TABOR - Traditie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română
< Înapoi Link-uri
Cautare

Iubirea ca temei al vieţii spirituale şi misiunii creştine


 

În contextul economiei de piață din era globalizării, când banul, plăcerea și puterea sunt râvnite cu ardoare spre a asigura confortul personal, asistăm la mobilizarea tuturor energiilor în acest scop, în detrimentul vieții spirituale, care este tot mai puțin evidențiată. În felul acesta, o pledoarie în favoarea cultivării valorilor spirituale creștine, atât de necesare bunei desfășurări a vieții, reprezintă mai presus de orice o pledoarie pentru normalitate și responsabilitate, iar Biserica și-o asumă ca activitate misionară. Când ne referim la iubire ca temei al misiunii creștine, se cuvine să evidențiem aspectul ei originar și nu contradicția păcatului care îi degradează și îi sufocă sensul. Misiunea creștină temeluită pe iubire actualizează până la sfârșitul veacurilor dragostea milostivă a lui Dumnezeu arătată în întruparea, jertfa și învierea lui Iisus Hristos, Domnul nostru, prin lucrarea Duhului de sfințire și mântuire a lumii.


 

SORIN COSMA