TABOR - Traditie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română
< Înapoi Link-uri
Cautare

Perspectiva salvării şi desăvârşirii omului în Hristos, în viziunea Părintelui
Dumitru Stăniloae


       Părintele Dumitru Stăniloae - cel mai mare teolog român al epocii moderne, autorul Filocaliei extinse - a surprins, într-o formă plastică dar şi specifică sensibilităţii noastre, adevăruri universale despre originea Creaţiei şi sensul devenirii ei.

Ca reprezentant al teologiei răsăritene, Părintele Stăniloae pleacă de la premisa că ontologia întregii creaţii are ca sens de dezvoltare comunicarea dialogică - ceea ce pentru creştinism, ca religie, este esenţial.

Pentru lumea ortodoxă, numai trinitatea dumnezeiască, prin faptul că asigură caracterul personal, distincţia şi comuniunea persoanelor, reprezintă modelul dezvoltării şi desăvârşirii ontologice umane deoarece are ca formă maximă de expresie iubirea  care - este ontologică - pentru că, fiind creatoare, generează, prin ea însăşi, viaţă.

În miezul acestei învăţături ortodoxe ni se revelează Hristos - ca întruchipare a perfecţiunii divino-umane şi arhetip al propriei noastre existenţe. Prin El găsim, în mod real, sistemul vital de referinţă şi norma celei mai înalte morale: aceea a milei, a iertării, a adevărului şi, mai ales, a iubirii.

Totodată, Hristos, fiind Persoană Absolută, ne deschide fiinţa unei înţelegeri transcendentale asupra noţiunilor de conştiinţă, libertate şi sacrificiu pe care le întruchipeză.

Ca Mântuitor, iertându-ne păcatele şi învingând moartea, ne remodelează întreaga condiţie existenţială. De aceea, acceptânu-L pe Iisus - pe care Îl aflăm, împreună cu Duhul Său Sfânt, în Biserică - omul poate să-şi restaureze fiinţa divino-umană şi, implicit, destinul teo- şi hristo-centric, salvându-se de la degradare şi moarte, dar având şi promisiunea unei vieţi eterne şi fericite în Împărăţia lui Dumnezeu, alături de semenii săi şi de natura din care face parte.

 Prin urmare, întreaga învăţătură divină revelată în şi prin Hristos, care s-a înomenit, are un conţinut antropologic.

 


 

NICOLAE LEASEVICI