episcopul Nicodim a mai publicat în 1924 în tipografia mănăstirii Neamţ, Evanghelia după Ioan, în traducere proprie, apoi tot în 1924 cele patru Evanghelii şi în fine, în 1926, Noul Testament întreg. Dar a mai publicat şi o Psaltire, tradusă de el însuşi la Chişinău, în tipografia eparhială, în 1927. Desigur că această traducere a Psaltirii, publicată pentru prima dată la Chişinău, a fost reeditată acum la Bucureşti.

Dar, legat de situaţiile acestea, de care am pomenit mai sus, trebuie să spunem că, începând cu 1930 episcopul Nicodim Munteanu devine partener de traducere a Bibliei integrale, cu ceilalţi doi: pr. Gala Galaction şi prof. Vasile Radu. Dacă aceştia din urmă stăpâneau sursele originale ebraică şi greacă ale Bibliei, episcopul Nicodim Munteanu venea cu cunoştinţele sale de slavonă, întrucât studiase Teologia la Academia duhovnicească din Kiev. Se lărgea astfel şi cu traducerea slavă a fraţilor Chiril şi Metodiu aria surselor după care să se asigure o traducere modernă a Bibliei în limba română.

După predarea Psaltirii la tipar, în martie 1929, evident că cei doi traducători nu şi-au întrerupt lucrarea de traducere şi a restului de cărţi vechitestamentare. Numai că, într-o întâlnire ocazională a lui Galaction cu patriarhul, află de la acesta că nu doar citeţii de la strană au rezerve în ce priveşte limba literară a Psaltirii traduse de el, ci întregul Sfânt Sinod este împotriva atât a Noului Testament, cât şi a Psaltirii. Îndată după această întâlnire, Gala Galaction îi adresează patriarhului o scrisoare, în care îşi revarsă toată amărăciunea cauzată nu numai de opoziţia sinodală de acum, ci şi de alte piedici de care s-a lovit, de când s-a hotărât să se dăruiască unei asemenea lucrări. „Este a patra oară, scrie el patriarhului, când propunerile şi entuziasmul meu se izbesc de stâncă şi cad sfărâmate! Dar, Înalt Prea Sfinţite Stăpâne, sunt un corăbier tare de ceafă! Mi-am adunat puterile, mi-am refăcut corabia şi iată-mă din nou la luptă cu oceanul adversităţilor. Trebuie să ajung cu orice preţ la ţărmul atât de mult dorit! Trebuie să văz într-o zi, tradusă întreaga Sfântă Scriptură! Sunt pe cale să închei, cu o mare casă de editură, contractul pentru traducerea Bibliei ebraice. Ştiţi ce înfricoşată este puterea unei idei, când pune stăpânire pe sufletul unui om? Mai ales când această idee a mea, de a traduce întreaga Sfântă Scriptură, o văd pogorând de sus, de la Părintele luminilor!

Înalt Prea Sfinţite Părinte, nu vă mai cer, pentru traducerea aceasta, decât o amabilă neutralitate. Nu puteţi să mă ajutaţi dar nici nu-mi staţi împotrivă. Dacă ne-o ţine Dumnezeu în viaţă, peste cinci-şase ani, voi veni şi vă voi prezenta toată Biblia tradusă. Atunci veţi cugeta: «Nebunul a avut dreptate»"52.

Desigur că patriarhul nu putea rămâne indiferent la tonul unei astfel de scrisori. I-a răspuns în termeni încurajatori, arătând că şi el îi dezaprobă pe „negativiştii de profesie, care sunt nişte guri rele". Mai mult decât atât, el laudă calitatea lucrului săvârşit de Gala Galaction. „Numai orbii nu văd superioritatea Noului Testament (tradus de Gala Galaction, n.n.) faţă de tot ceea ce s-a tipărit la noi până acum"53.

Surprins de faptul că Galaction se gândise să-şi tipărească Biblia la o editură laică, patriarhul îl dezaprobă şi îl atenţionează că trebuie să şi-o tipărească la Editura Cărţilor Bisericeşti, faţă de care avea deja o datorie morală, ca urmare a celorlalte două traduceri ce i s-au imprimat. Îl mai previne că se înşeală dacă îşi imaginează că bancherii urmăresc scopuri intelectuale. Ei vor să-şi asigure un profit convenabil54. Prin aceste precizări, patriarhul Miron Cristea voia să aducă aminte nu numai scriitorului Gala Galaction, ci şi preotului şi profesorului de teologie că Biblia este o carte a Bisericii, care singură are dreptul canonic de a o traduce, tipări şi explica, cu puterea ocrotitoare a Sfântului Duh. Experienţa lui Gala Galaction cu „perioada de carantină" de trei ani, între momentul finalizării traducerii Noului Testament şi cel al tipăririi, ar fi trebuit să-l determine pe zelosul traducător să nu se mai gândească la a încredinţa, spre tipărire unei edituri laice, un document al credinţei, care aparţine de drept şi de fapt Bisericii.

