Abstract

Eseul relevă semnificaţiile adânci ale speranţei. Speranţa îşi găseşte cu adevărat împlinirea în făgăduinţele Mântuitorului Iisus Hristos. Mântuitorul spune: „...cine va pierde sufletul lui pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa" (Mc 8, 35). Aceste cuvinte pot fi considerate ca fiind adevărul fundamental al vieţii, ceea ce oferă un sens real existen?ei noastre pământe?ti. Suntem chemaţi să ne încredinţăm sufletul Domnului ?i astfel să primim ajutorul Său aducător de mântuire. Sensul cuvântului „speran?ă" devine plenar, inconfundabil, purificat prin aspira?ia sa către cele curate ?i sfinte. Nemurirea este speranţa ultimă a omului. În sprijinul aserţiunilor sale, autorul aduce exemple de viaţă şi idei din capodopere ale literaturii universale.

DUMITRU HORIA IONESCU