TABOR - Traditie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română
< Înapoi Link-uri
Cautare
Viaţa Mântuitorului Hristos în familie. Taina familiei şi taina copilului

Este bine cunoscut faptul că familia a ocupat totdeauna un loc central în învățătura creștină. Ea reprezintă cadrul intim cel mai de preț și mai sfânt pentru cultivarea și exersarea dragostei Mântuitorului Hristos față de Biserica Sa, pornind din interior către exterior. Menirea mariajului creștin este dublă în acest sens: să crească, să educe și să formeze copiii și tinerii pentru viață, dar în același timp, să-i îndemne și pentru „pregătirea unei alte vieți”, după cuvintele Sfântului Vasile cel Mare, adică a vieții celei veșnice. Textul de față își propune prezentarea vieții Mântuitorului Hristos în mijlocul familiei, evidențierea comuniunii trinitare ca „Modelul Suprem” al unității și înțelegerii vieții conjugale, semnalarea tainei familiei și a tainei copilului și, totodată, perceperea copiilor ca un dar suprem al lui Dumnezeu pentru oameni. Taina familiei se oglindește și în afara familiei, pentru că oamenii pot deveni „părinți” și pentru alți copii, iar taina copilului ne învăluie pe toți, deoarece toți suntem fiii Părintelui Ceresc.


 

MIHAI IORDACHE