Urmare a acestor limpeziri între Gala Galaction şi patriarhul Miron Cristea, în 30 mai 1930, Eforia Bisericii Ortodoxe Române încheia cu Galaction şi Vasile Radu un contract pentru o nouă traducere integrală a Bibliei în limba română. Echipa de traducători se extinde însă la trei, cu adăugarea unui nou partener, care era episcopul Nicodim Munteanu, stareţul de la Neamţ. Includerea episcopului Nicodim Munteanu în echipa traducătorilor a fost o iniţiativă a patriarhului Miron, în felul acesta dându-se satisfacţie şi Sfântului Sinod, că se respectă prevederea canonică a „dreptului de moştenire" asupra Sfintei Scripturi.

Înainte de încheierea contractului din 30 mai, Gala Galaction a avut o întâlnire cu consilierul patriarhal C. Dron şi cu Teodor Păcescu, director al Institutului Biblic, al Patriarhiei. Cei doi primiseră dispoziţii, din partea patriarhului, în legătură cu prevederile contractuale, pe care i le-au adus la cunoştinţă şi lui Gala Galaction. Surpriza era că în loc de o nouă traducere a Bibliei, reprezentanţii Patriarhiei vorbeau de o revizuire a Bibliei sinodale din 1914, lucru care trebuia finalizat până în 1 iunie 193255.

Reacţia lui Galaction a fost că acceptă revizuirea textului biblic din 1914, dar că, în paralel, se va continua şi traducerea din ebraică, greacă, varianta slavonă urmând să se reflecteze prin contribuţia episcopului Nicodim.

Lucrul acesta l-a precizat Gala Galaction într-o scrisoare pe care a adresat-o consilierului C. Dron, în 27 martie 1930. Iată punctele principale din acea scrisoare:

„Primim bucuroşi ca P.S. Nicodim să fie colaboratorul nostru la traducerea Sfintei Scripturi".

„Vom traduce din originalul ebraic toată Scriptura Vechiului Testament (mai puţin Psaltirea pe care am tradus-o) în timp de cinci ani, începând de la 1 aprilie 1930 şi până la 1 aprilie 1935".

„Vom prezenta în fiecare an o porţiune de traducere. La urmă vom prezenta şi acele cărţi ale Vechiului Testament existente numai în Septuaginta (cărţile necanonice sau anaghinoscomena, n.n.)".

În continuare se face referire şi la remuneraţia ce se va acorda traducătorilor, ei urmând să solicite concediu de la catedră, pe perioada celor cinci ani, pe care îi vor dedica traducerii.

Toate aceste date au fost prevăzute în contractul încheiat între Patriarhie şi cei trei traducători. În plus, se mai prevedea în contract că textul biblic revizuit rămâne proprietatea Institutului Biblic, care singur are dreptul de a-l tipări integral sau parţial, ori de câte ori va crede de cuviinţă. Acelaşi drept îi este garantat Patriarhiei şi asupra celor două ediţii anterioare: a Noului Testament şi a Psaltirii.

Se mai prevede în contract şi aceea că pe lângă textele ebraic şi grecesc vor mai fi utilizate, ca surse secundare, şi traducerile slavonă, rusă, franceză, engleză, germană ale Bibliei. Acestea din urmă vor servi pentru verificare şi ameliorare a textului românesc56.

Este important de ştiut care a fost contribuţia fiecăruia dintre cei trei traducători la transpunerea textului în limba română. Aflăm dintr-o scrisoare a episcopului Nicodim către patriarh că el îşi asumase responsabilitatea traducerii Pentateuhului şi a cărţilor istorice. Celelalte două grupe de cărţi, respectiv cărţile didactico-poetice şi profetice urmau să fie traduse de Vasile Radu şi Gala Galaction (Vasile Radu urma să traducă scrierile profetice, iar Galaction - Iov şi cărţile necanonice). Noul Testament urma să fie doar revizuit după cele două traduceri anterioare ale lui Nicodim, din 1926 şi Gala Galaction din 192757.

