TABOR - Traditie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română
< Înapoi Link-uri
Cautare

CHRISOSTOMOS STAMOULIS, Despre lumină, Editura Palimpsest, Tesalonic 1999, 167 pag.


 

Lucrarea în greacă Despre Lumină (Περ? Φωτ?ς) a profesorului de dogmatică Chrisostomos Stamoulis de la Facultatea de Teologie din Tesalonic (Grecia), cu subtitlul Energii personale sau fiinţiale? Contribuţie la problematica contemporană despre Sfânta Treime în spaţiul Ortodox (Προσωπικ?ς ? φυσικ?ς ?ν?ργειες; Συµβολ? στ? σ?γχρονη περ? ?γ?ας Τρι?δος προβληµατικ? στ?ν ?ρθ?δοξο χ?ρο), îşi propune clarificarea unei chestiuni dogmatice de mare importanţă pentru teologie, care a preocupat mari figuri ale teologiei contemporane, şi anume aceea a specificului energiilor dumnezeieşti necreate în distincţia lor faţă de Fiinţa lui Dumnezeu şi faţă de Persoanele Sfintei Treimi. Aşa cum mărturiseşte autorul însuşi în prolog (p.5), cartea constituie o dezvoltare a unei lucrări de seminar pe care a susţinut-o în data de 19 iunie 1994, la catedra de dogmatică a Facultăţii de Teologie din Tesalonic. În contextul unei reveniri la sursele patristice şi al unei înfloriri a teologiei neopatristice, miza acestei cărţi constă în semnalarea unei utilizări şi interpretări inadecvate în textele anumitor teologi ortodocşi contemporani a expresiei „energii personale" sau „energii ipostatice", inexistente ca atare în textele Sfinţilor Părinţi de limbă greacă, a căror învăţătură genuină despre energiile dumnezeieşti necreate este expusă cu eleganţă şi erudiţie. Această problematică a preocupat gândirea teologică atât în timpul primelor dispute triadologice şi hristologice, cât şi pe durata controverselor isihaste. În accepţiunea autorului, „caracterul personal sau ipostatic al energiilor fiinţiale" reprezintă şi se identifică cu formula patristică „de la Tatăl, prin Fiul, în Duhul Sfânt", care exprimă energia dumnezeiască comună a Treimii Celei deofiinţă, adică energia necreată deopotrivă a Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt, şi este transmisă personal doar prin intermediul Ipostaselor tearhice. În acest sens, este subliniată deosebirea esenţială dintre caracterul personal al energiilor fiinţiale, ca transfer (µεταβ?βαση), şi energiile personale sau ipostatice.

Cartea se împarte în trei mari capitole care dau seama de la sine de materia acestui demers revelator: în timp ce în primul capitol, intitulat „Energiile Personale şi teologia ortodoxă contemporană", este prezentat stadiul actual al problematicii prin semnalarea vocabularului inadecvat referitor la energii şi cauzele adoptării noii terminologii, iar în al doilea capitol, intitulat „Energiile dumnezeieşti în teologia Patristică", este expusă terminologia autentică, patristică, legată de energiile necreate, în cel din urmă capitol, care poartă titlul „Principiul Cauzei şi Principiul Ipostatic al Fiinţei (το εναι)", este precizat specificul ortodox al „izvorului" sau „cauzei" dumnezeirii în teologia palamită despre energii.

În prima parte a celui dintâi capitol al lucrării sunt identificaţi teologii care introduc în mod insuficient fundamentat patristic în operele lor de sintagma „energii personale", cum ar fi: Episcopul sârb Amfilohie Radovici, profesor la Facultatea de Teologie a Facultăţii din Belgrad, în lucrarea sa de doctorat intitulată Misterul Sfintei Treimi la Sfântul Grigorie Palama, publicată în seria Analecta Vlatadon, numărul 16, a Fundaţiei Patriarhale de Studii Patristice din Tesalonic, 1973, pp. 71, 124 (p. 20); Episcopul sârb Atanasie Yevtici, profesor de teologie patristică al aceleiaşi Facultăţi, în conferinţa sa Cel Ce Este (:Iahve) ca Dumnezeu viu şi adevărat, aşa cum este el mărturisit de Sfântul Grigorie Palama, din cadrul Simpozionului Teologic al Mitropoliei Tesalonicului intitulat Sfântul Duh în teologia Sfântului Grigorie Palama, ale cărui contribuţii au fost publicate în anul 1986, p. 115, 120-122, 126 şi 132 (p. 21-23); Părintele profesor John Meyendorff în articolul cu titlul „The Holy Trinity in the palamite Theology", din Trinitarian Theology East and West, St. Thomas Aquinas - St. Gregory Palamas (Patriarch Athenagoras memorial lectures), Holly Cross Orthodox Press, Boston, 1977, p. 37 (p. 20-21); teologul grec Stavru Yankazoglou în studiul său cu titlul Fiinţă, ipostase, energii personale. Învăţătura Sfântului Grigorie Palama despre energiile necreate, apărut în două numere ale revistei Synaxi (nr. 37, pp. 71-78, şi nr. 38, pp. 39-47) şi în revista Grigorios Palamas 739 (1991), pp. 742-789 (p. 23-27); Părintele Nikolaos Loudovikos în cartea sa Ontologia Euharistică. Temeliile euharistice ale fiinţei ca devenire întru comuniune, în ontologia eshatologică a Sfântului Maxim Mărturisitorul, Domos, Atena, 1992, p. 158, nota 226 (p. 27-28).

