Abstract

Valorile seculare (demnitate, egalitate şi justiţie socială) la care diaconia creştină implementată politic trebuie să se adapteze, precum şi integrarea acesteia în serviciile sociale oferite de statul secular, constituie reprezentări moderne ale manifestărilor angajamentului creştin de iubire pentru aproapele.

Ca ortodox, am văzut întotdeauna în socializarea Evangheliei o formă de alterare, de edulcolare şi de laicizare a mesajului Mântuitorului. În creştinism, caritatea şi acţiunea caritativă sunt parte din întreg. Ele nu există în sine, ci sunt înduhovnicite. Ele nu se pot substitui vetrei liturgice, Sfintei Euharistii şi Sfintelor Taine, după cum nu pot constitui o undiţă prozelită aşa cum se întâmplă adesea la protestanţi care caută să atragă credincioşii din alte biserici prin „prestări"caritative, ori prin forme de ajutoare sociale.

Cu alte cuvinte, diaconia creştină trebuie să-şi ofere serviciile la nivel practic, imediat şi personal, dar integrată în viaţa bisericii, ca reuniune a celor numiţi să fie sfinţi, pentru că altfel ar însemna să fie separată de Evanghelie şi ruperea filantropiei de iubirea Divină.  

MIRCEA GELU BUTA