„Voi sluji Domnului Hristos cu râvnă şi dăruire"¹

† Andrei Andreicuţ

Preafericite Părinte Patriarh,

Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre,

Excelenţele Voastre, conducători ai celorlalte confesiune creştine,

Domnilor miniştri,

Domnilor Parlamentari,

Distinşi membri ai corpului academic clujean,

Onorate oficialităţi centrale şi locale,

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Preacuvioase maici şi iubiţi fraţi şi surori,

În aceste momente solemne, cu smerenie, dau slavă Preasfintei Treimi pentru lucrarea ei minunată dintotdeauna, săvârşită în Biserica Sa.

Apoi, cu recunoştinţă, mulţumesc Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi Sfântului Sinod, care m-au chemat la această slujire plină de responsabilitate; pe de o parte, această slujire îmi aduce mângâierea continuării misiunii în slujba lui Hristos, în calitate de mitropolit, pe de altă parte, îmi oferă o cruce în plus.

Mitropolitul este şi el episcop, doar că, din punct de vedere pastoral şi administrativ, are responsabilităţi mai mari. Referitor la slujirea episcopală, Părintele Dumitru Stăniloae scrie că „episcopii sunt ramurile care, pornind din aceeaşi tulpină apostolică, extind harul şi conţinutul vieţii apostolice, în toate rămurelele care sunt preoţii şi în toate frunzele sau rodurile care sunt credincioşii. Mai bine zis, aceeaşi sevă care este Hristos se extinde prin episcopi şi preoţi în tot pomul Bisericii, aflându-se în mod nemijlocit în fiecare mădular al ei. Fără harul succesiunii apostolice a ierarhiei şi fără învăţătura apostolică transmisă odată cu el, n-ar fi creştini botezaţi, nu s-ar împărtăşi creştinii cu Hristos în Euharistie, nu L-ar cunoaşte pe Hristos în lucrarea Lui în ei aşa cum a fost şi cum a lucrat în tot trecutul".

Convins de această realitate, în misiunea mea, mai întâi de toate în acţiunile ce le voi demara, mă voi consulta cu Preafericitul Părinte Patriarh şi voi fi în deplină ascultare faţă de hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În comuniune cu episcopatul ortodox al Bisericii noastre, cu tot episcopatul Bisericii Ortodoxe Universale, mă voi strădui să-L slujesc pe Hristos cu dăruire şi cu credincioşie.

 Ştiu că această slujire este înălţătoare şi sublimă dar, în acelaşi timp, grea, încărcată cu multe sarcini şi griji, pentru că, pe ierarh trebuie să-l întristeze şi să-l doară tot ce-l poate întrista şi durea pe Mântuitorul. Plecând de la persoana noastră, de la cei apropiaţi, de la cei pe care-i păstorim, de la oraşul nostru, de la eparhia noastră, de la Mitropolia noastră, de la Ţara noastră, de la lumea în care trăim, observăm cât de multe sunt necazurile şi problemele cu care se confruntă oamenii şi cât de cumplit este păcatul în diferitele lui ipostaze. Toate acestea-L dor pe Mântuitorul şi trebuie să ne doară şi pe noi!

În testamentul pe care ni l-a lăsat înaintaşul nostru, vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu, luând în calcul situaţia complexă de astăzi, a scris: „La cârma Mitropoliei îmi doresc un urmaş vrednic şi demn, credincios Bisericii Ortodoxe, responsabil, integru, adversar al corupţiei de orice fel şi sub orice formă, care să continue şi să desăvârşească ceea ce am început eu". Ne vom strădui să împlinim şi să continuăm misiunea pastorală transmisă nouă.

În misiunea noastră, aşa cum specificam, vom fi în deplină conlucrare cu episcopii Sinodului Mitropolitan al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Dar, în aceraşi timp, vom fi în conlucrare cu ierarhii din Sinodul Mitropoliei Ardealului. Şi, aşa cum ne-a sfătuit Părintele Patriarh Daniel, şi cum a hotărât Sfântul Sinod, pentru problemele de importanţă comună, ne vom întâlni în sinaxă de două ori pe an, pentru că formăm o singură Transilvanie. Iar pe episcopii vicari ai Arhiepiscopiei Clujului îi încredinţez de toată dragostea şi buna conlucrare.

În ceea ce priveşte misiunea mea pastorală şi administrativă, în relaţiile cu preoţii şi credincioşii, mă voi călăuzi după câteva principii:

a) Atât cât îmi va permite timpul îi voi primi pe toţi preoţii şi credincioşii cu bucuriile, cu necazurile şi cu problemele lor. Toţi laolaltă formăm Biserica lui Dumnezeu, iar drumul spre mântuire îl facem împreună.

b) La Sfânta Liturghie şi în rugăciunile particulare ei toţi vor fi în inima mea. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă „să facem cereri, rugăciuni, mijlociri, pentru toţi oamenii... că acesta este lucru bun şi primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină" (1 Timotei 2, 1-4).

c) Pe lângă disponibilitatea de a-i primi, asculta şi de a mă ruga pentru dânşii, mă voi strădui să-i ajut după puterile mele, potrivit tot îndemnului Sfântului Apostol Pavel, care zice: „purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos" (Galateni 6, 2). Am pomenit aici doar aceste trei principii, întrucât le-am considerat mai importante.

