TABOR - Traditie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română
< Înapoi Link-uri
Cautare

Andrei Tarkovski în oglinda creştinismului: Iubirea [III]


După ce au fost studiate anterior credinţa şi nădejdea, aşa cum se răsfrâng ele privite prin prisma fermecată a operei tarkovskiene, textul se referă acum la iubire. Iubirea, în toată complexitatea ei existenţială, precum şi criza datorată lipsei unor relaţii de iubire adevărată, de care suferă cronic societatea contemporană, au constituit teme care l-au preocupat continuu pe Andrei Tarkovski. Şi asta pentru că, în opinia regizorului, „love is Man’s greatest possession, in the materialistic as well as the spiritual sense of the word”.

Având în vedere diversitatea accepţiilor şi interpretărilor, adesea contradictorii, cu care este încărcat abuziv acest termen (sentiment) în zilele noastre, studiul este dezvoltat luând ca bază structurală de analiză distincţiile făcute de Sfântul Pavel Florenski în ceea ce priveşte iubirea (în Letter Eleven:Friendship, din lucrarea sa fundamentală The Pillar and Ground of the Truth). Acesta, mergând pe urma termenilor din limba greacă veche, a constatat următoarele nuanţe ale iubirii: erôs – iubirea pasiune; philia – iubirea prietenie; storgè – iubirea calmă şi constantă, legătură organică, pe care nici răul nu o poate desface şi pe care o regăsim de pildă, în familie, în iubirea de patrie şi altele asemenea; agapè – iubirea creştină. (Ele vor fi analizate în această ordine.) 

Prezenta parte a lucrării se referă la erôs. Acesta este privit în componenta lui benignă şi, ca atare, sunt trecute în revistă „poveştile de dragoste” din filmele lui Andrei Tarkovski, câte sunt ele, adesea mai mult schiţate, şi atât de diferite. Un accent mai apăsat este pus pe povestea din filmul Solaris, cea mai consistentă din punct de vedere al întinderii şi al problematicii.

Andrei Tarkovski se opune extrem de critic confundării iubirii cu actul sexual, aşa cum se face atât de adesea în timpurile noastre atât în viaţa de toate zilele, cât şi, foarte evident şi obsesiv, în cinematografie. În acest sens, pentru regizor iubirea rămâne „manifestarea supremă a înţelegerii mutuale”, cu alte cuvinte un soi de divină potrivire, care nu poate înflori şi rodi decât în condiţii de totală libertate spirituală (eliberat din robia păcatului).

Dar, cu mult mai mult decât din cuvintele în care putem îmbrăca poveştile de iubire din filmele lui Andrei Tarkovski, frumuseţea acestora se impune maiestuoasă şi învăluitoare din poezia măiastră a limbajului specific, artistic cinematografic, cu care sunt ele zugrăvite şi spuse.

 


 

COSTION NICOLESCU