În cea de-a doua parte a primului capitol sunt formulate cauzele adoptării acestei noi terminologii, constând în încercarea teologilor pomeniţi de a accentua rolul persoanelor în triadologie, ca şi în încercarea de a contrapune sintagma „energii personale" unei gândiri teologice antipalamite, apusene, de tip filosofico-esenţialist, susţinătoare încă din timpul disputelor isihaste, prin vocea lui Varlaam Calabritul, a unor „energii nepersonale" de extracţie neoplatonică (p. 29).

Pentru a pune în lumină învăţătura autentică a Sfinţilor Părinţi referitoare la energiile necreate, autorul face apel în partea a doua şi a treia a lucrării, printre alţii, la Sfinţii Părinţi alexandrini, Atanasie şi Chiril, la Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Ioan Damaschinul, Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Filotei Kokkinos şi Sfântul Marcu Eugenicul. Accentul este pus însă pe doctrina despre energii expusă pe larg de către Sfântul Grigorie Palama, în care energia sau lucrarea persoanelor Sfintei Treimi este una şi aceeaşi. Nu există energie sau lucrare a unei persoane dumnezeieşti care să le excludă pe celelalte două, sau care să nu fie şi a celorlalte două persoane. Lucrarea lui Dumnezeu de creare a întregii făpturi este o lucrare a celor trei persoane dumnezeieşti. Atât la lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu, realizată prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi, cât şi cea sfinţitoare a lui Dumnezeu, realizată prin Duhul Sfânt, cea de a treia persoană a Treimii, sunt lucrări la care participă întreaga Sfântă Treime, Cea deofiinţă. Sintagma „lumină ipostatică" a lui Dumnezeu, întâlnită în teologia isihastă începând cu Sfântul Macarie Egipteanul şi până la Teofan al Niceei, nu are nici o legătură cu „energiile personale sau ipostatice". Termenul „ipostatică" în teologia Părinţilor cu referire la lumina necreată evidenţiază fiinţa (τ? ?ν) ei reală, adevărată, izvorând din fiinţa Dumnezeului personal, a Adevăratului Dumnezeu, „Cel Ce este", spre deosebire de învăţăturile eretice care i-au negat acest caracter real, considerând lumina dumnezeiască o nălucire, simplu simbol şi, în cele din urmă, neipostatică, adică inexistentă. Aşa cum subliniază autorul, gnoseologia ortodoxă este prin excelenţă energetică şi în nici un caz nu este esenţială sau fizică. Omul se uneşte cu Dumnezeu „după har" şi natural (φυσικ?) iar nu „după fiinţă". Unica şi singura adevărată unire dintre Dumnezeu şi om, cu excepţia celei a ipostasului Fiului lui Dumnezeu cu natura umană prin Întrupare, este unirea personală dintre Dumnezeul personal al Bibliei şi persoana făpturii create, unire realizată cu energiile naturale, fiinţiale şi comune ale persoanelor şi prin persoanele Treimii Celei deofiinţă.

Conform teologiei ortodoxe, în dumnezeirea cea mai presus de fiinţă Tatăl este singura cauză sau sursă atât a Fiului, cât şi a Duhului Sfânt. Conform Sfântului Grigorie Palama, fiinţa întreit-ipostatică este cauza energiilor fiinţiale şi a puterilor, în timp ce Tatăl este cauza întregii fiinţe întreit-ipostatice. Prin urmare ipostasul nu poate fi legat de energii în afara fiinţei şi dincolo de ea, în care îşi au cauza. Cu toate acestea, totul în Sfânta Treime are un principiu ipostatic, adică energiile persoanelor dumnezeieşti sunt fiinţiale, naturale şi comune.

 


 

FLORIN-CĂTĂLIN GHIŢ