În acelaşi timp, sufletul meu aşteaptă şi din partea frăţiilor lor aceeaşi deschidere. Am nevoie de duhovnicescul ataşament al clerului, al cinului monahal şi al credincioşilor. Am nevoie de rugăciunile, dragostea şi ascultarea lor. Acelaşi Sfânt Apostol Pavel zice: „Ascultaţi pe mai-marii noştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă, ca să facă aceasta cu bucurie şi nu suspinând, căci aceasta nu v-ar fi de folos" (Evrei 13,17).

Mă voi opri acum la o altă importantă dimensiune a misiunii mele: şi anume, relaţiile cu Universitatea şi cu toate instituţiile din Cluj şi din Mitropolie. Intelectualii au un rol covârşitor în ceea ce priveşte progresul României de astăzi şi de mâine. Ei îi formează pe tinerii noştri. Lor le spune Înţeleptul Solomon: „Deprinde pe tânăr cu purtarea pe care trebuie s-o aibă, şi chiar când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea" (Pilde 22, 6). Cu gândul la această lucrare de maximă importanţă pe care o desfăşoară, îi asigur de preţuirea, dragostea, conlucrarea şi ataşamentul meu.

Intelectualitatea noastră nu-i scutită nici de ispite. Obiectivi fiind, ne dăm seama că intelectualitatea trăieşte de mult timp într-o lume secularizată şi secularizantă. De aceea, în cele ce urmează, vă voi reda o întrebare retorică a lui Octavian Goga: „Şi acum, fără a-ţi cere un răspuns, stau şi mă întreb: Care este credinţa dumneatale, intelectual al naţiei mele? Când ai pornit de acolo, din căsuţa de la ţară, şi te-ai dus la şcoală, mai ziceai «Tatăl nostru» seara şi visai cu iele şi pricolici. Duceai în suflet moştenirea din bătrâni: o candelă care licărea în taină şi-ţi lumina drumul. Dar ţi s-a risipit moştenirea asta. S-a spulberat zi de zi şi s-a fărâmiţat în calea ta. Şi, fără să vreau, îmi vine în minte o problemă atât de mare şi atât de nebăgată în seamă a vremii noastre frământate de patimi mici: educaţia religioasă a cărturărimii noastre. Nu găsiţi că ar trebui făcut ceva pentru a ne salva tineretul, dându-i dascăli luminaţi, cari în şcolile secundare să-l înveţe credinţa în Dumnezeu, şi preoţi cu guri de aur cari să cuvânteze acolo, în centrele studenţimii noastre universitare? Fiindcă, aşa cum suntem astăzi, noi nu ştim ce vrem şi nu ştim unde mergem". În mare măsură, cele afirmate de Goga atunci se potrivesc şi astăzi.

Plecând de la această idee, îmi mărturisesc intenţia, aşa cum a făcut înaintaşul meu, să mă ocup de tineri. De fapt, voi continua lucrarea de la Alba Iulia, unde am înfiinţat două şcoli teologice, Facultatea de Teologie şi Seminarul Teologic, care au o aşezare duhovnicească bună şi pe care-o doresc şi aici la Cluj. În acest sens, tinerii au deschisă poarta sufletului meu şi le voi răspunde, după posibilităţi, solicitărilor. ASCOR-ul şi celelalte organizaţii de tineret vor fi tratate cu multă solicitudine. Iar proiectul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor" început de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va fi implementat în toată Mitropolia. Punctual, la Catedrala Mitropolitană, duminică seara, se va derula proiectul catehetic „O seară cu Domnul Hristos şi cu Preasfânta Sa Maică".

Postul de Radio „Renaşterea" pe care Mitropolitul Bartolomeu, prin testament, ni-l lasă în grijă, va fi în atenţia noastră. El va colabora cu mijloacele media ale Sfintei Patriarhii, iar revistele Renaşterea şi Tabor vom încerca să le menţinem la înălţimea cuvenită.

O altă lucrare importantă a Bisericii este cea socială. În perioada de început a creştinismului două preocupări erau pe primul plan: participarea la Liturghie şi filantropia. De fapt, criteriul Judecăţii Universale îl vor constitui faptele milei sufleteşti şi trupeşti. „Flămând am fost, şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost, şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost, şi M-aţi primit; gol am fost, şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost, şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost, şi aţi venit la Mine" (Matei 25, 35-36), ne va spune Mântuitorul. Astfel, implicarea socială, într-o lume cu atât de mulţi oameni necăjiţi, copii abandonaţi, bătrâni singuri, bolnavi de toate felurile, va fi o preocupare de suflet.

