Prezenta carte este rezultatul unei excelente colaborări „româno-române", între regretatul istoric Valeriu Leu (Reşiţa), autorul unor lucrări fundamentale despre istoria şi cultura Banatului istoric la începuturile modernităţii şi în epoca modernă propriu-zisă, şi Costa Roşu, distins intelectual din comunitatea românească din Banatul de Vest, preşedinte al recent înfiinţatului Institut de Cultură al Românilor din Voivodina. Lucrarea valorifică o categorie de surse semnalate şi comentate până acum în istoriografia românească mai veche sau mai nouă de Nicolae Iorga sau Gabriel Ştrempel: însemnările pe cărţi bisericeşti, mai lapidare sau mai extinse, care au căpătat într-o serie de cazuri dimensiuni ample şi s-au constituit în adevărate cronici parohiale sau bisericeşti, expresie a intenţionalităţii cultural-istoriografice a celor care au redactat aceste mărturii.

Dincolo de valoarea sa ca produs istoriografic în sine, cartea pe care o semnalăm ilustrează un şantier deschis - istoria Banatului - care beneficiază de abordări tot mai sistematice în ultimele două decenii, concretizate în opera unor istorici ca Dumitru Ţeicu, Costin Feneşan, Nicolae Bocşan, Valeriu Leu, Carmen Albert, Rudolf Gräf şi în jurul căruia se configurează colaborări devenite deja o tradiţie, între istorici şi oameni de cultură bănăţeni, români şi sârbi, de o parte şi de alta a frontierei, din Banatul „românesc" şi din cel „sârbesc" deopotrivă. Simpozionul anual Banatul-trecut istoric şi cultural, ajuns la cea de a XV-a ediţie, organizat sub patronajul structurilor politico-administrative şi culturale din judeţul Caraş-Severin şi din Voivodina, este unul din exemplele care ilustrează pe deplin continuitatea unor cercetări de istorie regională şi naţională aplicate pe această felie de Europă centrală cu o identitate istorică distinctă, precum este regiunea Banatului istoric. Într-o altă ordine de idei, lucrarea de faţă este parte a unei opere temeinice, a istoricului Valeriu Leu, plecat dintre noi prea devreme, mai exact a unei direcţii tematice distincte cultivate de acesta, menite să recupereze istoria cărţii vechi bisericeşti şi a vieţii religioase din Banat, preocupare concretizată anterior apariţiei prezentei cărţi prin lucrări precum: Cartea veche românească din bisericile eparhiei Caransebeşului 1648-1800 (Reşiţa, 1996), Cartea veche românească din Voivodina (Novisad, 2007).

Lucrarea Cronici bisericeşti manuscrise din Banat secolele XIX-XX. Din istoria monografismului bănăţean a apărut în colecţia „Cercetări", seria „Documente bănăţene" a editurii Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina, înfiinţat în 2008, cu sediul la Zrenianin, o structură menită să facă mai dinamice şi mai coerente cercetările referitoare la istoria şi cultura românilor din Voivodina şi din Banat în general. Conţinutul cărţii se deschide cu un Cuvânt înainte, care conţine o scurtă trecere în revistă a stadiului publicării izvoarelor referitoare la Banat, ieşind în evidenţă persistenţa a numeorase lacune, stadiul cel mai avansat fiind cel al publicării însemnărilor manuscrise de pe vechile cărţi, păstrate multe dintre ele în parohii sau fonduri arhivistice de pe cuprinsul Banatului. În continuare avem un substanţial studiu introductiv, Cronici bisericeşti româneşti din Banat, care analizează problematica însemnărilor pe cărţi aşa cum s-a practicat ea în spaţiul Banatului; autorii subliniază faptul că aceste preocupări sunt tangente cu tradiţia „monografică" care a luat amploare în regiune odată cu secolul al XIX-lea, scoţând în evidenţă şi dimensiunea identitar-naţională a acestor însemnări. În situaţiile semnalate de autori, însemnările pe cărţi au depăşit stadiul unor notiţe laconice pe marginea cărţilor de cult, fiind redactate în marea lor majoritate pe foi (caiete) distincte plasate la finalul cărţilor folosite în viaţa liturgică curentă a bisericilor, aceste însemnări căpătând amploarea unor veritabile cronici locale ce consemnează evenimentele mai importante din istoria parohiei şi a comunităţii. Aceste cronici bisericeşti, păstrate de obicei în incinta bisericii la loc de cinste, împreună cu cărţile de cult, fac obiectul analizei autorilor, în studiul introductiv, ele fiind de altfel identificate de aceştia în parohii de pe cuprinsul întregului Banat istoric; în continuarea consideraţiilor introductive toate aceste însemnări sunt publicate integral, sub forma unui apendice documentar de mare amploare. Publicarea integrală a acestor surse constituie în mod incontestabil una din contribuţiile majore ale lucrării la istoria bisericească şi culturală a românilor ortodocşi de pe cuprinsul acestei provincii de frontieră, care a fost Banatul.

