TABOR - Traditie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română
< Înapoi Link-uri
Cautare

"Când Cel Preaînalt, pogorându-Se...". Analiză comparativă a intervenţiei divine în istorie la Turnul Babel şi Cincizecime


 

Istoria sacră cunoaşte câteva momente cosmice, întrucât ea nu se referă numai la trecerea omului prin istorie, ci mai ales la pătrunderea Dumnezeului celui necuprins în lumea atât de sever delimitată de spaţiu şi timp. Studiul încearcă să sublinieze importanţa evenimentului pogorârii Duhului Sfânt pentru istoria umanităţii, scoţând în evidenţă aspecte spirituale ale acestui moment şi modul în care el confirmă legătura organică între reperele spirituale ale Vechiului şi Noului Testament. Pogorârea Duhului Sfânt la cincizeci de zile de la Învierea Domnului este unul dintre cele mai pline de simboluri evenimente din istoria biblică, dat fiind că este o intervenţie directă a Dumnezeirii în istorie, una care, în acest caz, continuă1 în interiorul Bisericii până la Parusie. Pogorârea lui Dumnezeu este strict legată, chiar şi la nivelul exprimării biblice, de ideea de urcuş al omului. Pogorârea Duhului ne învaţă însă că pentru ca omul să se ridice la Dumnezeu trebuie ca Dumnezeu să se pogoare mai întâi la om, lucru pe care Duhul îl va predica după episodul Turnului Babel prin intermediul profeţilor, care nu fac decât să pregătească Întruparea lui Hristos în lume, pogorârea lui Dumnezeu în lume, care precedă pogorârea ulterioară a Duhului în sufletele oamenilor şi implicit începutul urcuşului sub atenta călăuzire a Duhului.

Keywords: Duhul Sfânt, Cincizecime, Turnul Babel, limbi, pogorâre, înalţare,

1 „Iar când va veni Acela, vă va călăuzi la tot adevărul" (In. 16,13).


 

MIHAI-SILVIU CHIRILĂ