În teologia ortodoxă românească este deficitară descrierea de tip moral, care provine din zone străine de miezul autentic al ortodoxiei. Discursul moral propus adesea în şcoala teologică gravitează în jurul Legii, văzută ca mijloc de săvârşire a binelui şi, prin aceasta, de apropiere de Binele suprem, identificat cu Dumnezeu. Reperele sunt Legea, faptele conforme Legii şi Binele, toate categorii impersonale, în cele din urmă, prin modul în care sunt înţelese.

      De aceea, propunem ca teologia morală să caute descrierea modului de fi  al persoanei ce caută unirea cu Dumnezeu, adică să înfăţişeze întocmirea vieţuirii într-un fel care să deschidă  (şi să se întemeieze pe) relaţia de apropiere de Dumnezeu. Pe lângă această relaţie constitutivă,  morala ortodoxă se preocupă de relaţia cu celălat, de raportarea la viaţa veşnică, de aplecarea spre interiorul uman, ca şi de relaţia cu materialitatea lumii. Acestea sunt zonele care compun fiinţarea, aşa cum este descrisă în teologia morală ortodoxă.

    Evident, în toată această perspectivă, intervine rolul călăuzitor al poruncilor dumnezeieşti, a căror împlinire aduce apropierea de Dumnezeu, ,,Cel ce este ascuns în ele" (Sf. Simeon Noul Teolog).

IONEL UNGUREANU