Istoria bisericei greco-orient(ale) română din Iaz (parohie aflată lângă Caransebeş), scrisă pe un caiet legat la sfârşitul unei Evanghelii tipărite în 1784 la Râmnic, din grija preotului paroh Nicolae Ionescu, este prima cronică bisericească pe care Valeriu Leu şi Costa Roşu o publică în cadrul cărţii pe care o semnalăm. Nicolae Ionescu a aşternut pe hârtie cele petrecute în timpul păstoririi sale precum şi în trecut, folosindu-se de unele izvoare precum şi de informaţii preluate din memoria colectivă a comunităţii. Urmează un text notat pe o Evanghelie tipărită la Sibiu în 1844 şi un altul însemnat pe o Evanghelie apărută la Bucureşti în 1895, găsite ambele în biserica din Petrovasâla (localitate numită astăzi şi Vladimirovaţ), în Banatul de Vest. Volumul continuă cu o altă cronică de amploare, intitulată Din trecutul parohiei Prigorului cu filiala Putna, scrisă de preotul militar Coriolan Buracu pe un caiet legat la sfârşitul unei Evanghelii apărute la Râmnic, în 1784. La baza demersului autorului, originar din Prigor, binecunoscut celor care s-au ocupat de istoria graniţei militare bănăţene, a stat se pare dorinţa acestuia de a redacta o lucrare „prin care să lase consătenilor o adevărată istorie a locului, a bisericilor şi a celor care le-au slujit altarele". Urmează din nou un text notat pe o Evanghelie de Sibiu (1844), de preotul Ioan Marina din Seleuş, apoi un altul notat pe un exemplar de Evanghelie sibiană din acelaşi an, în parohia Toracu Mare (Banatul sârbesc). Una din cele mai ample cronici cu valoare monografică din câte sunt publicate în volumul îngrijit de Valeriu Leu şi Costa Roşu, se intitulează Trecutul comunei Toracu-Mare. Monografie istorică întocmită de preotul Ioan Farca. Anvergura lucrării este aici una specială, autorul a dorit să elaboreze nu doar o istorie a bisericii, ci a întregii comunităţi din Toracu Mare, după metoda şi criteriile monografismului contemporan. Un grupaj amplu de însemnări ulterioare, făcute pe un caiet aşezat la sfârşitul aceleiaşi Evanghelii de Sibiu (1844), la Toracu Mare, încheie lista documentelor pe care volumul de faţă le introduce în circuitul ştiinţific.

Pe cuprinsul actualului Banat sârbesc, acest gen de „cronici" sau „monografii", manuscrise rurale, se prelungeşte cu mult, până după al doilea război mondial, în comparaţie cu cele petrecute în partea românească. Faptul subliniază odată în plus importanţa acestei practici pentru identitatea spirituală şi naţională a comunităţilor parohiale care se regăsesc în manuscrisele menţionate. Introducerea în circuitul ştiinţific a celor existente pe teritoriul Banatului de Vest a fost considerată chiar mai urgentă de către autorii lucrării pe care o prezentăm, autorii exprimându-şi speranţa că sub patronajul Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina vor vedea lumina tiparului numeroase alte proiecte restitutive, care să aducă la lumină tezaurul documentar şi de artă bisericească al lumii rurale româneşti din Banatul de pretutindeni. Un gând de consideraţie şi gratitudine, în final, pentru eforturile românilor din actualul Banat sârbesc de a-şi menţine şi promova, prin şcoală/cultură şi biserică, identitatea naţională şi astăzi la începutul secolului XXI.

Ion Cârja

ION CÂRJA