După cum a remarcat şi critica literară, Alexandru Mironescu a fost un scriitor complet care a scris în toate genurile literare majore: romane, poezii-poeme, teatru, cronici literare, publicistică (timp de peste 20 de ani). În articolul de faţă, autoarea prezintă ultimele cărţi literare ale lui Al. Mironescu, scrise după eliberarea din închisoare şi tipărite după anul 1989, şi anume: Serile singurătăţii, Valea Iosafat şi Floarea de foc. Ele marchează în creaţia sa ceea ce dorea demult să o facă, renunţarea la tradiţia românească, adică să realizeze o literatură fără povestirea de istorii, fără intrigă palpitantă care mişcă personajele şi le inventează peripeţii emoţionante, fără o coerenţă lineară în acţiune şi fără preocuparea de a simula impresia că reproduce stricta realitate sau senzaţionalul. Această intenţie nu este străină de experienţa sa duhovnicească dobândită din frecventarea tot mai asiduă a scrierilor părinţilor Bisericii creştine şi prin discuţii purtate ani de-a rândul în cadrul cenaclului „Rugul Aprins" la Mânăstirea „Antim".

Keywords: Alexandru Mironescu, scrieri, romane, răul, familia, judecată, Rugul Aprins

ILEANA MIRONESCU