Constantinopol, între cuceritori şi cuceriţi...
Pe scena istoriei universale, s-au perindat oraşe mari şi oraşe mici, dintre care unul singur era cunoscut de către provinciali nu sub numele dăruit lui de Împăratul Constantin, ci cu atributul urban şi social de η πόλη, oraşul prin excelenţă, singurul oraş ce îndeplinea anumite standarde de confort urban în acel Ev Mediu al cărui sfârşit a fost considerat a fi coincis cu sfârşitul cetăţii respective, şi anume Constantinopolul. Odată fondat pe locul vechii colonii Byzantium, el a avut de înfruntat o serie de asedii, care mai de care mai dramatice. După ce a făcut faţă numeroaselor atacuri, într-un sfârşit el a căzut pe 29 mai 1453, fiind cucerit de către turcii otomani. Numai că cetatea Constantinopolului a avut o altă soartă, ocuparea sa politică, una definitivă, conducând către cucerirea artistică quasi-totală a cuceritorilor.
Deşi numele lui a fost şters de pe hărţile lumii, denumirea sa actuală fiind cea de Istanbul, deşi bisericile care nu au fost distruse au fost transformate în moschei, iar soarta celor mai importante, Sfânta Sophia şi Kariye Djami, Chora, a căror valoare estetică a determinat transformarea lor în muzee, este incertă, o citire strict arhitecturală, ce lasă deoparte orice însemne creştine sau păgâne (Sfânta Cruce şi, respectiv, semiluna) şi care se concentrează doar pe formele, volumele şi structurile arhitecturale, constată faptul că majoritatea moscheilor din oraşul cucerit, ca şi de prin alte părţi, seamănă izbitor de mult cu Sfânta Sofia. Iar parcurgerea arhitecturii islamice dezvăluie faptul că, după cucerirea Constantinopolului din 1453, o nouă structură arhitecturală a moscheilor, de tip central, a evoluat din arhitectura tradiţională creştină.
Astfel că, minaretele pot sfâşia văzduhul din preajma Sfintei Sofia, semiluna poate înlocui Crucea din vârful cupolei sale, muezinii pot trâmbiţa prin specificele mlădieri orientale ceasurile rugăciunilor, dar, dincolo de toate acestea, structura arhitecturală a moscheilor islamice poartă peste veacuri amprenta celei mai mari biserici creştine din Bizanţ, Sfânta Sofia, mărturie a unui paradox istoric, un Constantinopol între cuceritori şi cuceriţi…
MIHAELA PALADE
|
|