În privinţa acestui ultim aspect, şi anume al utilizării ambelor traduceri ale Noului Testament, lucrurile n-au fost uşor de rezolvat. Gala Galaction acceptase să includă, în noua Biblie, Noul Testament tradus de Nicodim, dar patriarhul opta totuşi pentru Noul Testament tradus de Gala Galaction, ceea ce s-a şi făcut.

Când i-a fost prezentată patriarhului Miron, în data de 3 decembrie 1930, prima porţiune tradusă din Biblie, şi anume Pentateuhul, acesta consemnează, pe scrisoarea de înaintare a celor trei, următoarele : „Când am văzut pentru prima dată Noul Testament al lui Simion Ştefan, mitropolit la Alba Iulia, am avut un sentiment de rară admiraţie. Eram teolog la Sibiu. Acelaşi sentiment îmi revine acum când, sub îngrijirea Institutului Biblic întemeiat de mine, văd câte o parte din Biblia tradusă din nou după cerinţele limbei de azi şi un text în care se dă înţelesul originalului. Aştept cu nerăbdare continuarea traducerii Vechiului Testament şi voi fi între cele mai fericite zile ale vieţii mele, când voi vedea tipărită întreaga Biblie, în tipografia noastră"58.

Patriarhul Miron a apucat aceste fericite zile în 1936, când Biblia, în noua traducere, prima făcută după textul Septuagintei, confruntat însă îndeaproape cu cel ebraic şi cu alte traduceri din alte limbi, a văzut lumina tiparului.

Această ediţie are un bogat Cuvânt Înainte semnat de patriarh.

I s-au făcut prezentări elogioase, dar şi foarte avizate din punct de vedere critic, din partea unor specialişti în domeniul biblic, precum Haralambie Rovenţa, care a publicat în revista Biserica Ortodoxă Română, nr. 11-12/ 1938 o recenzie întitulată: „Biblia patriarhului Miron şi Biblia din 1938"; pr. prof. dr. Grigorie Marcu, care a publicat în revista Mitropolia Ardealului, nr. 11-12/1958, un studiu întitulat: „Sfânta Scriptură în româneşte"; pr. Gheorghe Cunescu, care a scris un studiu consistent cu titlul: „Gala Galaction - traducător biblic. La 90 de ani de la naştere", studiu publicat în revista Biserica Ortodoxă Română, nr. 3-4/1969 şi pe care l-am utilizat în redactarea acestui material; episcop dr. Antonie Plămădeală, care a publicat în acelaşi număr al revistei Biserica Ortodoxă Română un studiu extins pe 37 de pagini cu titlul: „Biblia de la 1936". Pururea pomenitul mitropolit a inclus acest studiu în volumul Dascăli de cuget şi simţire românească, publicat la Buzău, în 1980, şi în ediţia a doua, în editura Reîntregirea, a Episcopiei de Alba Iulia, în 2004.

Dat fiind faptul că mitropolitul Antonie Plămădeală a venit cu date inedite, extrase din documente de arhivă, putem spune că a adus cea mai temeinică contribuţie la elucidarea tuturor „avatarurilor" Bibliei din 1936, dar şi la conturarea personalităţii lui Gala Galaction ca cercetător şi traducător al textului scripturistic în limba română.

Nu trebuie să-i uităm nici pe Adriana Niculiu şi Teodor Vârgolici, care au reflectat şi ei pe larg contribuţia de excepţie a lui Galaction în domeniul biblic.

Dar, mereu şi mereu trebuie să ne întoarcem la Gala Galaction însuşi care şi-a asumat şi a purtat cu bărbăţie lupta pentru a înscrie în lista traducerilor româneşti ale Bibliei o ediţie ce poate fi socotită de referinţă, prin apelul şi la textul masoretic al Vechiului Testament. Pentru a-şi susţine cauza, Gala Galaction a declanşat, începând cu 1930, când urma să semneze contractul cu patriarhia, pentru o nouă traducere a Bibliei în limba română, o adevărată campanie în presa vremii, asemănătoare cu cea purtată până în 1927 şi 1929, când a tipărit Noul Testament şi Psaltirea.

Pentru a-i evidenţia zelul în a impune Biblia, ca temelie a credinţei creştine, alături de Tradiţie, redăm în continuare lista articolelor publicate între intervalul de debut al traducerii (1930) şi momentul de final al acestei lucrări (1935). Menţionăm astfel titluri ca acestea:

„Biblia în româneşte", în Luminătorul, nr. 7 / 1.IV. 1930, p. 144 ş.u.