Avem în acest sens experienţa conlucrării cu administraţiile judeţene şi locale din Arhiepiscopia Alba Iuliei, obţinând adesea rezultate bune, peste aşteptări. Cu atât mai mult sperăm la rezultate remarcabile în Cluj, unde instituţiile medicale sunt „de primă mână", iar posibilităţile administraţiilor locale sunt mult mai mari.

Clujul, metropolă a Transilvaniei, nu este locuit numai de români ortodocşi, ci şi de alte etnii şi confesiuni. Toţi însă vieţuim prin harul şi iubirea lui  Dumnezeu. De aceea, în spirit ecumenic, fără a face rabat doctrinar, le deschidem braţele celorlalte confesiuni, începând cu greco-catolicii, continuând cu romano-catolicii şi protestanţii, urmând îndemnului Sfântului Apostol Pavel, care zice: „Îngăduiţi-vă unii pe alţii în iubire, silindu-vă să păziţi unitatea Duhului, întru legătura păcii" (Romani 4, 2-3).

Preafericirea Voastră,

Onorată asistenţă,

În aceste momente sfinte, gândul îmi merge departe, „la obârşie, la izvor", la satul Oarţa de Sus din Maramureş, la Părinţii Andrei şi Elena, la minunata mea bunică, Iuliana, a cărei credinţă o râvnesc şi acum. Preotul copilăriei mele a fost un intelectual cu o cultură temeinică, pe nume Ioan Mihali. Minunata dăscăliţă Margareta Chira mi-a pus creionul în mână când eram copil, iar liceul l-am urmat în Cehul Silvaniei. 

După ce am absolvit Facultatea de Construcţii Căi Ferate am ajuns aici, în Cluj, la Întreprinderea de Construcţii Căi Ferate. În devenirea mea din acea vreme, rămân în altarul sufletului, la loc de mare cinste, trei duhovnici: Părintele George Teodorescu de la Schitul Darvari din Bucureşti, Părintele Paisie Olaru de la Sihla (judeţul Neamţ) şi, mai apoi, Părintele Arsenie Papacioc de la Techirghiol.

După ce am studiat la Institutul Teologic Universitar de la Sibiu, la 25 august 1978, în această Catedrală, mult rugătorul Arhiepiscop Teofil Herineanu m-a hirotonit diacon, iar pe 27 august 1978, la Apahida, preot. Au urmat şapte ani de misiune pastorală în oraşul Turda. Am întâlnit acolo oameni deosebiţi pe care, când a venit timpul să plec, i-am părăsit cu greu. Vrednicul de pomenire Arhiepiscop Teofil, gândindu-se că aş putea împlini o misiune mai mare, m-a transferat la Parohia „Iris" din Cluj, transfer care n-a fost recunoscut de către Departamentul Cultelor niciodată, Arhiepiscopul fiind nevoit să cedeze. Dar toate s-au petrecut cu îngăduinţa lui Dumnezeu, chiar şi încercările care au mai urmat.

În 1985 vrednicul de pomenire episcop Emilian Birdaş al Alba Iuliei m-a solicitat să mă transfer la Alba Iulia, ca preot slujitor, şi am acceptat. Cinci ani am fost preot paroh la „Maieri I" în Alba Iulia; iar apoi, 21 de ani, chiriarhul Arhiepiscopiei Alba Iuliei. Soborul de ierarhi care m-au hirotonit episcop în ziua de 25 februarie 1990 l-a avut protos pe Mitropolitul cărturar Antonie Plămădeală. Iar părinte duhovnicesc mi-a fost blândul episcop Ioan Mihălţan, până s-a mutat la Domnul (2008).

Cu mila şi binecuvântarea lui Dumnezeu, legăturile duhovniceşti cu oameni iubitori de cele sfinte au fost multe, iar lucrarea pastorală a fost rodnică. Acum, când Preafericirea Voastră şi Sfântul Sinod m-aţi chemat la această înaltă slujire, de a-i urma în scaun vrednicului Mitropolit Bartolomeu, mă gândesc cum a rodit lucrarea pastorală prin cele două şcoli teologice înfiinţate şi îndrumate la Alba Iulia, prin cele 43 de vetre monahale noi, prin multele aşezăminte de asistenţă socială înfiiţate şi organizate, prin postul de radio Reîntregirea, şi mai ales, prin jertfelnicia preoţilor şi credincioşilor noştri dragi pe care i-am păstorit 21 de ani (1990-2011).

Tuturor le mulţumesc din suflet şi vă asigur, pe Preafericirea Voastră, Sfântul Sinod, Sinodul Mitropolitan, clerul şi credincioşii acestei Mitropolii, că voi sluji Domnului Hristos cu râvnă şi dăruire. Aşa să-mi ajute Dumnezeu! Amin!

 
† A N D R E I ,

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului

şi

Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului

1 Cuvânt rostit în 25 martie 2011, în Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca, cu prilejul întronizării ca Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

ANDREI ANDREICUŢ