Articolul constituie o prezentare generală a personalității și lucrării Sfântului Nectarie de Pentapole, făcătorul de minuni, prezentare pe care autorul a susținut-o la Simpozionul dedicat Sfântului Nectarie, organizat în insula Eghina în luna octombrie a anului 1996. Prima parte se referă la binecuvântatul „nesaț" al sfântului pentru lucrurile dumnezeiești, pentru bine și virtute, cât și la slava cerească de care a ajuns să se bucure el. Partea a două îl prezintă pe Sf. Nectarie ca pe un iubitor și mai ales împlinitor al virtuții, după cum îl numește și troparul sfântului „al virtuții prieten adevărat". Virtutea, susține autorul, este singura care dă întâietate înaintea lui Dumnezeu, iar nu rangurile și celelalte demnități omenești. În fine, cea de-a treia partea a articolului vorbește despre multilaterala lucrare și contribuție a sfântului, atât din timpul vieții sale, cât și de după moartea sa. Făcând o scurtă trecere în revistă a biografiei marelui ierarh, autorul rezumă contribuția lui în șapte puncte: vector al mișcării de renaștere duhovnicească din Grecia sec. XIX-XX; păstrător, apărător și promotor al valorilor tradiționale ale Ortodoxiei; educator și formator al neamului, atât din punct de vedere laic, cât și bisericesc; înnoitor al monahismului; scriitor prolific și adevărat nou Părinte al Bisericii. Ultimele două puncte constituie contribuția sfântului de după moarte, prin lucrarea de trezire duhovnicească pe care moaștele sale o nasc în sufletele pelerinilor și credincioșilor ce-l cinstesc, cât și prin faptul că sfințenia sa constituie o confirmare și manifestare a sfințeniei Bisericii Ortodoxe, într-o vreme de mari confuzii și sincretisme religioase.

TEODOROS ZISIS