„O Sfântă Scriptură românească nouă", în Cuvântul moldovenesc, nr. 16 / 16.IV.1930, p. 2.

„Biblia nouă", în Curentul, nr. 711 / 13.I.1930, p. 1.

„Iarăşi şi iarăşi (necesitatea unei traduceri noi a Bibliei)", în Adevărul literar şi artistic, nr. 485 / 23. III.1930, p. 1.

„Ideea şi-a făcut drum (încheierea contractului de traducere şi tipărire cu Patriarhia)", în Curentul, nr. 874/30.VI.1930, p. 1.

„În jurul Sfintelor Scripturi (pe larg problema noii traduceri a Bibliei)", în Viaţa Românească, nr. 9-10/sept-oct.1930, pp. 200-235.

„Biblia cea nouă", în Curentul, nr. 1582/27.VI.1932, p. 1.

„Iarna la Mănăstirea Neamţ (un episod din traducerea Sfintei Scripturi)", în Dimineaţa, nr. 9340/25.XII.1932, p. 3.

„Traducerea este gata!", în Curentul, nr. 1924/12.VI.1933, p.1.

„Profesorii de religie cer tipărirea ediţiei noi a Bibliei", în Curentul, nr. 2995/25.VI.1934, p. 1.

„Biblia (noua traducere)", în Adevărul, nr. 666/8.II.1935, p. 2.

„Elemente ale traducerii Bibliei după textele originale", în Revista Fundaţiilor Regale, nr. 2/febr.1935, pp. 14-30.

„Biblia academică", în Curentul, nr. 2923/31.III.1936.

„Biblia nouă", în Curentul, nr. 3012/12,VI.1936, p. 2.

„Cartea eternă", în Almanahul ziarelor Adevărul şi Dimineaţa, 1937, pp. 33-37.

Toate aceste titluri, ca şi cele publicate până în 1930, ni-l definesc pe Gala Galaction ca pe un însetat cercetător al adevărului revelat în Scripturi. El îşi judeca faptele vieţii sale, dar şi ale altora, în lumina poruncilor şi preceptelor Scripturii. Ne-am fi aşteptat ca la sfârşitul bătăliei, când şi-a văzut năzuinţa împlinită, să-l vedem pe vajnicul luptător săltând cu duhul de bucurie. Dar, răsfoind din nou paginile Jurnalului, găsim aceste însemnări din 16 aprilie şi 18 mai 1936: „Am aflat astăzi (16 aprilie), prin telefon, că şi ultima coală a Bibliei sinodale a trecut prin sulurile tipografiei bisericeşti. Aşadar, Sfânta Scriptură oficială va fi de Rusalii pusă în vitrină... În inima mea, eu unul sunt bucuros de această izbândă... chiar cu unele părţi negrăpate îndestul, Biblia cea nouă este un popas mai sus faţă de bunica de la 1688"59.

Este vorba precum vedem de o reacţie ponderată dar întru totul justificată. Deşi iniţiativa noii traduceri a fost a sa şi deşi a purtat mai mult singur bătălia pentru a ajunge la acest final, totuşi Gala Galactioan a trebuit să împartă meritul şi cu alţii. Dacă în privinţa celor doi parteneri de traducere nu avea de obiectat, l-a deranjat faptul că în Cuvântul Înainte patriarhul şi-a cam arogat meritul iniţiativei în această importantă lucrare. Şi mai mult l-a deranjat alocuţiunea rostită de patriarh în aula Academiei Române, în 27 mai 1936, când a prezentat în şedinţa solemnă, noua ediţie a Bibliei. A început cu aceste cuvinte: „Onorată Academie Română, urmând pilda înaintaşilor mei în slujba de ierarhi ai Bisericii noastre ortodoxe din ţările şi provinciile locuite de români, am luat şi eu iniţiativa, am pregătit toate mijloacele de lipsă şi am găsit clericii şi cărturarii pregătiţi pentru a da neamului românesc şi Bisericii sale o nouă traducere a Sfintei Scripturi, făcute de-a dreptul din limbile originale, de bărbaţi cu depline cunoştinţe, atât biblice, cât şi de dezvoltarea la care a ajuns limba românească în zilele de astăzi"60. Patriarhul chiar exemplifică în continuare în ce mod i-a urmat pe mitropolitul Simion Ştefan de la Bălgrad (care a patronat traducerea Noului Testament, din 1648), pe mitropolitul Teodosie al Ungrovlahiei, în vremea căruia s-a tradus şi tipărit Biblia de la Bucureşti din 1688, pe Samuil Micu Clain, care a tradus Biblia de la Blaj, din 1795, pe mitropolitul Şaguna, care a tipărit în 1856-1858 Biblia de la Sibiu, pe mitropolitul Gavril Bănulescu, căruia i se datorează tipărirea Bibliei de la Petersburg, din 1818, şi pe alţi ierarhi cu realizări meritorii în această privinţă a traducerii şi tipăririi Bibliei în limba română.

