Articolul schițează un tablou general al Psalmilor biblici în calitatea lor de poezie religioasă vechi-testamentar, decupând dintre aceștia psalmii de lamentație individuală ca fiind reprezentativi în traseul existenția al căutării Sacrului pentru fiecare homo religiosus în parte. Deși au fost creați într-un context cultural și liturgic specific psalmistului din perioada monarhică, ei își păstrează prospețimea nealterată și pentru cititorul modern deoarece vocabularul invocării divinității depășește limitele istorice inițiale. Implorarea, lamentația, situația descurajantă, apăsarea sufletească transformă omul într-un interlocutor al divinului, și în egală măsură într-un martor al izbâvirii ce nu va întârzia să apară. Aceasta este esența psalmilor de lamentație: angoasă și nădejdea salvării, plângere și imn de laudă în egală măsură.

Keywords: Psalmii de lamentație, fondul cultural al psalmilor, ritualul căinței, alternarea între lamentație și imn.

LUMINIŢA POP