Articolul de faţă atrage atenţia asupra necesităţii unei abordări cât mai corecte şi în consens cu spiritul creştin a tradiţiilor şi obiceiurilor din perioada sărbătorii Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Autorul îşi propune să analizeze care este poziţia Bisericii faţă de tradiţiile din această perioadă, ce se înţelege azi prin tradiţie, de ce se accentuează deschiderea spre tradiţii total nespecifice poporului român şi dacă există vreun scop ascuns în această deschidere şi care ar trebui să fie atitudinea creştinului ortodox în privinţa tradiţiilor. Autorul constată existenţa unui amestec de obiceiuri şi tradiţii, remarcat mai mult decât oricând astăzi, şi nu numai în perioada sărbătorii Naşterii Domnului, ci şi cu alte ocazii. Astfel, o realitate străină de tradiţiile şi obiceiurile ortodoxe româneşti, adusă permanent în atenţia consumatorilor de emisiuni TV sau utilizatorilor de internet, provoacă sensibile mutaţii ale valorilor. În baza logicii toleranţei, tradiţii şi obiceiuri de toate tipurile sunt echivalente. Situate pe acelaşi plan, într-o totală democratizare axiologică, tradiţiile acestei perioade sunt mediatizate cu o extraordinară vervă.

SERGIU CIOCÂRLAN