Urmând pilda tuturor acestora şi el a înfiinţat în 1922 Institutul Biblic al Patriarhiei, tocmai cu gândul de a da Bisericii românilor o ediţie a Bibliei „cu un text clar şi pe înţeles, bine tradus din limbile originale... dar şi într-o limbă ce corespunde progresului făcut de graiul românesc în timpurile noi, păstrând însă şi mireasma arhaică a limbii bisericeşti".

Îi pomeneşte pe cei doi traducători care au lucrat sub conducerea marelui cărturar, episcopul Nicodim Munteanu, devenit între timp mitropolit al Moldovei. Nici vorbă însă de iniţiativa lui Galaction de traducere a noii Biblii. Rezulta din cuvântul patriarhului că acea iniţiativă i-a aparţinut lui.

Toate aceste lucruri sunt reflectate şi în Cuvântul Înainte al Bibliei din 1936, semnat de patriarh.

În urma acestei intervenţii, Galaction a încercat un sentiment de frustrare, prin aceea că i s-a uzurpat un drept care era al lui: iniţiativa traducerii şi tipăririi Bibliei. De aceea, va şi consemna în Jurnalul său, din ziua de 31 mai 1936, următoarele: „În 26 mai, la Consiliul central bisericesc şi a doua zi, 27 mai, la Academia Română, patriarhul Miron a prezintat, fericit şi emoţionat, exemplarul de pârgă al Sfintei Scripturi, nou tradusă. Ziarele au vorbit despre acest eveniment ... A fost însă un timp când omul acesta se lepădase de ideea traducerii Sfintei Scripturi integrale. Când a ajuns să vadă tipărite Noul Testament şi Psaltirea a zis: «Ei, acum este destul!» Mai târziu, când probabil Titu Simedrea (arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, ulterior mitropolit al Bucovinei, n.n.) sau preotul C. Dron l-au mai încălzit pentru Biblia completă îmi scria din Chişinău: «Fiindcă foamea vine mâncând, încep să mă gândesc cum am face să avem toată Sfânta Scriptură...». Când a ajuns regent, a lăsat să se înţeleagă că se dezinteresează de soarta acestei lucrări. Poate vreodată, în viitor, se vor găsi cugete dornice de cercetare istorico-literară şi lumină autentică asupra obârşiei acestei Scripturi din 1936"61.

Speranţa autorului Jurnalului s-a îndeplinit. S-au găsit, precum am arătat, mulţi cercetători laici şi teologi care au scris despre scriitorul, preotul, profesorul şi omul de cultură Gala Galaction. Toţi i-au recunoscut strădaniile şi meritele în problema în care s-a implicat cu tot sufletul. Dar cum, până la urmă, Biserica şi nu în ultimul rând patriarhul Miron au favorizat finalizarea unei opere monumentale cum este Biblia din 1936, toţi sau aproape toţi acei cercetători s-au arătat ponderaţi în judecăţi prea aspre la adresa instituţiei care propovăduieşte cuvântul lui Dumnezeu şi care s-a îngrijit, pe cât a fost posibil, ca acest cuvânt să fie tradus şi în limba celor pe care îi păstoreşte pe căile către mântuire.

Nereuşind să-şi înfrângă supărarea, îndreptăţită într-o anumită măsură, Gala Galaction l-a solicitat pe profesorul Vasile Radu să-i fie alături, în a relua şi a duce la bun sfârşit proiectul pe care îl iniţiaseră în urmă cu ani: să traducă amândoi integral Scriptura, şi să scoată o nouă ediţie într-o editură, alta decât a Bisericii. Căzând de acord, s-au apucat să-şi revizuiască partea lor din Biblia din 1936 şi să traducă, din ebraică, toate cărţile vechitestamentare care fuseseră traduse numai din Septuaginta62. Prin 19 septembrie 1938 Galaction menţiona în Jurnal: „Sfânta Scriptură e corectată şi paginată. Cred că pe 1 noiembrie vom avea primele exemplare ale Bibliei «Regele Carol II»"63.